Minoritățile naționale au semnat Acordul Politic Național propus de Președintele României

Share

Marți, 23 iulie, la Palatul Cotroceni, reprezentanții grupului parlamentar al minorităților naționale au răspuns invitației Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, de a semna un Acord politic național pentru consolidarea parcursului european al României. Deputatul minorității naționale albaneze, domnul Bogdan-Alin Stoica, a fost prezent la ceremonia de la Palatul Cotroceni și și-a exprimat încrederea că acordul – la care au aderat și o parte dintre formațiunile politice parlamentare – va reprezenta un ghid de principii și valori de care decidenții să țină seama în perioada următoare.

„Demersul domnului Președinte este unul necesar în actuala stare de lucruri din România. Avem nevoie de o reafirmare puternică a identității noastre europene, de o consolidare a parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, dar în același timp și de o reașezare a cadrului normativ, în acord cu voința electoratului și cu recomandările instituțiilor specializate internaționale. Din aceste motive am dat curs invitației Președintelui României și am aderat, alături de colegii din Grupul parlamentar al minorităților naționale, la Acordul Politic Național. Sper ca lucrurile să nu rămână doar la acest stadiu, ci după reluarea activității parlamentare să și acționăm în vederea punerii în aplicare a acelor puncte care necesită intervenția Legislativului”.

Deputat Bogdan-Alin Stoica