Albanezii din România

Prezența albanezilor pe pământul românesc are o bogată istorie. Înrudirea istorică, lingvistică și spirituală, precum și apropierea geografică au făcut ca albanezii să se așeze la nordul Dunării încă din perioada medievală. Instaurarea stăpânirii otomane în Balcani i-a determinat și pe albanezi, la fel ca pe alți locuitori ai zonei, să-și caute refugiu într-un teritoriu încă liber, ai cărui locuitori continuau să lupte împotriva Imperiului. Buni negustori, dar și militari iscusiți, albanezii s-au integrat cu repeziciune în viața din Țările Române. Așa se face că în gărzile domnești un loc de seamă era ocupat de arnăuți, așadar de albanezii care, cu arma la brâu, asigurau protecția personală a domnitorilor. Unul dintre acești domnitori, Vasile Lupu, care a condus Moldova între anii 1634 și 1653, avea el însuși rădăcini albaneze. De numele acestui domn se leagă mari realizări culturale, precum introducerea limbii române în Biserica din Moldova, întemeierea Academiei Vasiliene, precum și ridicarea bine cunoscutei bisericii închiate Sfinților Trei Ierarhi, în Iași.
Mai târziu, la Brăila, în anul 1844, albanezul Naum Veqilharxhi (Vechilargi) a publicat primul abecedar al limbii albaneze, profitând, fără doar și poate, de atmosfera multiculturală a Brăilei acelor vremuri. Contribuțiile sale nu s-au oprit aici; de pe malul Dunării, el a trimis către locurile natale manifeste prin însuflețea națiunea albaneză și o chema la luptă pentru obținerea independenței. Acest lucru avea să se întâmple în anul 1912, când, sub cârmuirea lui Ismail Qemali (1844-1919), la Vlora, Albania și-a proclamat independența față de Imperiul Otoman. Dar până a ajunge în această postură, mișcarea națională a trecut prin multe eforturi, fiind mereu animată de coloniile albaneze din România, în special de cele din București și Dobrogea, unde au strălucit personalități precum Pandeli Evangjeli (viitor prim-ministru al Albaniei, în anul 1921 și în perioada 1930-1935), marele poet Asdreni (Aleksandër Stavre Drenova) sau medicul Ibrahim Themo.
Secolul al XX-lea, în ciuda începuturilor glorioase atât pentru România, cât și pentru Albania, avea să fie marcat, în a doua lui jumătate, de instaurarea regimurilor comuniste în ambele state. Sălbăticia dictaturii lui Enver Hoxha, care a condus Albania până la moartea sa, în anul 1985, a izolat această țară nu doar de lumea occidentală, ci chiar și de restul blocului comunist, lucru care a dăunat inclusiv relațiilor dintre albanezii stabiliți în România și patria de origine a lor sau a înaintașilor lor. După 1990, o dată cu tranziția spre regimul democratic, albanezii din România au început să-și redescopere și reafirme identitatea, rămânând în același timp atașați și fideli statului român.
Asociația Liga Albanezilor din România (ALAR) / Shoqata Lidhja e Shqiptarëve të Rumanisë a luat ființă în anul 1999, având drept scop central reprezentarea publică, promovarea și ocrotirea intereselor minorității albaneze din România. Astăzi, la aproape 20 de ani de la înființare, asociația noastră este unica organizație a minorității naționale albaneze. ALAR este membră a Consiliului Minorităților Naționale, organ consultativ al Guvernului României, și reprezintă politic minoritatea albaneză în Parlamentul României, printr-un deputat ales la nivel național, în cadrul alegerilor legislative generale. Începând luna decembrie 2016, reprezentantul Asociației Liga Albanezilor din România în Camera Deputaților este domnul Bogdan-Alin Stoica.