Conducere

Share

Conform prevederilor statutare, activitatea curentă a Asociației Liga Albanezilor din România este gestionată de către un Director executiv. Începând cu luna decembrie 2017, titularul acestei funcții este domnul Dr. Radu-Cosmin Săvulescu.

Născut la Craiova, în anul 1988, domnul Radu-Cosmin Săvulescu a absolvit cursurile Facultății de Teologie și Facultății de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității din Craiova, iar ulterior cursurile de master în Teologie la aceeași instituție de învățământ superior. În anul 2017 a obținut titlul de doctor în științe umaniste al Universității de Vest din Timișoara. Domnul Dr. Radu-Cosmin Săvulescu a participat la evenimente științifice și la stagii de cercetare în Marea Britanie, Grecia, Israel, Germania și Italia.

De asemenea, Directorul executiv al ALAR a absolvit cursurile Institutului Diplomatic Român, la modulul Protocol și comunicare în diplomație, precum și ale Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, în cadrul Colegiului Național de Informații.

În plan profesional, Radu-Cosmin Săvulescu a condus Editura Mitropolia Olteniei (2009-2010), iar ulterior a activat în presă și în mediul non-guvernamental. Între anii 2014 și 2017 a îndeplinit funcția publică de consultant parlamentar în cadrul Autorității Electorale Permanente, pentru ca în februarie 2017 să devină Președinte al Asociației Liga Albanezilor din România. Domnia sa a ocupat această funcție până în luna noiembrie 2017, atunci când, în urma modificărilor statutare, funcția de Președinte a fost desființată, ALAR adoptând actualul model de organizare.