Skanderbeg, erou național și european
De mai bine de cinci veacuri, existența poporului albanez se derulează sub figura tutelară a lui Skanderbeg (1405-1468), erou al luptei albanezilor pentru păstrarea independenței în față cotropitorilor, dar și erou al întregii civilizații europene. Recunoscut de papalitate ca Atlet al lui Hristos, Skanderbeg a dat expresie unor valori fundamentale ale națiunii albaneze: onoarea, vitejia, dragostea față de patrie, dimpreună cu trăsăturile sale excepționale de strateg militar și om politic.
Skanderbeg s-a stins din viață la 17 ianuarie 1468, iar această zi este marcată de albanezii de pretutindeni an de an. Astăzi, 17 ianuarie 2020, la Craiova, Asociația Liga Albanezilor din România i-a adus un omagiu marelui Skanderbeg, printr-o ceremonie organizată la statuia eroului, amplasată de ALAR în parcul din cartierul Rovine al Cetății Banilor. Alături de deputatul Bogdan-Alin Stoica și de conducerea executivă a organizației s-au aflat membri ai comunității istorice, studenți albanezi de la Universitatea din Craiova, precum și simpatizanți și prieteni ai comunității albaneze.
„Așa cum am evidențiat cu prilejul multiplelor acțiuni pe care i le-am dedicat lui Skanderbeg pe parcursul ultimilor ani, el este nu doar un erou al națiunii albaneze, ci un exponent al nucleului civilizației europene. Lupta politică și militară a lui Skanderbeg a fost animată de valorile pe care și astăzi le considerăm definitorii pentru Europa, iar impactul activității sale este dovedit de recunoștința manifestată de papalitate și de alte puteri creștine, dar și dimensiunea aproape mitică pe care a dobândit-o figura sa în secolele ce au urmat. Așadar, prin omagierea lui Skanderbeg nu omagiem doar un erou al trecutului, ci actualizăm un set de valori și regăsim motivația pentru a ne ridica, în prezent și în viitor, la înălțimea istoriei noastre”.
Deputat Bogdan-Alin Stoica