Asdreni – 150 de ani de la naștere

Share

La 11 aprilie 1872 se năștea în satul Drenova, din județul Korça, Aleksandër Stavre Drenova, cel care avea să devină un mare scriitor și patriot albanez, sub pseudonimul Asdreni. Rămas orfan de mic, el a sosit la București, în toamna anului 1885, acolo unde deja se constituise o importantă comunitate albaneză.

La început, a lucrat ca ucenic într-o cafenea, iar apoi într-o cofetărie, dar în capitala României a găsit și oportunitatea de a-și împlini vocația de scriitor. Asdreni, care cunoștea nu doar albaneza și româna, ci și franceza și greaca, a lucrat ca traducător la revista „Albanezul”, alături de Nikolla Naço. În anul 1889 a fondat, alături de Kristo Anastas Dako (1874-1941), „Cercul studenților albanezi”, care a devenit ulterior Asociația „Shpresa” (Speranța).

În 1905, Asdreni era profesor de limba albaneză la Constanța, iar în 1906 a fost ales președintele filialei bucureștene a Asociației „Drita” (Lumina), fondată inițial la Viena. Asdreni a fost unul dintre cei mai activi intelectuali ai mișcării naționale albaneze. Pe lângă activitatea din cadrul comunității albaneze din România, el a lucrat la București în serviciul ministerului de externe al Albaniei și a rămas în istorie ca autor al versurilor imnului național albanez. În capitala României, Asdreni a publicat volumele de versuri Reze dielli (Raze de soare, 1904), Ëndrra e lotë (Vise și lacrimi, 1912) și Psallmë murgu (Psalmi de călugăr, 1930).