Colaborare între ALAR și Muzeul Național de Istorie a Albaniei, de la Tirana

Share

Vizita delegației ALAR în Albania a continuat miercuri, 19 mai a.c., cu o întâlnire cu directorul Muzeului Național de Istorie a Albaniei de la Tirana, domnul Dorian Koçi. Delegația a fost condusă de secretarul general al ALAR, domnul deputat Bogdan-Alin Stoica, însoțit de directorul executiv, Dr. Radu Săvulescu, și de coordonatorul Centrului Cultural Albanez, Dr. Luan Topciu.

Un bun cunoscător al activităților desfășurate de Asociația Liga Albanezilor din România și al publicațiilor editate la Editura Asdreni, domnul Koçi a felicitat ALAR pentru promovarea culturii albaneze și a relațiilor istorice româno-albaneze. De asemenea, directorul Muzeului a vorbit și despre proiectele în parteneriat pe care instituția le-a desfășurat alături de unități culturale de același profil din România. În cadrul discuțiilor purtate, s-au identificat numeroase oportunități de colaborare, ce urmează să fie transpuse în practică de îndată ce situația epidemiologică o va permite.

Delegația ALAR a donat Muzeului Național de Istorie a Albaniei un set complet al revistei „Albanica”, cuprizând cele 9 numere apărute până acum. Directorul Koçi a subliniat faptul că „Albanica” este deja un nume bine cunoscut în rândul oamenilor de cultură din Albania, dar și din România, înscriindu-se în galeria celor mai importante publicații de acest tip. La rândul său, domnul Koçi a dăruit Asociației Liga Albanezilor din România o serie de volume și un album al tezaurului Muzeului Național de Istorie a Albaniei. În final, delegația ALAR a beneficiat de un tur ghidat al muzeului.