Turismul albanez. Propuneri pentru anul viitor Saranda, „ochiul albastru” a Mării Ionice

„TripAdvisor”, cel mai mare și mai celebru site de turism, cu sediul în Needham (Massachusetts, SUA), care oferă informații și consultanță despre călătorii, restaurante, hoteluri și atracții de vizitat, a clasat, în aprilie 2020, orașul Saranda, din Albania, pe locul al doilea în lista cu cele mai bune 25 de destinații din lume.

Situată în golful cu același nume al Mării Ionice, Saranda este considerată unul dintre cele mai fru­moase locuri de pe Riviera albaneză și una dintre cele mai populare destinații din Albania. Ca urmare, turismul este principalul factor al susținerii economiei din Saranda. Definită ca „Orașul Alb”, Saranda este încon­ju­rată de munți, iar în fața sa se află insula Corfu, ce aparține Greciei. Denumirea orașului vine de la numele mănăstirii bizantine Agioi Saranda, ce înseamnă „ Cei Patruzeci de Sfinți”, ridicată în cinstea celor Patruzeci de Mucenici din Sevastia, localitatea fiind, până în prima jumătate a secolului al XX-lea, sub administrație grecească. În secolele anterioare, aflat sub stăpânire otomană, orașul a devenit cunoscut sub numele de Aya Sarandi și apoi Sarandoz. Datorită influenței venețiene din regiune, a apărut adesea pe hărțile occidentale sub numele său italian Santi Quaranta. După câștigarea independenței albaneze, orașul și-a folosit numele dintotdeauna: Saranda.

Este o regiune prosperă, cu atracții deosebite, cu munți, râuri și lacuri, izvoare și plaje virgine, plantații de citrice, de măslini și podgorii, pășuni și păduri, cu iazuri de creștere a peștelui și crustaceelor, locuri de vânătoare etc. Plajele pietroase ale Sarandei sunt destul de decente și există o mulțime de atracții în oraș și în jurul lui, ca fascinantul sit arheologic antic Butrint și minunatul Syri i Kaltër (Ochiul Albastru), aflat în apropierea satului Muzinë. „Ochiul Albastru” este un fenomen carstic creat de un izvor adânc de peste 50 de metri, în mijlocului lacului cu apă  limpede, care ridică bule la suprafață creând un ochi de culoare albastră. Clima tipic mediteraneeană, cu peste 300 de zile însorite pe an, temperaturi de 30 de grade Celsius și briza răcoritoare a mării, fac ca Saranda să fie cău­tată de turiști.

Anul acesta, orașul a avut un număr mare de vizitatori în perioada iunie-august, de circa 220 de mii de turiști locali și străini, însă mult mai mic – din cauza pandemiei COVID 19 – comparativ cu anii anteriori (în 2019, numărul turiștilor a fost de 820 de mii). „În acest sezon turistic, în Saranda și-au petrecut vacanța localnicii și vizitatori din Kosova, oaspeți străini din Polonia, Macedonia de Nord, Serbia ș.a.”, a spus primarul din Saranda, Ardian Gurma, pentru Agenția Telegrafică Albaneză (ATSH).

Cetatea Rozafa

Cetatea antică Rozafa (Kalaja e Rozafës), înconjurată de râurile Buna și Drin, se ridică impunătoare pe un deal la 130 de metri altitudine deasupra nivelului mării, în apropierea orașului Shkodra, unul dintre cele mai vechi municipii din Albania. Acest oraș este un important centru cultural și economic al țării.

Construită în antichitate, rezistând invaziei imperiilor roman și otoman, martoră a tuturor schimbărilor drama­tice petrecute de-a lungul istoriei, Rozafa, depozitara unei legende asemănătoare Meșterului Manole, a ră­mas intactă până în prezent. Priveliștea de sus, din citadelă, oferă ochiului câteva panorame uluitoare ale frumosului lac Shkodra, ale râurilor ce străbat orașul și lanțurilor montane ce par nesfârșite. În incinta cetății se află ruinele bisericii catolice venețiene Sfântul Ștefan, datând din secolul al XIII-lea, care, după asediul Shkodrei în sec. al XV-lea, a fost transformată de către sultanul Mehmet în Moscheea Fatih. Datorită legendei sale memorabile, a jertfei creației, care dezvă­luie alegoric istoria Albaniei și a oamenilor săi prin sacrificiul unei femei pentru copilul ei, Cetatea Rozafa este unul dintre cele mai simbolice edificii ale Albaniei.

Conform poveștii medievale întemeietoare, trei frați “meșteri mari” au început să construiască o cetate, dar tot ceea ce lucrau ziua se surpa noaptea. Atunci, a venit la ei un bătrân înțelept, care le-a propus un târg pentru a termina construcția, moșneagul punându-i să jure că nu vor spune nimănui despre înțelegerea lor. Această  învoială se referea la sacrificarea unei vieți din familia lor, și anume a primei neveste care ajunge a doua zi cu mâncare la soțul ei. Numai atunci fundațiile vor rămâne stabile și vor rezista pentru totdeauna. Cei trei frați au jurat pe besa (jurământ de credință) să păstreze secretul, însă cei doi frați mai mari și-au încălcat promisiunea și și-au sfătuit soțiile să rămână a doua zi acasă. Rozafa, nevasta fratelui cel mic, nu a știut de rămășag și a doua zi a ajuns sub zidurile cetății cu mâncare pentru soțul ei. Înainte de a fi îngropată de vie între blocurile de piatră, Rozafa a cerut mila meșterilor, rugându-i să-i îngroape doar jumătate din trup, pentru ca să poată să-și alăpteze copilașul. Astăzi, în interiorul cetății se poate vedea corpul Rozafei sculptat într-un perete de la intrarea principală, așa cum a cerut: cu jumătate din trup în afara zidului.

Cetatea cuprinde trei curți principale, ceea ce o face ușor de străbătut. În prima dintre ele se găsește zidul iliric, cea mai veche structură a fortificației, alături de un rezervor de apă medieval, de turnurile „Balshaj” (numele unei vechi familii princiare albaneze) și fostele reședințe venețiene.

În a doua curte se găsesc ruinele Bisericii Sf. Ștefan, construită inițial în stilul romanic întâlnit în mod obișnuit între secolele XIII-XV și devenită moschee în timpul Imperiului Otoman. În aceeași perioadă, popula­ția de rit catolic a abandonat cetatea, care a ajuns să fie folosită ca bază militară otomană. Cea de-a treia curte cuprinde o clădire venețiană cu trei etaje, cunoscută sub numele de „Capitol”, care a servit drept reședință conducătorului venețian și unde, în zilele noastre, s-a amenajat Muzeul Cetății  Shkodra, așezământ care ilustrează istoria ei veche de 4000 de ani, ca și pe cea a celor mai renumite familii medievale albaneze. Aici, informațiile pentru turiști sunt furnizate în albaneză, engleză și în Braille.

Maria Oprea

Series Navigation

<< Poveștile comunității: Albanezii din România în perioada interbelicăRelația Maicii Tereza cu Albania și regimul comunist de la Tirana >>