Sfârșitul lui Mirash Ivanaj
- Școala în pandemie – o temă de maximă importanță
- Shkolla në pandemi – një temë me rëndësi të jashtëzakonshme
- Promovim libri në Muzeun Kombtar të Letërsisë Rumune
- Vlora. A fost dezvelit bustul lui Isa Boletini
- Kastriot Dervishi – Un conflict fără pace pentru Albania: războiul italo-grec
- Albanezii și răscoala lui Tudor Vladimirescu
- Italienii și eliberarea Albaniei
- Sfârșitul lui Mirash Ivanaj
- Minoritățile din Kosova și patrimoniul cultural comun
- Biblioteca Națională din Kosova aniversează 75 de ani
- Prof. univ. Sorin Paliga – Albanezii – un popor „enigmatic”?
- Thanas Medi, tradus și în limba română
- Poezie albaneză de azi – Bardhyl Londo
- Dr. Dan Toma Dulciu – Mihai Eminescu, la Viena, acum 150 ani
- Folclorul din nord, apreciat la superlativ de președintele țării
- Copiii transhumanței au început școala: Păstoritul, o tradiție perenă a lumii arhaice
- Pastila pentru suflet 1 Octombrie – prăznuirea Sfântului Ioan Cucuzel – voce îngerească
- Ismail Kadare despre pacea interreligioasă din Albania
- Poveștile comunității: Albanezii din România în perioada interbelică
- Turismul albanez. Propuneri pentru anul viitor Saranda, „ochiul albastru” a Mării Ionice
- Relația Maicii Tereza cu Albania și regimul comunist de la Tirana
“– Ai înțeles?
– Nu, domnule, ce ar trebui să înțeleg?
– Ai fost condamnat la șapte ani de închisoare!
– Pentru ce am fost condamnat, domnule?
– Pentru agitație și propagandă contra puterii populare.
– Dar eu abia am venit din Turcia, n-am vorbit cu nimeni, m-am ocupat de școală.
– Păi ai venit de acolo cu gândul de a face propagandă.
– Și există lege, domnule, care să condamne gândirea?
– Lasă gura, condamnat!”
Acestea au fost ultimele replici din “procesul” în urma căruia regimul comunist de la Tirana l-a aruncat în temniță pentru șapte ani pe reformatorul învățământului național, Mirash Ivanaj. Fost ministru al Educației în perioada ianuarie 1933-august 1935. Se spune că, numai cu câteva săptămâni înainte de a fi pus în libertate, el i-a trimis directorului închisorii o scrisoare în care îi cerea să-i îngăduie să mai rămână în temniță, pentru că nu avea unde se duce și îi lipseau mijloacele de trai. Dar, istovit de munca grea și de condițiile mizerabile din închisoare, pe 22 septembrie 1953, cu numai douăsprezece zile înainte de sfârșitul condamnării, Mirash Ivanaj a închis ochii pentru totdeauna. Avea numai 62 de ani și Albania pierdea pe unul dintre cei mai buni fii ai ei.
Mira Skënderi