Italienii și eliberarea Albaniei
- Școala în pandemie – o temă de maximă importanță
- Shkolla në pandemi – një temë me rëndësi të jashtëzakonshme
- Promovim libri në Muzeun Kombtar të Letërsisë Rumune
- Vlora. A fost dezvelit bustul lui Isa Boletini
- Kastriot Dervishi – Un conflict fără pace pentru Albania: războiul italo-grec
- Albanezii și răscoala lui Tudor Vladimirescu
- Italienii și eliberarea Albaniei
- Sfârșitul lui Mirash Ivanaj
- Minoritățile din Kosova și patrimoniul cultural comun
- Biblioteca Națională din Kosova aniversează 75 de ani
- Prof. univ. Sorin Paliga – Albanezii – un popor „enigmatic”?
- Thanas Medi, tradus și în limba română
- Poezie albaneză de azi – Bardhyl Londo
- Dr. Dan Toma Dulciu – Mihai Eminescu, la Viena, acum 150 ani
- Folclorul din nord, apreciat la superlativ de președintele țării
- Copiii transhumanței au început școala: Păstoritul, o tradiție perenă a lumii arhaice
- Pastila pentru suflet 1 Octombrie – prăznuirea Sfântului Ioan Cucuzel – voce îngerească
- Ismail Kadare despre pacea interreligioasă din Albania
- Poveștile comunității: Albanezii din România în perioada interbelică
- Turismul albanez. Propuneri pentru anul viitor Saranda, „ochiul albastru” a Mării Ionice
- Relația Maicii Tereza cu Albania și regimul comunist de la Tirana
Franco Benanti, medic în armata italiană de ocupație, ne-a lăsat un volum de amintiri din război, intitulat “La guerra piu lunga” (Un război prea lung), apărut la editura Mursia, din Milano, în anul 1966. În textul de mai jos ne vom referi doar la ultima parte a relatărilor sale. El povestește cum, pe 12 noiembrie 1944, o coloană motorizată germană, venind din sudul Albaniei, Grecia și Macedonia, a fost atacată de aviația britanică în punctul numit Qafa e Kërrabës, lăsând în urmă 1300 de morți. Cei care au reușit să scape de sub bombele britanice au fost atacați de partizanii albanezi înainte de a ajunge la Tirana, la Mushqeta și Bërzhitë. Planul pentru eliberarea Tiranei a fost întocmit de Velimir Stojnici și Vojo Todorovici, doi emisari militari iugoslavi atașați mișcării albaneze de partizani. La luptele pentru capitala Albaniei au luat parte brigăzile partizane 1,4,10 și 18, determinându-i pe germani să abandoneze o parte a orașului. Totuși, aceștia au rămas să apere palatul regal și cazărmile “Shkumbini”, unde au rezistat cu înverșunare. Dar, pe 15 noiembrie, cea mai mare parte a trupelor Wehrmachtului a părăsit Tirana, lăsând un punct de sprijin în centrul orașului. Este vorba, spune Benanti, despre un singur soldat german, care a rezistat asalturilor partizanilor circa 36 de ore, după care, rămânând fără cartușe, s-ar fi sinucis. Așa se face că, pe 17 noiembrie, în Tirana nu mai era picior de ocupant german. Pentru italienii rămași în Albania după capitulare, eliberarea Tiranei a trezit speranța că se vor putea retrage în țara lor. Mai ales că, pe 29 noiembrie, trupele germane au abandonat și Shkodra, ultimul oraș ocupat din nordul țării, și s-au îndreptat spre Podgorița. Dar nu s-a întâmplat așa, militarii italieni fiind obligați să rămână în Albania până la terminarea războiului. Benanti amintește despre batalionul “Antonio Gramsci”, format din conaționalii săi rămași în Albania după capitularea Italiei, unitate devenită între timp brigadă și apoi divizie, și participând activ la luptele împotriva trupelor germane. În luna mai 1945, membrii diviziei italiene au fost repatriați, încheindu-și astfel lunga campanie din Albania, începută pe 7 aprilie 1939. Pentru militarii italieni a fost, într-adevăr, un război mult prea lung…
Mira Skënderi