Ismail Kadare despre pacea interreligioasă din Albania

Share

(Continuare din numărul trecut)

Istoria armoniei interconfesionale din Albania nu este o istorie idilică. În fond, ea a fost și a rămas dramatică. Nu mă refer acum la asemenea momente cum ar fi farsa tragicomică a interzicerii cultelor religi­oase de către regimul comunist. Nici despre blestemul care, în numele bisericii, a lovit limba albaneză și pe ortodocșii albanezi. Și nici despre răscoala pro-turcă a lui Hagi Qamil. Istoria a fost dramatică pentru că a fost mai mereu înțesată de mari pericole.

Astăzi, în Albania democratică, toate primejdiile la care mă refer sunt iar la ordinea zile. Așa cum sunt de altfel în Europa și în lumea întreagă. La urma-urmei, datorită acestor riscuri ne-am adunat noi astăzi aici pentru a vorbi despre ele.

Armonia religioasă, pe cât este de uluitoare ca și construcție, pe atât este și de fragilă. Ajunge să apară o fisură mai serioasă, e suficientă radicalizarea unuia dintre culte pentru ca întregul edificiu să se prăbușească.

În cazul Albaniei, cele trei religii sunt, după cum am mai spus, legate strâns de națiune, de însăși existența ei. Drept pentru care nu ne sunt  permise niciun fel de acte iresponsabile, de ignorare sau de neglijare a stării acestei construcții. Și ne sunt cu atât mai puțin permise pasiunile meschine și părtinitoare, ca să nu mai amintesc de provocări și de provocatori.

Trebuie să avem clare, în primul rând, chestiunile esențiale, cele pe care viața și istoria le-au stabilit o dată pentru totdeauna și care nu mai trebuie repuse în discuție. Toate popoarele civilizate procedează așa. Nici o țară care se consideră ca atare nu-și face și reface la nesfârșit fundamentele naționale, precum nomazii.

La baza chestiunii confesionale în Albania stă faptul că toate cele trei credințe principale sunt la fel de importante și la fel de legale. Catolicii, chiar dacă sunt mai puțin numeroși, reprezintă primul cult religios al albanezilor. Astfel fiind, ei au o tradiție exemplară în istoria și cultura noastră. Astfel fiind, ei au dăruit popo­rului albanez simboluri și însemne esențiale, începând cu Gjergj Kastrioti Skanderbeg și terminând cu Maica Tereza. Pe scurt, ei au fost puntea cea mai veche, nicicând surpată, care a legat Albania de Europa.                 

Musulmanii albanezi, deși sunt adepții celei mai tinere religii din Albania, nu sunt mai puțin legitimi. Această legitimitate este dată nu numai de faptul că sunt cei mai numeroși, dar și de contribuția lor la fel de importantă la eliberarea și emanciparea poporului nostru.

Ortodocșii albanezi, la fel ca și catolicii și musul­manii, au fost o componentă permanentă a corpus-ului național de-a lungul tuturor furtunilor pe care acesta le‑a avut de înfruntat. Confuziei de neiertat, legată de naționalitate, ei i-au opus contribuția lor enormă la Renașterea Națională Albaneză, alături de frații catolici și musulmani.

Această armonie între cele trei culte religioase, fără a uita cea de-a patra comunitate, cea a bectașienilor, nu este dictată de un pragmatism disperat. Și nici de o retorică poetică sau de o psihoză pacifistă, revendicând pace și echilibru acolo unde acestea nu există.

Această armonie și această legitimitate sunt o realitate, o realitate organică. Albania este o țară cu trei confesiuni. Dar ea nu poate să se identifice cu nici una dintre ele. Dacă nu suntem convinși de acest adevăr, atunci nu credem nici în rațiunea noastră de a exista, în rațiunea Albaniei de a exista. În consecință, trebuie să fim convinși că respectul reciproc dintre cele trei confesiuni este ceva neprețuit în această țară. Nu trebuie permis nimic care să ducă la învrăjbirea lor. Nici o provocare a laicilor împotriva credincioșilor. Sau a credincioșilor împotriva laicilor. În fine, nici un conflict în care cele trei culte să fie atrase împotriva statului.

Din păcate, în ultimii ani, în anii de democrație, au fost înregistrate unele tentative de a aduce vrajbă printre noi. Cele mai grave divergențe sunt acelea care privesc raportul religiei cu națiunea. Împotriva tradiției, au existat încercări de a opune religia națiunii. Apropo de intrigile cercurilor clericale din Grecia de a le nega ortodocșilor albanezi naționalitatea, trebuie spus că aceasta este o chestiune gravă, care nu ajută deloc la edificarea unei bune vecinătăți în Balcani. Sperăm că guvernul grec își va exercita, pe cât posibil, influența asupra respectivelor cercuri pentru a corecta această confuzie.

Apariția unui curent radical în comunitatea musul­mană din Albania a neliniștit în ultima vreme nu numai opinia publică, dar, cum s-a văzut în mass-media, chiar și pe reprezentanții acestei comunități. Cred că acest conflict iese din cadrul religios chiar din clipa în care atinge raporturile cu națiunea. În scrieri și declarații, rare, ce-i drept, dar foarte explicite, în presă și pe internet, sunt lansate idei care neagă pe față națiunea albaneză, în numele unei alte națiuni, cea islamică. Suntem siguri că o asemenea afirmație nu poate avea susținerea majorității tinerilor islamiști albanezi, unii dintre ei cu studii în țările arabe.

Ca și în chestiunea pan-elenismului, adesea înso­țită de prozelitism în cazul emigranților albanezi, și în cea a pan-arabismului, avem de-a face cu o încercare de reducere a națiunii albaneze. Altfel spus, avem de‑a face cu o versiune soft de  dezmembrare a țării. O altă tentativă periculoasă, întâlnită mai cu seamă în propaganda antialbaneză, este denaturarea noțiunii de drepturi ale omului, care sunt identificate doar cu cele religioase. Ani și ani la rând propaganda lui Miloșevici s-a străduit să convingă lumea că lupta albanezilor din Kosovo pentru drepturi civile nu este altceva decât o izbucnire religioasă a musulmanilor albanezi împotriva creștinismului sârbesc.

Nu este greu de imaginat astăzi cât de tragic ar fi fost pentru Kosovo dacă s-ar fi căzut în această capcană și, în locul libertății propriu-zise, kosovarii ar fi revendicat libertatea religioasă, iar în loc să se opună criminalilor sârbi, ar fi declarat război creștinismului balcanic. Un popor îndepărtat din munții Caucazului, cel cecen, plătește acum scump o asemenea confuzie.

O altă problemă legată de presiunea radicală religioasă este tentativa de a utiliza în interes propriu istoria țării. Neînțelegerile dintre fundamentaliști pot duce la falsificarea istoriei Albaniei într-o asemenea măsură încât să se nege rădăcinile, autohtonia popo­rului albanez pe teritoriul național numai și numai pentru a-i combate pe creștini. Noi știm ce se poate întâmpla în Balcani când asemenea teze ies din paginile istoriei și se transformă la iuțeală în tragedii umane. Pe baza unor asemenea teorii, populația ceamă (albanezi din nordul Greciei, n. trad.) a fost strămutată, cu șaizeci de ani în urmă, din căminele ei. Sau când, din Iugoslavia lui Rancovici, au fost alungați în Turcia 300.000 de albanezi din Kosovo. În fine, în pragul secolului al 21‑lea, am văzut cu ochii noștri cum au fost izgoniți aproape un milion de albanezi din Kosovo.

Întorcându-ne la ideea armoniei interconfesionale din Albania, cred că este vremea ca statul albanez să asigure o bază constituțională legală acestei armonii. Instituțiile religioase, lăcașele de cult, școlile, fundațiile, clericii albanezi sau străini care slujesc în ele, finanțarea internă sau externă, toate acestea nu pot fi lăsate la voia întâmplării, ci trebuie reglementate prin lege.

Prin urmare, statul trebuie să ia măsuri pentru ca autocefalia bisericii ortodoxe albaneze să devină fapt împlinit.

Și, tot în acest context, ca rezultat al faptului că poporul albanez are trei confesiuni și patru comunități religioase, statul albanez trebuie să interzică, prin măsuri constituționale, participarea Albaniei la alianțe sau ligi confesionale, deoarece fiecare asemenea alianță neagă ideea de bază a laicității Republicii și pune pe poziții de inferioritate, discriminatorii, celelalte confesiuni.

Statul albanez trebuie să reafirme principiul laicității Republicii, subliniind ideea că religia trebuie exclusă din stat și din politică.

Țara noastră și-a ales propriul drum și propria orientare către familia sa naturală, familia popoarelor europene. Astăzi ea face parte din frontul antiterorist și combate terorismul, acest flagel care vizează întreaga lume și toate religiile.

Țara noastră se află acum într-o zonă care s-ar putea numi curtea exterioară a Europei. Țările care, asemenea nouă, așteaptă integrarea își oferă propria contribuție casei comune europene. Contribuția noas­tră, armonia interconfesională, este cel mai clar mesaj al prieteniei și înțelegerii pe care Albania îl trimite astăzi familiei europene.

Prezentare și traducere: Marius Dobrescu

Series Navigation<< Pastila pentru suflet 1 Octombrie – prăznuirea Sfântului Ioan Cucuzel – voce îngereascăPoveștile comunității: Albanezii din România în perioada interbelică >>