Dr. Dan Toma Dulciu – Mihai Eminescu, la Viena, acum 150 ani

Share

Noi date despre Cabinetul de Lectură al Societății „România Jună”

Preocupat de descoperirea unor urme ale trecerii studentului Mihai Eminescu prin capitala Imperiului, în urmă cu 150 de ani, am început să studiez documente de arhivă, presa vremii, căutând detalii privind asociațiile studențești românești1.

Una dintre cele mai importante a fost Societatea „România Jună”, a cărei deviză înflăcărată era Unire în cuget și în simțiri. Aceasta a constituit un fecund instrument de educație pentru tinerii români veniți din Transilvania, Maramureș, Bucovina, Basarabia, Moldova sau Țara Românească. Studenții, vorbind dialecte foarte diverse, o română cu accent, un amestec de jargoane, de regionalisme, aici, la „România Jună”, limba vorbită de ei se uniformiza, devenea unitară, îmbrăca forme literare apropiate de standardul de azi al limbii române.

Eminescu considera Societatea Academică România Jună” o Dacie în miniatură, voioasă, activă și plină de încredere în viitor. Acolo găsim copii de pe malul Nistrului alături cu alți din valea Crișului, a Mureșului, a Dâmboviței și a Dunărei. Față cu acest tablou de frăție nu putem zice decât: ,,Prosit nație!

Grație sprijinului material obținut din partea comunității românești din Viena, și nu numai, „România Jună”a dispus de un sediu propriu, care și‑a schimbat adresa de câteva ori: Körblergasse 3 (în perioada 1872-1874), apoi, o bună perioadă, în apropierea clădirii noii Universități (Langegasse 4, Schlöselgasse 28, Florianegasse 12) și, în preajma primului război, în Palatul Dietrichstein – Hofburg.

Schimbările de adresă erau anunțate cu promptitudine în presa din țară. Astfel, „Familia” din 17/29 aprilie 1888, p. 203 își informa cititorii că asociația studenților români de la Viena și-a stabilit sediul în Pelikangasse nr.15; la rândul ei, „Transilvania” din 15 febr.1895, p. 56 atrăgea atenția că sediul „României June” era în Lazarethgasse nr. 26.

De obicei, alegerea conducerii Societății „România Jună” se desfășura, în fiecare an, în cursul lunii noiembrie, însă novicii sau embrionii, cum mai erau numiți noii veniți, nu accedeau la funcții de conducere, acestea revenind doar celor cu vechime, cu experiență, care inițiau activități literar-științifice, desfășurate o dată pe lună, de obicei sâmbăta, între orele 20-24, urmate de petreceri însuflețite. Cu această ocazie, soliștii sau coriștii intonau cântece tinerești sau patriotice, se toasta în cinstea unui român sărbătorit, se citeau anecdotele și ironiile înserate în revista umoristică studențească „Urzica”.

De regulă, tinerii admiși în societatea „România Jună” treceau proba noviciatului scriind mici articole, glume sau întâmplări hazlii în revista „Urzica”, dovedind astfel că au dobândit puterea de a gândi și a scrie la jurnal.

Seratele literare aveau loc într-un restaurant sau berărie, aflate în strada Wollzeile, din apropierea Universității, o sală încăpătoare pentru numărul mare de participanți, închiriată separat, la ele participând studenți români din toate instituțiile de învățământ din Viena (Universitate, Politehnică, Școala Superioară de Silvicultură, Școala Superioară de Agricultură, Academia de Arte Frumoase, Conservator, Academia Comercială etc.)

Fără a insista asupra unor nume faimoase din lunga listă a celor ce i-au fost colegi de studii lui Eminescu, la Viena, dorim să îi menționăm, totuși, pe unii mai puțin cunoscuți: Aurel Mureșianu2, cu care a colaborat atât de fructuos la „România Jună” (chiar mai bine decât cu V. Bumbac), Aurel Isacu, jurist, tatăl poetului Emil Isac3, Moise Groza4, erou al Războiului de Independență, Ilarion Pușcariu5, Ștefan Velovan, coleg de studenție cu Eminescu6.

Ajunul Anului Nou (Revelionul) se celebra cu fast și solemnitate, de fiecare dată într-unul dintre cele mai frumoase localuri ale Vienei, serbarea ținând până a doua zi, dimineața, reunind pe studenți cu ceilalți membri ai coloniei române din acest oraș, inclusiv cu ofițerii regimentelor românești, care se aflau temporar dislocați în garnizoana Viena.

Studenții dansau, cei mai în vârstă discutau, degustând un pahar de bere sau de vin, dar la ora 12 noaptea, un membru, de obicei președintele Societății „România Jună”, rostea un discurs și toasta în onoarea celor prezenți, cu ocazia intrării în noul an. Însuși Eminescu a rostit un astfel de toast, închinat în onoarea Prințului Carol, considerat ocrotitorul „României June”.

Tinerii, printre ei și Eminescu, prieten apropiat al studenților greco-catolici ai Institutului „Sfânta Barbara”, aflat la 2 pași de vechea Universitate, cărora le dăruie cărți de istorie foarte valoroase, merg împreună la biserică, cu ocazia marilor praznice.

În acele timpuri, existau în Viena două biserici ortodoxe, aflate în apropierea Universității: Biserica Sf. Gheorghe, situată pe Strada Grecilor (Griechengasse 5) și Catedrala Sfintei Treimi din Piața de Carne (Fleischmarkt).

În ziua de Crăciun, de Anul Nou, de Paște sau cu alte ocazii festive (3/15 Mai), studenții mergeau in corpore la biserica de pe Fleischmarkt, considerată biserică românească, deși pentru mulți vienezi ea era cunoscută drept biserica grecească.

În biserica Sf. Treime din Viena aveau loc și cununii, cum a fost aceea a medicului I. Hosanu (coleg de studenție al lui Eminescu), cu domnișoara Josefine Theiss, fiica unui arhitect vienez7, sau ceremonii ale „României June”.

În perioada premergătoare Marii Uniri, mulți tineri români din provinciile Imperiului dualist își satisfăceau stagiul militar în diverse regimente, dintre care unele erau dislocate, temporar, în Viena, printre ei și Ion Slavici.

Duminicile și cu ocazia unor sărbători religioase, aceștia primeau permisiunea să meargă la slujbe (Garnisonskirchec). Fiecare confesiune religioasă avea preotul ei. Tinerii militari români, de religie ortodoxă, erau păstoriți de părintele protopop Popovici, originar din Cornu Sadu (Sibiu), despre care se spune că albise de atâtea războaie la care luase parte, însoțind regimentele românești.

Acest om al credinței era un ghid spiritual, mai ales al studenților, fiind prezent la numeroasele lor întruniri, așa cum, la slujbele ținute de acesta, studenții nu lipseau. La sfârșitul serviciului divin, părintele Popovici ținea o frumoasă predică, în care îndemnurile religioase erau însoțite de gânduri patriotice înălțătoare, sfătuind tineretul studios să nu îi uite pe cei de acasă, să fie buni români.

De fiecare dată, după slujbă, studenții erau invitați acasă la părinte, în Lazarethgasse nr. 8, din districtul IX al capitalei, unde tinerii aveau posibilitatea să răsfoiască felurite cărți, multe în limba română, rânduite pe etajere, în fiecare cameră. Părintele Popovici a lăsat numeroase manuscrise, inclusiv memorii legate de perioada de care ne ocupăm. Setoși de învățătură, de lecturi în limba română, marele deziderat al membrilor „României June” a fost înființarea unui cabinet de lectură, pentru care se strângeau donații, se organizau baluri.

Am avut șansa să identific primul sediu al Cabinetului de Lectură al societății „România Jună”, inaugurat la data de 15 mai 18738, situat în strada Marokkanergasse nr. 8, din cartierul Landstrasse (districtul 3). Pe aceeași stradă, la numărul 3, se afla și cantina studențească, ținută de Papa Will, frecventată de tinerii veniți la studii la Viena, printre ei Mihai Eminescu, iar, mai târziu, Ciprian Porumbescu.

Din păcate, Eminescu părăsise Viena, aflându-se la Berlin în momentul inaugurării acestei biblioteci a Societății ”România Jună”, el fiind unul dintre inițiatorii ideii înființării cabinetului de lectură, instrument de educație culturală, literară, științifică, dar și patriotică a studenților români aflați la studii în capitala imperiului, îndeplinind chiar funcția de bibliotecar al „României June”, în primul an de activitate.

Cabinetul de lectură (Lesehalle) funcționa într-un spațiu compus din 6 camere, destul de încăpătoare, aflate la etajul unu al clădirii, oferind bune condiții celor 67 de membri ai acestui club studențesc. La inaugurare, a fost invitat și tribunul Axente Sever9, eroul de la 1848, aflat în vizită la Viena, cu ocazia inaugurării Pavilionului României în cadrul Expoziției Internaționale din capitala Austro-Ungariei.

În vârstă de 52 de ani, acesta avea o statură impunătoare, deși părul și barba îi albiseră. El semnează în cartea de onoare, ca membru fondator al Cabinetului de Lectură. Bibliotecar era A. Chebici-Revneanu, prieten cu Eminescu.

Aici erau primite și păstrate ziare și cărți în limba română, germană, franceză, engleză, italiană, spaniolă, rusă, maghiară și greacă. Am descoperit, studiind documentele vremii, că acest cabinet de lectură a îndeplinit efectiv și funcția de Birou de Turism, putând primi titlul de primul birou de turism al României în străinătate, miile de vizitatori români ai Expoziției de la Viena (1873) urmând să fie însoțiți de tinerii studenți, prin intermediul ospitalității cu care erau tratați oaspeții ce vizitau cu această ocazie și cabinetul de lectură.

Din cauza scumpirii chiriei, „România Jună” este nevoită să elibereze spațiul închiriat, cărțile și mobilierul fiind mutate la data de 29 ian/9 febr.1874 într-un alt sediu, aflat în strada Neubadgasse nr. 6 (sect. 1)10.

Intenționând să aflu cât mai multe date cu privire la soarta cărților și tipăriturilor aflate în inventarul Cabinetului de lectură, am descoperit că, în anul 1909, întregul patrimoniu al „României June” a trecut în administrarea Consiliului de Administrație al Bisericii Ortodoxe din Viena, funcționând în capela din Palatul Dietrichstein. Din păcate, în urma izbucnirii războiului, autoritățile vieneze au dispus confiscarea bunurilor asociației. O parte din bunuri a fost scoasă la licitație, iar cărțile au fost transferate Bibliotecii Universității Viena. După război, conducerea „României June” a intentat (fără succes însă) un proces pentru deblocarea fondurilor asociației, păstrate la BancaMarmorosch din București, confiscate de trupele de ocupație, precum și pentru recuperarea cărților Cabinetului de Lectură11.

Așadar, putem constata că o parte dintre bunurile asociației, inclusiv cărțile donate acestui Cabinet de Lectură de către însuși Mihai Eminescu, sunt păstrate până în zilele noastre în depozitele Bibliotecii Universității Viena, situateînnoul sediu, construit în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea.

În ceea ce privește Statutul Asociației „România Jună”, acesta se află la Biblioteca Academiei Române, în timp ce Biblioteca Națională a Austriei păstrează un raport anual al asociației studențești amintite, tipărit la Viena, în anul 1889. Alte numeroase documente prețioase privind activitatea studenților români din capitala vieneză se pot consulta la Arhivele Naționale ale Austriei.12

În tentativa de a recupera o parte dintre valorile deținute de „România Jună”, unul dintre cei mai buni biografi ai lui M. Eminescu, dar și al lui Ciprian Porumbescu, Leca Morariu, locotenent rezervist rănit și convalescent la Viena, a cumpărat, la data de 9 februarie 1915, violoncelul lui Ciprian Porumbescu, pus sub sechestru și scos la licitație de către guvernul austro-ungar, odată cu toate celelalte bunuri ale societății „România Jună”.

Timp de 50 de ani, Leca Morariu a strâns și reunit la un loc zeci de mii de file de manuscrise, documente, fotografii, obiecte având legătură cu viața și activitatea lui Ciprian Porumbescu, Mihai Eminescu13, „România Jună” etc, fiind întemeietorul Muzeului de la Suceava dedicat marelui compozitor de la Stupca. Din păcate, nu se știe câte exponate și obiecte muzeale au fost pierdute ulterior, acestea fiind împrăștiate, rătăcite, pierdute în urma repetatelor și primejdioaselor peregrinări ale acestui așezământ în diverse locații temporare din București, Focșani, Cernăuți, Suceava, Râmnicu Vâlcea. În final, trebuie subliniată contribuția lui Leca Morariu pentru păstrarea memoriei celor doi corifei ai „României June”, Mihai Eminescu și Ciprian Porumbescu.

NOTE

1.Mihai Eminescu nu a fost membru doar al României June, așa cum nici Ciprian Porumbescu nu a fost doar membru al unei singure organizații. Ciprian Porumbescu a fost o figură de frunte atât la Arboroasa, câtși la România Jună, apoi membru și chiar vicepreședinte al unei asociații internaționale: Akademische LesehalleSocietatea Academică de Lectură – formată din cadre didactice și studenți ai diverselor facultăți din cadrul Universității Cernăuți, respectiv ai Universității Viena. În tinerețe, Eminescu a făcut parte din alte asemenea asociații (Orientul, Românismul), iar în perioada 1869-1872 a frecventat asociații studențești, precum Steluța, Gorila, eventual asociațiile vieneze Hesperus, Harmon, Epheu. De văzut implicarea sa, la Viena, într-o asociație inițiatică, formată din studenți români, unde membrii trebuiau să glăsuiască într-o limbă din cronici, primind ”diplome” de înnobilare, iar din 1882, legăturile sale cu ”Asociația Carpații”.
2. Mircea Gherman, Mureșenii, în Magazin Istoric, 1968, nr. 4, apr., p. 2–7;
3. Emil Isac, Versuri, București, 1964, p. 8;
4. Aurel Cosma, Petru Vintilă, Un soldat în căutarea patriei, în Mitropolia Banatului, 1978, nr. 10–12, oct–dec., p. 767–770 (Prezentări bibliografice). Recenzie elogioasă a romanului vieții eroului Războiului pentru Independență, Moise Groza, care se împrietenise la Viena cu Mihai Eminescu;
5. Ion Breazu, Studii de literatură română și comparată, Ed. îngrijită de Mircea Curticeanu, Vol. I–II. Cluj, Edit. Dacia, 1970–1973, amintește pe Ilarion Pușcariu, coleg la Viena cu Mihai Eminescu și bun prieten al acestuia.
6. Ion Iliescu, Vasile Alecsandri, Pagini bănățene la a 75 a comemorare, Timișoara, 1965 amintește de Ștefan Velovan, coleg de studenție la Viena cu Mihai Eminescu.
7. Observatoriul, Sibiu, 1879, nr. 58 (iulie), p. 234, coloana 2.
8. T.V. Stefanelli, ”Despre Axente Sever”, în ”Gazeta de Transilvania”, 14 aug. 1907
9. Axente Sever, prefectul legiunii din ținutul Blajului și de pe Valea Mureșului, a fost strategul cel mai iscusit, dar și consilierul cel mai bun al lui Avram Iancu. Având studii la Blaj și Sibiu, el trece munții, în 1847, fiind profesor de latină și română, la București, participând activ la Revoluția de la 1848, în calitate de comisar pentru propagandă în județul Ilfov. După victoriile repurtate în fruntea legiunilor românești, Axente Sever trăiește retras, murind la Brașov, în anul 1902.
10. Revista Științifică, an 4, nr. 24, din 1 febr. 1874, p.384
11. Documente privind România Jună se găsesc în copie la Arhivele Naționale ale României, în Pachetul CCXLII – Diverse. Printre documentele în limba germană, franceză și română, de relevanță majoră pentru biografia lui Mihai Eminescu, amintim pe cele conținând rapoarte ale autorităților austriece despre participarea studenților români din Viena la Serbările jubiliare de la Putna, din anul 1871, implicarea reprezentanților acestei societăți în comemorarea la Cernăuți a fostului domnitor Ghica (1877), dar și alte aspecte, precum respingerea de către autoritățile austro-ungare a cererii conducerii acestei societăți de a face colecte în beneficiul soldaților români răniți în Războiul de la 1877, subvenții acordate de guvernul român pentru Societatea România Jună, pentru celelalte societăți studențești-patriotice (din Cernăuți, Blaj, Brașov), în perioada 1877-1878, burse acordate de guvernul român unor studenți români din Transilvania etc.
12. ”Der Jahresbericht des akademischen gesellig-litterarischen Vereins “Jung-Rumänien” in Wien”. (Raportul anual al societății academice social-literare România Jună, Wien, 1889, Wallishausser).
13. O parte dintre achizițiile documentare referitoare la biografia Luceafărului au fost prezentate în Buletinul Mihai Eminescu, demers unic în istoria literaturii române.

Series Navigation<< Poezie albaneză de azi – Bardhyl LondoFolclorul din nord, apreciat la superlativ de președintele țării >>