„Viețile romilor contează”: Expoziția de pictură semnată de Eugen Raportoru

Share

Într-o atmosferă destinsă, prietenească, pictorul Eugen Raportoru și-a vernisat expoziția personală de la Galeriaminul Artei (3 -14 iulie 2020) cu muzică lăutărească și sarmale împărțite dintr-un ceaun mare cât roata carului. Subliniem că Eugen Raportoru face parte, și nu se sfiește s‑o declare chiar prin ceea ce pictează, din etnia romă.

 Artistul, foarte apreciat de critici, nu se delimitează de această identitate nici în artă; dimpotrivă, o afirmă cu o anumită mândrie, comunitatea sa devenind o amprentă stilistică a lucrărilor. Astfel, vernisajul, puțin atipic, a încercat să transmită mesajul că, așa cum vinurile bune și sarmalele cu afumătură, pe care și le atribuie mai multe nații, nu cunosc granițe, nici arta de valoare nu se clasifică în funcție de etnie. Ca urmare, tablourile lui Eugen Raportoru, realizate într‑o tușă accentuat închisă, sumbră, cu tonuri doar între gri și negru, exprimă într-un fel nu numai o amprentă artistică personală, nu numai câte un fragment de viață romă, ci și culoarea pielii pentru care ei sunt, de multe ori, persiflați sau discriminați. Excepție de la acest negru dominant fac două-trei lucrări cu case albe și câteva portrete la fel de sumbre, dar care conțin mici accente de roșu, o altă culoare specifică etniei. Tematica expoziției lui Eugen Raportoru, încărcată de o atmosferă dramatică, lirică, s-a concentrat pe viață, pe viața compusă din oameni și locuințele lor, sugerând simplitatea, identitatea unei comunități marginalizate. Iar pictorul demonstrează prin aceste tablouri exact contrariul, că romii sunt competitivi, talentați și pot aduce plusvaloare binelui comun. Exceptând derapajele, desigur. Dar el trage un semnal de alarmă în acest sens, arătându-ne partea plină a paharului.

„Valoarea unei opere de artă este dată în primul rând de ceea ce reușește ea să transmită privitorului, un ceva care trece dincolo de granițe. Sunt rom și universul rom se regăsește în mine și în lucrările mele. Dar tușa mea și percepția publicului sunt universale”, afirmă Eugen Raportoru.

Criticul Pavel Șușară, curatorul expoziției, spune într-un text afișat în galerie: „Eugen Raportoru nu are doar capacitatea de a privi și a vedea, și nici pe aceea de a comunica vizual prin semn, prin tușă, prin ton și formă, ci și pe aceea, fundamentală, de a interoga și a valorifica memoria. Iar în străfundurile memoriei sale, melancolia grea a lui Andreescu se întâlnește cu sonoritățile grave, de cavernă  scânteietoare, ale lui Gheorghe Petrașcu și cu tristețea solitară și, de multe ori, sfâșietoare, a lui Jean Cheler. Însă cea mai profundă, mai dureroasă, dar și mai eroică dimensiune a memoriei este aceea a unei umanități străvechi, împovărate, aproape invizibile din pricina unei patine, a unei cocleli existențiale care acoperă totul ca o alunecare istorică de teren. La capătul celor doi vectori ai memoriei, în punctul lor de convergență, pictura lui Raportoru este un act salvator, o luptă pentru viața din spatele acromatismului. Un act de biruință. O epifanie.”

Născut în 1961 la București, Eugen Raportoru a absolvit Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, unde l-a avut ca profesor pe maestrul Ion Brodeală, acesta având o influență specială asupra sa, introducându-l în meșteșugul vitraliilor. Mai târziu, pictorii Mihai Cișmaru și Corneliu Baba l-au inițiat în arta picturii, Eugen Raportoru recunoscând că Baba era o personalitate deosebit de puternică, ce l-a inspirat și încurajat. La vârsta de doar 14 ani, artistul a avut deja prima sa expoziție în care a expus 30 de lucrări. S-a înscris la facultate la 40 de ani. Între timp, a lucrat ca zugrav. A terminat masterul la aproape 50 de ani. A participat la zeci de expoziții în țară și străinătate, printre acestea fiind și cea de la „Royal Academy” din Londra.

Maria Oprea

Series Navigation<< Martin Camaj: „Hogea și-a impus propriul dialect”Pandemia a lovit grav turismul cultural în Albania >>