Nikolla Nacio: „Intrigile streine în contra neamului albanez”

Share

În ziua de 29 martie 1907, patriotul albanez Nikolla Nacio punea punct unui text care îi justifica poziția ostilă vizavi de alți reprezentanți marcanți ai comunității albaneze din România. Printre aceștia, Pandeli Evanghelie, Vasile Tarpo și Visarion Dodani. Textul a apărut sub forma unei broșuri, în același an, la Tipo Litografia și Fonderia de Litere DOR, P. Cucu, strada Academiei nr. 15, București. Autorul, având în spate o viață aventuroasă, ajuns la vârsta de 64 de ani, a fost unul dintre cei mai activi susținători ai mișcării culturale a albanezilor din România.

Textul lui Nacio începe cu o scenă amintind de „momentele” lui Caragiale: autorul este atacat, în ziua de 14 ianuarie, ora 1.30 p.m., pe strada Calomfirescu, din București, „de o bandă compusă din vreo 30 de indivizi”, pe care nu reușește să-i împrăștie decât după ce trage un foc de revolver. Din explicațiile care urmează, aflăm că atacatorii sunt inamici ai ideii de cultură națională albaneză, în majoritatea lor tot albanezi, numai că fac parte din partida adversă.

Lăsând gluma la o parte, trebuie spus că, în paginile următoare ale broșurii, Nacio își prezintă activitatea de 23 de ani în sprijinul ideii naționale, începând chiar din anul în care a pus piciorul în România. Broșura al cărei autor este are ca scop de a-i demasca pe „inimicii cauzei poporului albanez și a biciui pe venalele instrumente de cari s’au servit într’un mod atât de murdar ca să răpună existența societății „Drita”. În continuare, Nacio amintește de înființarea acestei societăți patriotice, pe 16 decem­brie 1884, și enumeră ce s-a urmărit odată cu apariția ei: redactarea de cărți și manuale școlare, atât de necesare învățământului din teritoriile albaneze, publicarea unui ziar al comunității, precum și promovarea intereselor poporului albanez în cancelariile marilor puteri europene. Un alt obiectiv al „Dritei” a fost ca, prin susținerea limbii albaneze în școală și biserică, să se elimine influențele unor culturi străine, respectiv cea slavă și cea grecească. Ca o paranteză la cele de până acum, trebuie spus că la niciun an de la publicarea acestei broșuri, Congresul albanez de la Manastir hotăra că limba albaneză trebuie scrisă cu alfabet latin!

În continuare, Nacio îi numește pe cei mai activi factori de influență străini la București, respectiv consulul grec, ministrul rus Hitrowo și renegatul albanez Constantin Zappas. În comitetul de conducere al „Dritei” sunt fruntași ai „coloniei”, dar și câteva personalități române care simpatizează cu mișcarea culturală albaneză, precum V.A. Urechia și D.C. Butculescu. Urmare activității „Dritei”, spune autorul, la Korcea, în luna mai 1887, se deschide prima școală albaneză, iar un an mai târziu apare la București ziarul comunității, „Shqipetari”. Tot în același an, societatea elaborează o proclamație prin care arată că pericolul cel mai mare pentru poporul albanez și renașterea sa o reprezintă doi vechi dușmani: slavismul și grecismul! În 1889, la solicitarea societății British Foreign Society, din Londra, publică și distribuie 10.000 de evanghelii în limba albaneză. În perioada 1892-1901, „Drita” deschide la București primul institut albano-român, cu școală normală și internat pentru elevii din Albania, la care sunt admiși tineri săraci care se vor întoarce să predea în patrie.

Paginile următoare ale textului fac o prezentare istorică a societăților culturale și patriotice care apar și dispar în mediile albaneze de la București: „Drita”, „Dituria”, „Shpresa” și „Bashkimi”. Nacio nu face economie de epitete când vine vorba despre inamicii lui și activitatea dușmănoasă a acestora. Oglinda pe care ne-o propune el ne arată o comunitate divizată, animată de interese divergente, uneori contrare chiar interesului național. Este o altă imagine decât cea prezentată în majoritatea textelor care vorbesc despre societățile culturale ale albanezilor din România. Și, indiferent dacă ne convine sau nu, textul lui Nikolla Nacio aduce în fața celor preocupați de istoria albanezilor de la noi tabloul real al unei comunități necristalizate, în căutarea propriei identități.

Marius Dobrescu

Series Navigation<< Apariție editorială: Averil Cameron, „Bizantinii. Stat, religie și viață cotidiană în Imperiul Bizantin”Legea schimbării toponimelor >>