Martin Camaj: „Hogea și-a impus propriul dialect”

Share

Organizată cu prilejul celei de-a 95-a aniversări a nașterii scriitorului Martin Camaj, conferința care a avut loc la Centrul Național al Cărții și Lecturii de la Tirana a scos în evidență unele aspecte mai puțin cunoscute ale personalității acestui om de cultură și disident albanez. Cu acest prilej, s-a aflat că Camaj este autorul primei gramatici complete a limbii albaneze. A fost dezvăluită, în același timp, poziția critică a cunoscutului lingvist referitoare la adoptarea dialectului tosk ca limbă literară, opinie exprimată cu ocazia participării la un seminar la Salerno, în Italia, în 1991. “În locul unei analize atente și nepărtinitoare, Enver Hogea și-a impus propriul dialect (ca limbă literară, n.n.)”, a subliniat el. Tot aici, Camaj a declarat că limba alba­neză are, de fapt, trei dialecte: gheg, tosk și arbăreș.

Luările la cuvânt din rândul participanților la confe­rință, cadre universitare și cercetători, au marcat cele două jumătăți ale personalității lui Camaj, cea de literat și cea de cercetător albanolog de o rară intuiție științifică. Referitor la primul aspect, trebuie spus că distinsul profesor nu și-a abandonat niciodată prima iubire, poezia, lucru subliniat de cercetătoarea Viola Isufaj. Ea a spus: “În opera lui Martin Camaj nu vom găsi niciunde provocarea, vrajba, iritarea sufletului sau sarcasmul. Martin Camaj arată o atenție deosebită iubirii… El vrea să liniștească inimile suferinde, să le domolească, nu are niciun dram de ură față de spiritele neîmblânzite, ci le iartă. Acționând invers decât cei care l-au negat și-l neagă; l-au exclus și-l exclud; l-au anatemizat și-l anatemizează. El nu răspunde răului cu rău”, a remarcat Isufaj. Profesoara de literatură Lili Sula s-a referit la rolul școlii în transmiterea mesajului literar al lui Camaj, pe care l-a încadrat într-o secțiune unică a trecutului literar și istoric. “Poeții de tipul lui Martin Camaj, a spus ea, rezistă ca atare, nu prin scrisul criticilor sau exegeților, ci prin forța pe care o emană. Prin încăpățânarea tăcută și fermă, prin interactivitatea permanentă în plan formativ, educativ și estetic”.

Cercetătoarea Ledi Shamku a comunicat despre activitatea și contribuția lui Martin Camaj ca lingvist, dimensiune puțin cunoscută publicului de azi. “Oamenii nu știu că Camaj este unul dintre cei mai mari albanologi, un savant a cărui valoare abia acum ne este dezvăluită. Un lingvist desăvârșit și autorul primei gramatici albaneze complete”, a spus ea. În acest spirit, Shamku a făcut cunoscut că profesorul Camaj a atras atenția asupra manipulării deciziei Congresului din 1972, în sensul în care dictatorul Enver Hogea și‑a impus voința asupra stabilirii limbii literare. În urma istoricei întruniri a lingviștilor albanezi din acel an s-a stabilit că limba literară se va structura pe baza dialectului din sud, dialectul tosk. Legat de aceasta, Camaj și-a exprimat nemulțumirea față de hotărârile congresului, după două decenii de la acesta. Iată paragraful cu pricina, redat în întregime de Ledi Shamku la conferința din iulie curent: “Sunt aproape 20 de ani de când în Albania continuă procesul normării limbii, neavându-se în vedere importanța dialectelor, a istoriei și nici a documentelor precum manuscrisele, textele literare etc. Teoria de bază care a fost utilizată în procesul de fixare a normei a fost aplicată prin violență, a fost de tip stalinist. Hogea și-a impus propriul dialect. Sau mai bine spus unul dintre subdialectele toske de răsărit. Orice altă variantă lingvistică a fost interzisă, mai ales cea din nord…”. Și mai apoi: “Lingviști precum Gjergj Peikmezi, Gjergj Fishta, Karl Gurakuqi etc. au insistat ca unificarea limbii albaneze să se facă prin aceste trei variante, dar în mod pașnic. Și este adevărat că, până în 1944, societatea albaneză s-a dezvoltat într-o simbioză familială, culturală și lingvistică. La Tirana, mai ales, s‑au petrecut primele contacte lingvistice între cei care foloseau dialecte lingvistice diferite. Acolo s-a produs apropierea!”, a declarat Camaj la Salerno, în 1991. Pornind de la aceasta, cercetătoarea Ledi Shamku a concluzionat că, prin fraza de mai sus, Camaj înțe­legea că centrul evolutiv al formării sociolingvistice va fi fost Tirana, capitala Albaniei.

Ca o notă specială, mai trebuie spus că eveni­mentul național din 1972, Congresul Ortografiei, este contestat și în prezent, mai ales în zonele științifice care țin de dialectul gheg: nordul Albaniei și Kosova. Unul dintre argumente, susținut la întrunirile științifice de la Prishtina, mai ales, este cel de ordin numeric – anume că populația vorbitoare de gheg este mai numeroasă decât cea care utilizează dialectul din sud. În al doilea rând, este vorba despre o întreagă și valo­roasă literatură scrisă în dialectul gheg, începând cu cronicarii și terminând cu bardul național Gjergj Fishta. S-ar putea spune că, în lingvistica albaneză, acest congres a rămas ca o rană dureroasă, necica­trizată pe deplin.

O scurtă biografie

Născut la Temal, în zona Dukagjin din nordul Albaniei, la 21 iulie 1925, Martin Camaj a dat dovadă încă de mic de o neobișnuită dragoste pentru școală și învățătură, ceea ce-l face pe preotul local, David Pepa, să propună superiorilor săi pe linie bisericească adoptarea sârguinciosului copil și pregătirea lui pentru a deveni prelat. Așa se face că, în 1935, la numai zece ani, tânărul este adus la Shkodra și înscris la colegiul iezuit “Xaverianum”, pe care-l urmează vreme de cinci ani. După absolvire, este înscris la liceul clasic al colegiului, până ce, în 1946, este nevoit să-și întrerupă studiile în urma închiderii forțate a tuturor școlilor bisericii catolice din Shkodra. Pentru Martin Camaj urmează doi ani de activitate ilegală și rezistență armată împotriva regimului comunist, până ce, în 1948, reușește să treacă granița în Iugoslavia alături de alți 36 de oponenți ai regimului. În iulie 1955 îl descoperim proaspăt absolvent al Universității din Belgrad, Facultatea de limbi romanice, specialitatea limba și literatura italiană. Urmează studii postuniversitare la Sarajevo, sub îndrumarea cunoscutului cercetător și profesor Henrik Barici, directorul Institutului albanologic din localitate. După susținerea doctoratului, având ca temă “Limba lui Gjon Buzuku”, pleacă în Italia și se înscrie la Universitatea din Roma, Facultatea de literatură și filosofie, unde studiază limbile latină și italiană, perioadă urmată de un al doilea doctorat, cu tema “Evangheliarul lui Gjon Buzuku”, susținut în anul 1960. Având sprijinul unui alt mare om de cultură albanez, Ernest Koliqi, Camaj se consacră studiului dialectelor limbii albaneze și îndeosebi graiului arbăreș (arbëresh) utilizat de populația albaneză din sudul Italiei. Beneficiind de o bursă a Fundației DAAD, pleacă și se stabilește în Germania, la Műnchen, unde își continuă specializarea în lingvistică cu studii de lingvistică comparată. În 1965 primește dreptul de a preda la universitate, cate­dra de albanologie, devine privatdozent și inițiază cursuri de limba albaneză. Din 1965 până în 1971 își consolidează studiile și își continuă cariera universi­tară, devenind, în 1978, ordinary professor. În 1990 se pensionează ca profe­sor emerit, iar doi ani mai târziu, în 1992, moare la Lenggries, în Germania. Opera sa literară și știin­ți­fică este amplă și com­plexă. A făcut cercetări asupra limbii albaneze și dialectelor ei, incluzând aici și graiul arbăreș. A publicat studii științifice și lucrări de referință în albanologie. Ca scriitor, a început cu poezie și a continuat cu proză. I‑au fost editate volume de poezie la Prishtina, Roma și Műnchen, iar opera sa în poezie și proză a fost tradusă în Europa și Statele Unite. Mai trebuie arătat aici că, în Albania, persoana și opera lui Camaj nu are doar simpatizanți. În acest punct, destinul său se aseamănă cu cel al unor mari personalități contemporane, apreciate în străinătate, dar contestate în propria țară.

Marius Dobrescu

Series Navigation<< Plenara a 8-a a Partidului Muncii din Albania„Viețile romilor contează”: Expoziția de pictură semnată de Eugen Raportoru >>