Dr. Ibrahim Temo și dragostea de Albania

Share

Medicul Ibrahim Temo, născut într-o familie albaneză din Struga, la 21 martie 1865, și decedat în 4 august 1945, la Constanța, a fost un membru activ al comunității albaneze din România și senator în parlamentul de la București. În același timp, a avut o prestigioasă activitate în structura statului turc post-otoman, dar și în guvernul albanez de după Independență.

Considerat cel care a contribuit masiv la consoli­darea sistemului de sănătate din Dobrogea, Temo și-a pus la dispoziția autorităților de la Durrës și Tirana toată experiența și puterea de muncă pentru a construi, piesă cu piesă, bazele unui sistem sanitar modern și eficient în tânăra republică balcanică. În rândurile ce urmează vom vorbi despre relația strălucitului medic din Medgidia cu statul albanez, în perioada interbelică.

În guvernul prințului Wilhelm de Wied (martie-septem­brie 1914), Ibrahim Temo a fost numit director general al sistemului de sănătate, post din care a contribuit la combaterea malariei și la întocmirea unui program de susținere a instituțiilor medicale din țară, intitulat „Pentru dezvoltarea sistemului medical din Albania”. Împreună cu alți patrioți, el a întemeiat, la 28 iunie 1914, organizația „Pentru Patrie, pentru Tron”. Din păcate, domnia lui Wied a fost de numai șase luni, ceea ce a răpit Albaniei șansa unei modernizări rapide, cum s-a întâmplat în alte țări balcanice.

În Albania, Temo era bine cunoscut. Se știa, de pildă, că locuința lui din Medgidia devenise unul dintre centrele de acțiune ale patrioților albanezi din Româ­nia, unde se prelucrau, se redactau, se oficializau și se distribuiau mesaje, circulare, apeluri, declarații și memorandumuri de sprijin pentru mișcarea națională albaneză. Într-o scrisoare din 24 noiembrie 1896, pe care Mit’hat Frashëri i-a trimis-o de la Istanbul la București și în care viitorul politician îl numește „frate”, acesta îi cere lui Temo ca, fiind dincolo de granițele Imperiului Otoman, să scrie cât mai mult despre albanezi și problema națională. „Să strigăm cât de mult putem, așa încât să ne audă Europa și să ne scape din acest calvar”, sunt cuvintele lui Frashëri. Urmând acest îndemn, Temo a scris numeroase articole în presa vremii criticând regimul samavolnic al sultanatului, a trimis proteste, apeluri și memorandu­muri cancelariilor europene, conferințelor internaționale și personalităților politice ale epocii, în apărarea drepturilor poporului albanez. A scris despre evenimente importante, pre­cum Liga de la Peja, Sfatul Dibrei, Congresul de la Manastir și cel de la Elbasan, subliniind situația din teritoriile albaneze și oferind soluții pentru a reda cosângenilor drepturile lor naturale. În plus, a pus la dispoziția autorităților vremii idei și propuneri pentru reformarea sistemului de sănătate și educație, pentru stimularea învățării limbii albaneze în școli etc. Strădaniile lui în sprijinul școlii și limbii albaneze le găsim și în corespon­dența lui bogată cu personalități străine sau cu patrioții albanezi din diaspora, în broșuri, apeluri, manifeste și petiții adresate fie sultanului, la Istanbul, fie Comisiei de Inspecție din Rumelia, fie Marilor Puteri europene. Ca membru al societății de la Istanbul, „Societatea Scrisului albanez”, Ibrahim Temo a sprijinit și a participat activ la conferințele și adunările care au stabilit  folosirea alfabetului latin în scrierea limbii alba­neze. Mai mult decât atât, el a susținut cu atâta ardoare folosirea alfabetului latin în scrierea limbii turce, încât în cancelariile otomane i se mai spunea și „latinistul”. Ca un mare patriot ce era, el a deschis în 1905, la Constanța, în România, o școală de noapte pentru tinerii albanezi, unde aceștia învățau scrisul și cititul în limba maternă.

Ibrahim Temo a contribuit, alături de alți patrioți din diaspora, la răspândirea cărților și manualelor unor autori albanezi tipărite în țara noastră, trimițându-le în teritoriile aflate încă în administrația Imperiului Otoman. Vizitele fratelui său, Nuri, în România, aveau ca scop aducerea și distribuirea în teritoriile albaneze a cărților și manualelor editate la București și Cons­tanța.

Dar lucrurile acestea nu se puteau realiza numai prin activități ocazionale, iar Temo a înțeles acest ade­văr. Așa se face că el s-a angajat activ în sprijinirea, pe lângă instituțiile europene, a drepturilor poporului alba­nez. Ca membru al coloniei albaneze din România, el a făcut parte din delegația care a fost prezentă la Conferința de pace de la Paris (1919), iar în 1920 a fost una dintre cele mai sonore voci care s-a ridicat în sprijinul integrității statului albanez, aflat în pericolul de a fi ciopârțit de vecinii balcanici. Ca o coincidență fericită, tot în acest an a fost ales senator în Parla­mentul român, ceea ce i-a sporit posibilitățile de a lucra în beneficiul sistemului sanitar din România și Albania.

În 1928, Temo a vizitat Albania, prilej cu care l-a văzut pentru ultima oară pe prietenul său apropiat, patriotul Dervish Hima. Astăzi, busturile celor doi mari activiști pentru drepturile albanezilor se află, umăr la umăr, pe malul râului Drin, la Struga. Cu prilejul acestei vizite, Temo a asistat la o oră de clasă la Școala Normală din Elbasan, unde, încă din anul înființării (1909), au urmat cursuri și elevi din orașul său natal. Una dintre întâlnirile pe care le-a avut în cursul acestei vizite a fost cea cu Hil Mosi, un alt patriot al epocii Independenței. Dar întâlnirea care avea să lase cea mai pregnantă impresie din timpul vizitei din 1928 a fost cea cu primul ministru albanez, viitorul rege Ahmet Zogu. După întoarcerea în România, Ibrahim Temo i-a declarat unui ziarist român, referindu-se la premierul albanez: „Poți spune ce vrei, dar acest muntean din Mat este albanezul cel mai deștept pe care l-am întâlnit până acum. El îl cunoaște bine pe albanez și la fel de bine Albania. Dar nu este numai inteligent, ci și viteaz și patriot. Să fii convins, fiule, că el iubește Albania la fel de mult ca și noi, ceilalți”. La întâlnirea cu Zogu, Temo i-a prezentat viito­rului suveran ideile lui despre organizarea sis­te­mului de învăță­mânt, despre instru­irea cadre­lor din învățământ și sănătate.

Ibrahim Temo a mai ajuns în Albania și în 1930, împreună cu cei doi fii ai săi, Skënder și Ridvan, cu intenția ca primul dintre ei să se stabilească acolo (lucru care nu s-a întâmplat, de altfel). Șapte ani mai târziu, în 1937, vizitează din nou această țară, însoțit, de această dată, de fiica sa, Senia, ca delegat al comunității din România la serbările care au avut loc cu prilejul celei de-a 25-a aniversări a Independenței. A fost ultima dată când ilustrul medic și patriot a călcat pe pământul strămoșilor săi. Unul dintre discipolii lui, prof. dr. Kristaq Prifti, a scris în memoriile sale: „Temo a plecat din Struga la o vârstă tânără și totuși a fost atât de pătruns de dragostea pentru mediul de familie și pentru țara-mamă, încât nici măreția capitalei impe­riului, nici anii petrecuți în țări străine nu au reușit să i le scoată din suflet… Dorința de a-și vedea patria liberă, de a-i vedea pe albanezi și ținuturile lor unite într-un singur stat național avea să devină pentru el visul suprem, căruia i-a închinat întreaga viață”.

Cu prilejul comemorării a 70 de ani de la moartea lui Ibrahim Temo, în vara anului 2015, ALAR a finanțat și organizat dezvelirea la Medgidia a unui bust al acestui ilustru medic și mare patriot albanez.

Marius Dobrescu

Series Navigation<< La Vlora se deschide un muzeu dedicat evreilorBucurești 1821: Masacrarea arnăuților eteriști >>