București 1821: Masacrarea arnăuților eteriști

Share

1821. An de răzmeriță. Mișcarea lui Tudor Vladi­mi­rescu a bulversat o țară și așa neguvernabilă și secătuită de domniile străine. Moartea sulgerului din Vladimiri nu a liniștit apele învolburate ale acelui an. Țara era bântuită de detașamente de turci trimise să stârpească mișcarea eteristă. Jafurile, crimele și celelalte silnicii se țineau lanț. Nimeni nu era sigur de viața și de averea lui. Această atmosferă tulbure este redată cu multă culoare și talent de cel care avea să fie considerat unul dintre cronicarii Bucureștiului de altădată, lt-colonelul Dimitrie Pappasoglu. Volumul său de căpătâi, “Istoria fondării orașului București”, apărută într-o primă ediție în 1891 și reeditată de Fundația Culturală “Gh. Marin Speteanu” în anul 2000, inventariază evenimente importante din istoria capitalei noastre, face portretele oamenilor ei de vază, descrie locuri, vorbește despre tradiții și obiceiuri etc. Unul dintre episoadele cărții relatează cum au fost masacrați de către trupele otomane arnăuții care au luptat în cadrul Eteriei. Consider că aceste pagini sunt importante pentru cititorii revistei noastre, mai cu seamă pentru că arată relațiile apropiate care au existat între albanezi și români, între balcanici în general, într-o perioadă plină de convulsiuni politice și sociale cum a fost începutul sec. al XIX-lea, dar și calitățile recunoscute ale vechilor arnăuți: curajul și fidelitatea, care i-au făcut celebri în epocă. (M.D.)

Trupa de arnăuți, cea care rămăsese la Samurcășești pe Ciorogârla, având căpitani pe Farmaki, Diamandi și Olimbie, cum a aflat de cele petrecute în București a luat-o la fugă călări, unii pe la Buzău spre Moldova cu căpitanul Olimbie și, ajungând la mănăstirea Neamțului, se închiseră acolo. Văzând însă că turcii din Brăila îi sosesc în goană, căpitanul Olimbie, având cu el o traistă de iarbă de pușcă, s-a urcat în clopotniță și dându-i foc s-a prăpădit el cu toți camarazii lui ce se aflau acolo. Alții, sub căpitanul Diamandi, au luat-o cu ai săi pe Prahova spre Brașov; ajungându-i pe drum cavaleria turcească, s-a făcut mare lovire la Câmpina, la Comarnic, la Sinaia până în Predeal la hotarul dinspre nemți. Acolo față cu caraulele nemțești, un popă grec ce era între arnăuți a măcelărit grozav trupa turcească până a fost prins. Arnăuții au scăpat prin păduri și văi, iar alții s-au prăpădit prin strâmtorile Prahovei, căci pe vremea aceea de la Câmpina până la Predeal trebuia să treacă cineva cu mare primejdie de 36 de ori în zig-zag Prahova; de aceea și mărfurile brașovenești se aduceau în București de către cete de hamali numiți prahoveni. Mărfurile erau puse în lăzi de brad pecetluite și așezate câte două pe samarul cailor.

Trupa de arnăuți ce venise în București cu Bimbașa-Sava și care era parte găzduită în curtea lui Sava la Jignița, iar parte dată în gazdă pe la mahalagii, cum află de pățania lui Sava (ucis prin trădare de turci, M.D.) se închise în biserica Olteni cu căpitanul ei, anume Anastasie Himariotu; acolo fu înconjurată de trupele turcești și de zaporojeni; bătaia ținu o zi și o noapte. Arnăuții, după ce se închiseră în biserică, intrară în altar și, găsind Sfânta Cuminecătură în chivotul de pe Sfânta Masă, se împărtășiră toți cu câte o merindă și se suiră în clopotniță după ce se încuiaseră și întăriseră ușile bisericii; începură atunci schimbarea focurilor cu armata turcească ce era grămădită pe toată strada; isprăvind muniția spre seară au început a umple puștile și pistoalele cu rubiele mici turcești (monedă de valoare mică, M.D.) ce aveau mulțime prin chimirurile lor; prăpădiră multă armată turcă. Unii din arnăuți după ce au fost cuprinși de disperare au început  a azvârli prin ferestrele clopotniței armele lor de foc, rămânând numai cu iatagane și săbii, alții azvârleau și rubiele, astfel că turcii și zaporojenii plecându-se ca să le adune de pe jos, cei din clopotniță trăgeau cu focurile ce mai aveau în grămadă; asta ținu până ce înseră; atunci turcii aduseră două tunuri pe care le așezară în calea Văcărești, unde este astăzi cafeneaua evreiască și începură a trage cu ghiulele asupra bisericii Olteni, pe direcția străzii numită astăzi strada Zaverei; nenorociții arnăuți văzând că biserica începuse a arde, deschiseră ușile, ieșiră cu iataganele și săbiile în mâini și unii se repeziră în mulțimea turcilor, iar alții fugiră și se ascunseră prin mahalalele învecinate; aceasta a provocat pe Chehaia bey să ordone a doua zi teribilul măcel în tot orașul, astfel că prăvăliile, hanurile și toate casele locuitorilor fură închise și întărite (…).

Series Navigation<< Dr. Ibrahim Temo și dragostea de AlbaniaApariție editorială: Averil Cameron, „Bizantinii. Stat, religie și viață cotidiană în Imperiul Bizantin” >>