Apariție editorială: Averil Cameron, „Bizantinii. Stat, religie și viață cotidiană în Imperiul Bizantin”

Share

Editura Polirom a publicat, în traducerea lui Sebastian Laurențiu Nazâru și Iulian Moga, cel mai recent volum al lui Averil Cameron, profesor de istorie la University of Oxford, intitulat Bizantinii. Stat, religie și viață cotidiană în Imperiul Bizantin, o carte captivantă despre  fenomenul istoric și cultural din secolele IV–XV, cunoscut ca Imperiul Bizantin sau Imperiul Roman de Răsărit.

Istoricii consideră Imperiul Bizantin (Imperiul Roman de Răsărit) drept un stat individual, creat la început pe un fundament multietnic și multicultural roman, elenizat treptat, devenit ulterior un imperiu creștin ce și-a încheiat existența ca un stat grec-ortodox. Natura multietnică a acestui spațiu s-a accentuat în urma cuceririlor arabe și lombarde din secolul al VII-lea, în timp ce regiunile de litoral, orașele din Balcani și Asia Mică aveau o populație majoritar elenizată. Religiile locuitorilor ce populau aceste teritorii erau foarte diverse: în Balcani erau bogomili (sectă eretică din Bulgaria, întemeiată de preotul Bogomil, care propovăduia antagonismul între principiul binelui și al răului, între Dumnezeu și Satana); în Orient, monofiziți (adepți ai unei credințe care afirmă că Iisus Hristos nu are decât o singură fire – „monophysis” – cea divină, întrucât trupul omenesc l-a luat în mod aparent); tracii și dacii romanizați ș.a. Despre albanezi, mai mulți istorici precum Eric Hamp sau Walter Porzig au emis ipoteza că strămoșii albane­zilor se trag nu cum s-a crezut, din iliri (aceștia fiind strămoșii dalmaților romanizați, azi dispăruți), ci din carpi, daci liberi izgoniți de goți în sec. al IV-lea, spre Balcani. Desigur, fiecare nouă teorie are argumentele și slăbiciunile ei. Așadar, Imperiul Bizantin multietnic și multiconfesional, aflat la răscrucea dintre creștini și musulmani, de la primii arabi islamici din secolul al VI-lea până la turcii otomani din secolul al XV-lea, a suferit numeroase schimbări în lunga sa istorie, iar Bizanțul de sfârșit, de dinaintea prăbușirii sale din 1453, era foarte diferit de cel de început, din momentul întemeierii Constantinopolului, în secolul al IV-lea.

Bizantinii lui Averil Cameron marchează o bine-venită îndepărtare de majoritatea încercărilor anterioare de a caracteriza civilizația bizantină. Cartea se axează direct pe locuitorii Imperiului Bizantin, pe imaginea lor despre ei înșiși și cultura lor, precum și pe modul în care acestea s-au schimbat în timp. Rezultatul este o prezentare remarcabil de clară a bizantinilor, volumul contribuind semnificativ la o reașezare a Bizanțului în centrul tradiției istorice a Europei”, spune Timothy E. Gregory, istoric american, specializat în imperiul bizantin și arheologia clasică.

Averil Cameron, profesor de istorie la University of Oxford, specializat în istoria bizantină și antichității târzii, este director al Oxford Centre for Byzantine Research și președinte al Society for the Promotion of Byzantine Studies. Dintre lucrările pe care le-a publicat se numără Byzantine Matters (2014), Arguing it Out: Discussion in Twelfth Century Byzantium (2016), Dialogues and Debates from Late Antiquity to Late Byzantium (2017) și Byzantine Christianity: A Very Brief History (2017).

Maria Oprea

Series Navigation<< București 1821: Masacrarea arnăuților eteriștiNikolla Nacio: „Intrigile streine în contra neamului albanez” >>