Prof. dr. Mihai Vinereanu, City University of New York – Tăblițele de aur de la Sinaia: marele măr al discordiei

Deși nu are nicio legătură cu Albania și albanezii, am consimțit la publicarea acestui text datorat prof. dr. Mihai Vinereanu deoarece problema plăcuțelor de la Sinaia a constituit întotdeauna o temă de mare interes științific asupra istoriei vechi a României. Un mister rămas nedezlegat până la această oră. (M.D.)

Odată cu apariția lucrării lui Dan Romalo despre tăblițele de plumb de la Sinaia, au avut loc multe dezbateri, discuții și dispute pe marginea acestora. Cei de la Academie le-au declarat de mult falsuri, iar alții se străduiesc să le descifreze cu mai mult sau mai puțin succes. Au apărut mai multe cărți pe această temă și vor mai apărea cu siguranță. 

În anul 1873 s-au descoperit la Peleș 514 tăblițe de aur care au fost depozitate o vreme la mânăstirea Sinaia, iar apoi la Curtea de Argeș. Sunt de dimensiuni diferite. Cele mai mici sunt de cca 30/40 cm, cele mai mari ajungând până la un metru pătrat. Au fost făcute vreo 130 de copii de plumb pentru uzul cercetătorilor, dintre cele de dimensiuni mai mici, dar ele au fost aruncate undeva la Muzeul de Antichități din București de pe vremea aceea, apoi la cel de Arheologie, însă nimeni nu s-a străduit să le descifreze, ba mai mult, cu timpul multe au dispărut fără urmă, întrucât nu au fost nici măcar catalogate.

Până de curând, savanții noștri le priveau cu dispreț ca pe niște falsuri, cum fuseseră declarate de diverși oameni de cultură din România. Azi mai sunt vreo 30 de tăblițe și se pare că au fost în sfârșit înregistrate pentru a nu dispărea și acestea cu totul. 

De curând au apărut date noi în această ecuație cu prea multe necunoscute. Recent s-a aflat în România despre lucrarea „Cartea de aur a tracilor”, scrisă de autorul rus Alexei Umnov-Denisov, în care acesta încearcă să descifreze vreo 20 dintre aceste tăblițe. Autorul rus admite existența tăblițelor de aur, dar și faptul că ele nu au fost topite cum s-a zvonit de atâta vreme. Foclorul urban din România spune că vreo 200 de tăblițe ar fi fost luate de Carol al II-lea și scoase din țară, după ce a abdicat, fiind dintre cele mai mici ca dimensiune. De aici, unii susțin că regele Carol al II-lea le-ar fi predat Vaticanului, iar de curând Vaticanul le-ar fi oferit poporului român, o ipoteză nu tocmai plauzibilă. Altă versiune susține că averea mobilă a lui Carol i-a revenit lui Mircea Lambrino, în urma unui proces cu Mihai I, iar acum, în mod logic, acestea ar fi în custodia fiului acestuia, Paul Lambrino. Două tăblițe s-ar afla în două mari muzee ale lumii, anume una la Cairo și alta la Buenos Aires. Nu știm dacă toată povestea cu Carol al II-lea este adevărată sau este mai degrabă o altă invenție care să distragă atenția de la adevăr.

Acum, despre așa-zisa topire a tăblițelor de aur nu mai poate fi vorba, din moment ce avem și dovezi palpabile că plăcuțele de aur nu sunt o simplă poveste și că cel puțin o parte dintre ele există, așa cum vom vedea mai jos. După o altă versiune, cel puțin o parte dintre tăblițele de aur s-ar afla undeva în Rusia, la Moscova, date rușilor, după 23 August 1944. Și în acest caz există două versiuni. Una susține că rușii le‑au cerut în momentul când s-a semnat tratatul de pace cu Uniunea Sovietică, din luna septembrie a aceluiași an. Cealaltă versiune spune că Mihai I le-ar fi dat rușilor cu condiția să-l lase pe tron, dar rușii nu s‑au ținut de cuvânt.

În schimb, autorul rus vine cu o altă versiune. El susține că nu a fost topită nicio tăbliță, iar acestea se află în România, în diverse locuri bine păzite sau chiar la unele muzee, dar ele nu pot fi văzute decât de persoane cu aprobări speciale. Denisov a fost în România și a conferențiat la București despre tăblițele de la Sinaia. Le arată unei audiențe nevăzute, așa cum se vede într-un film postat pe You Tube, film care nu este titrat în limba română. În schimb, sunt postate pe un site în limba rusă 10 tăblițe de aur care par să fie diferite de cele „descifrate” de domnul Umnov-Denisov.

Descifrările sale sunt bizare, ba chiar fără sens. Multora dintre aceste tăblițe nu le dă textul în original (despărțit în cuvinte), ci doar interpretarea sa împreună cu un comentariu de obicei la fel de bizar. Astfel, în comentariul la tăblița # 24 spune: „În vechime, conducătorii Atenei grecești erau triburile proto-slave ale lui Latecs” sau în comentariul la tăblița #29 afirmă: „Apelul administrației împăratului Leo III… asupra dreptului la organizații libere”. Singurul împărat cu acest nume a fost Leo III Isaurianul, împărat bizantin care a domnit între 717-741. Mai scriau tracii (dacii) pe tăblițe de aur la acea vreme?? Desigur că nu!!

Pe de altă parte, acțiunea unor texte de pe tăblițe se petrece la Novgorod, pe Rawa (Volga) și în alte locuri din spațiul est-slav. Una dintre puținele date corecte oferite este aceea că folosește numele vechi traco-getic al Volgăi, anume Rawa. Sugerează că dacii sunt slavi și multe alte bazaconii pan-slaviste. Multe traduceri de texte și comentarii sunt aproape ininteligibile sau coagulează în același text toponime și etnonime situate la mari distanțe: „Rosa a mers la Rama în partea de sud, este piciorul Egipt. Are aceleași triburi Taut, Tuscia (etrusci) și pe râul Pad este Italia, de asemenea este râul Rosov. Și râul Rawa este Ra (Volga) a fost centura de separare a armatelor” (tăblița #27). Aici sânt relatate, se pare, evenimente din vremea romană.

Este de prisos să mai spunem că descifratorii români au cu totul altă perspectivă. Chiar și viziunea cu privire la soarta tăblițelor diferă fundamental în România. Ce concluzii se pot trage din această harababură?

Este cert că tăblițele de aur au supraviețuit până în zilele noastre, întrucât avem destule motive să credem acum că ele nu au fost topite, ci doar au fost făcute cópii de plumb după vreo 130 din ele, după cum am arătat mai sus. Cópii după tăblițele de plumb au apărut în spațiul public odată cu apariția lucrării lui Dan Romalo, la începutul anilor 90 ai secolului trecut. După el, au urmat mai multe încercări de interpretare a textelor respective, cea mai reușită fiind cea a lu Eugen Nicola­escu. Textele sunt scrise într-un alfabet similar cu cel grecesc. Unele tăblițe prezintă un alfabet mult deosebit, încă nedescifrat, care pare să fie unul silabic, fiind mult mai vechi dec@t celălalt.

Voi încerca să coroborez datele de mai sus cu scopul de a emite ipoteza (ipotezele) cea mai plauzibilă. Înclin să cred că tăblițele de aur de la Sinaia se găsesc în țară, cel puțin o bună parte din ele. Cum am spus, ipoteza ca o parte din ele să le fi luat Carol al II-lea este puțin plauzibilă. Credem în schimb că este posibil ca o parte din ele să le fi luat rușii. Se dă vina pe ei pentru că tot ei ne-au luat și tezaurul în primul război mondial. Să nu uităm totuși că noi l-am dat lor, iar ei au cam „uitat” să ni-l înapoieze. Cu Tăblițele de la Sinaia lucrurile stau puțin altfel. Românii le-au ascuns de la bun început și acest fapt este o certitudine. Prin urmare, plăcuțele de aur de la Sinaia nu au fost topite.  

Dacă românii, atât politicienii, cât și oamenii de cultură au ascuns poporului român existența tăblițelor de aur timp de cca 70 de ani, până la venirea rușilor la sfârșitul celui de-al II-lea război mondial, de ce nu le-ar fi ascuns și după aceea? Care să fie motivul acestei cabale? Desigur că s-au temut de ceea ce ar putea să rezulte din textele acestor plăcuțe: date importante care ar fi schimbat istoria, atât a României, cât și a Europei. Am convingerea că forțe străine au fost împotriva dezvăluirii conținutului tăblițelor, ascunzându-le, tot așa cum ni se ascund și acum date arheologice extrem de importante. Și astăzi, mulți nu vor să ne cunoaștem istoria străveche. Atunci Germania și Austro-Ungaria se temeau deja că Regatul României va cere alipirea Ardealului cu prima ocazie, ceea ce s-a și întâmplat câteva decenii mai târziu. Nimeni nu vrea să fie surclasat și să aibă de pierdut prin rescrierea istoriei. Marile puteri vor să arate că doar ele au făcut istoria. Faptul că tăblițele de plumb au fost tratate cu aceeași atitudine ca și cum nici n-ar fi existat, iar atunci când s-a aflat de ele au fost declarate falsuri ordinare indică aceeași atitudine. Falsuri, falsuri, dar cum și de ce ordinare? 

Faptul că rușii au scos din mânecă acest as atât de sensibil pentru români, asta spune ceva. Anume că aceștia vor să ne testeze și să ne tenteze. România a cam scăpat de sub controlul rușilor (nu în totalitate) și vor să ne câștige interesul și simpatia. Rușii nu fac nimic pe degeaba, deși eu nu prea înțeleg de ce l-au ales pe Denisov să facă interpretările pe care le-a făcut, întrucât nu se prea pricepe la așa ceva. Probabil că nici cei care îl coordonează nu cunosc decât foarte sumar istoria veche a românilor și nu au cunoștință nici de sensibilitățile acestora. Iar ca să ne trezească interesul au lansat și bomba că tăblițele nu au fost topite, ele fiind ascunse de autoritățile române timp de aproape 150 de ani.

Românii vor face totul să afle adevărul. Desigur, nu este exclus ca o parte dintre tăblițele de aur să fie totuși la ruși. Ele au ajuns acolo prin cine știe ce împrejurări, nouă ascunzându-ni-se adevărul ca de fiecare dată. Nu știm încă, dar dacă aceștia au deschis cutia Pandorei, ei știu că dacă le au, mai devreme sau mai târziu trebuie să le scoată. Măcar să le vedem. Desigur că intențiile lor sunt cele arătate mai sus. Asta vor.

Dar dacă ele se află la București, rușii nu au nimic de pierdut și au interesul să dezvăluie acest secret. De ce? Simplu. Este destul de firesc. Considerându-i slavi pe daci, ne vor apropia mai mult de ei și de slavi în general și vor slăbi legăturile noastre cu Occidentul.

Toată lumea științifică „știe” (crede) că dacii vorbeau o limbă satem ca și slavii și, prin urmare, că erau apropiați de slavi. Eu am arătat analizând cu cele mai noi metode științifice că limba dacă nu era o limbă satem, ci una centum. Acest fapt demonstrează lingvistic, domeniu deja incontestabil, că apropierea noastră de slavi este de altă natură. Aproape sigur că asta speră ei, dar, din nou se vede că rușii nu cunosc nici de astă dată sensibilitățile românilor.  În orice caz, ei nu au ce pierde și de aceea încearcă.

Credem că autoritățile române, în special Academia Română, ar trebui să depună toate eforturile ca să fie redat  poporului român acest tezaur de neprețuit.

Avem convingerea deplină că acest lucru va contribui la creșterea prestigiului României în lume, precum și la creșterea mândriei naționale a poporului român. Orice delăsare în acest sens este încă un atentat (între multe altele) la securitatea națională.

Românii știu bine că au o istorie străveche, care în niciun caz nu se împletește decât parțial cu cea a slavilor. Zarurile au fost aruncate. Să vedem ce va urma.

16.06.2020

Series Navigation

<< Liga de la Prizren și pericolul ciopârțirii teritoriilor albanezePoliticieni albanezi: Regep Mitrovica >>