Pastila pentru suflet: 10 Iulie – prăznuirea Sfântului Neomartir Nicodim din Vithkuq
- Dobrogea – un model de conviețuire multietnică
- Dobroxhea – një model i bashkëjetesës shumëetnike
- Pandemia și traficul de droguri
- Liga de la Prizren și pericolul ciopârțirii teritoriilor albaneze
- Prof. dr. Mihai Vinereanu, City University of New York – Tăblițele de aur de la Sinaia: marele măr al discordiei
- Politicieni albanezi: Regep Mitrovica
- Prințul Wilhelm de Wied părăsește Albania
- Dr. Dan Toma Dulciu: China, în vremea lui Eminescu
- Gjergj Bubani – un mare patriot și om de cultură
- Ismail Kadare: Portretul artistului la tinerețe, versiunea albaneză*
- Nasho Jorgaqi, Dragoste târzie (proză poetică)
- Proză albaneză de azi: Vath Koreshi (1936-2006), Cișmeaua arhitectului
- S-a stins din viață patriarhul dansului albanez
- Dispută pe instrumentele muzicale tradiționale
- Pastila pentru suflet: 10 Iulie – prăznuirea Sfântului Neomartir Nicodim din Vithkuq
- Monumente ale credinței – Basilica Sfânta Sofia a devenit geamie
- Călătorind prin Albania de la nord la sud
- „Albanezii și grecii lucrau la cariere”
- Mărturisirile cântăreței Rita Ora
În șirul neomartirilor pe care Ortodoxia i-a dat în timpul robiei turcești în Balcani, se numără și Sfântul Nicodim din Vithkuq. Pe numele lui mirenesc Nicolae Dede (Nikolla Dede), era aromân originar din Vithkuq, lângă Corcea, în sud-estul Albaniei de astăzi.
Practicând meșteșugul croitoriei, a luat drumul negustorilor și a ajuns la Berat, unde s-a stabilit. A fost căsătorit de patru ori, cea de-a patra soție fiind musulmancă. De dragul ei a îmbrățișat islamul, iar zelul lui de proaspăt convertit l-a făcut să-și forțeze și copiii să treacă la noua sa credință. Doar băiatul cel mai mare, adult fiind, a refuzat și s-a refugiat în Sfântul Munte Athos. După un timp, când Nicolae a aflat unde se adăpostește, a plecat în căutarea lui, pentru a-și duce planul până la capăt.
Ajungând în Sfântul Munte a intrat în contact cu viața ascetică de post și rugăciune de aici, a simțit mireasma sfintelor moaște, a văzut măreția sfintelor slujbe, în auzul cântărilor bizantine, în licărul lumânărilor și în tremurul fumului binemirositor al tămâiei care învăluia sfintele icoane. Ceva s-a clătinat în sufletul lui, conștiința s-a trezit și Nicolae a simțit cum încolțește în el scârba pentru renunțarea la creștinism. A mers la schitul Sfânta Ana, unde a fost călugărit, primind numele de Nicodim. Timp de trei ani s-a pocăit aici, nevoindu-se în post, metanii și rugăciune. După aceea, a simțit că mărturia lui nu e completă dacă stă ascuns de lume. Știa că trebuie să reafirme dreapta credință în locul unde a abjurat-o.
După ce a primit binecuvântare de la vestitul schimonah Acachie Kavsokalivitul, Nicodim a plecat pe jos, spre Berat. Recunoscut de musulmanii de aici, care s-au mirat că poartă haine monahale, a fost dat pe mâna cadiului, care a încercat să-l convingă să se întoarcă la islam. Văzând însă că nimic nu-l clintește pe Nicodim din mărturisirea dreptei credințe, a hotărât să-i taie capul. Sf. Nicodim a primit cununa muceniciei în Berat, în ziua de 10 Iulie 1709. Exemplul său a întărit mult pe locuitorii satelor din jur, care se mângâiau cu ideea trecerii la mahomedanism, pentru a scăpa de poverile puse de turci pe umerii creștinilor. Întreaga zonă a rămas creștină. Canonizarea a avut loc în 1721, la inițiativa Arhiep. Ioasaf al Ohridei. Viața și nevoințele sfântului au fost consemnate de către Nectarie Tërpo, în lucrarea sa Credința (tipărită în 1731),de către Grigorie Moscopoleanul, în lucrarea Viața Sfântului Nicodim cel nou din Vithkuq (1741), la Noua Academie din Moscopole, și de către Sf. Nicodim Aghioritul, în cartea sa Noua Martirologie (1799), în care consemnează viețile a 85 de neomartiri. Vestiții pictori Constantin și Athanasie Zografi au pictat chipul Sf. Nicodim la mân. Ardenica (1744) și în bis. Sf. Apostoli, din Vithkuq (1762), pictorii Çetire în biserica din Narta, de lângă Vlora, iar Tërpo Zografi (fiul lui Constantin) în mân. Sf. Naum, de pe malul lacului Ohrid (1806). Chipul său a fost zugrăvit, în 1779, și în locul nevoinței sale, bis. Schitului Sf. Ana din Muntele Athos.
Sfintele sale moaște au fost depuse în biserica Sf. Arh. Mihail (Shën Mehillit), locaș sfânt care ocrotește Beratul, de pe coasta muntelui Mangalem. În 1967, în timpul prigoanei comuniste, pentru a nu fi profanate, moaștele Sf. Nicodim au fost împărțite și păstrate de către credincioșii din Berat. Cu toate riscurile gestului său, psalmistul Lili Thimi Koçi a ascuns în peretele casei sale cinstitul cap al Sf. Nicodim. După căderea regimului comunist din Albania, în 10 Iulie 1991, fiul său, Lazăr Koçi, a dus, spre închinare, racla cu moaștele Sf. Nicodim în biserica Sfântului Mihail. De atunci, gestul său se repetă în fiecare an, spre mângâierea drept credincioșilor albanezi.
Sf. Nou Mucenic Nicodim mai este cunoscut și ca Sf. Nicodim din Berat, după locul martiriului său, iar unii autori îl amintesc (greșit) ca fiind din Elbasan, cu data muceniciei în 11 Iulie.
Pr. Gruia-Mihail Zamfirescu
Bis. Izvorul Tămăduirii – Mavrogheni, București