Dispută pe instrumentele muzicale tradiționale

Recent, Iranul a înscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO dutar-ul (dotar), instrument tradițional asemănător cu çiftelina albaneză. Evenimentul a stârnit îngrijorare în rândul etnologilor și cercetătorilor albanezi, deoarece, după lăută, moștenirea culturală intangibilă a Albaniei „pierde” încă un instrument considerat tradițional și identitar, ce-ar fi putut figura în dreptul Albaniei pe lista UNESCO. „Turcia și Iranul dețin un instrument similar cu al nostru, dar sunt diferite. Ciftelina a fost a noastră vreme de 500 de ani. Ne pierdem patrimoniul muzical, după eșecul lăutei ce ne-a mai rămas?”, se întreabă compozitorul Mark Luli, referindu-se la dosarul de patrimoniu al dutar-ului câștigat de Iran. La îngrijorările specialiștilor a răspuns o voce oficială, muzicologul Mary Kumbe, care deține funcția de ministru adjunct al Culturii din Albania. „Comparațiile între cele două instrumente ar putea da naștere unei dezbateri a muzicologilor. Întrebarea este dacă înregistrarea dotar-ului iranian ne împiedică în  vreun fel să înscriem ciftelina pe lista patrimoniului mondial. Nici noi, nici Iranul nu ne agățăm de aceste aspecte, pentru că asemănările dintre dutar și çiftelină există”.

Dutar-ul, folosit la începuturi de păstorii asiatici, este un fel de lăută tradițională cu două coarde și gât lung, răspândit în Iran și Asia Centrală. Numele său vine din limba persană și înseamnă „două șiruri”, deși există și în Afganistan un astfel de instrument  care are însă nu mai puțin de 14 corzi. La origine, corzile dutar-ului se confecționau din intestine de animale, dar, odată cu construirea Drumului Mătăsii, strunele se făceau din mătase răsucită importată din China. În prezent, unele instrumente mai folosesc corzi de mătase, dar frecvente și uzuale sunt cele din nailon. Dutar-ul are un ton cald și dulce, iar mărimile tipice pentru acest instrument în formă de pară variază de la unu la doi metri.

Ciftelina (çiftelia, qifteli sau qyfteli, în lb.alb.), ce se traduce prin două corzi, este un instrument muzical întâlnit îndeosebi în comunitatea de gheghi din nordul și centrul Albaniei, în sudul Muntenegrului și în Kosova. Ea se folosește la nunți și la concerte și acompaniază baladele albaneze. Termenul çifteli vine din turcesul cift (dublu, pereche) și tel (sârmă, șir), deci și-a luat numele de la cele două corzi pe care se cântă printr-un procedeu cunoscut ca jumulire, adică ciupire.

Problema proprietății tezaurului cultural nu se reduce doar la ciftelină. Ea devine uneori și o chestiune politică. Deputatul Damian Gjiknuri afirmă indignat că „Hienele panslave și neootomane continuă atacul împotriva simbolurilor naționale și moștenirii noastre spirituale, cu scopul de a anihila identitatea culturală a națiunii albaneze. Sârbii răpesc lăuta, Iranul jefuiește ciftelina, (…) iar guvernul albanez, în loc să ia măsuri și să elaboreze o strategie pentru protecția lor, a demolat teatrul național și, prin Centrul național de folclor, promovează buzuki în timpul pandemiei, instrument care face parte din patrimoniul grecilor. Ce ne-a mai rămas?! Unde sunt blocate instituțiile statului?! Folclorul este ADN-ul, îngerul păzitor, pașaportul identității și călătoriei noastre în timp, în lungul calvar al supraviețuirii. Profetul Muhammad ne-a lăsat un postulat: Longevitatea unui popor depinde de longevitatea culturii sale tradiționale.”

Maria Oprea