Skanderbeg în biroul lui Ernesto Sabato

(Rândurile ce urmează sunt extrase din însemnările presei albaneze din zilele vizitei lui Sabato în Albania)

Marele scriitor argentinian cu origini albaneze a ajuns la Tirana la mijlocul lunii aprilie 1996. Dacă n-ar fi știut cine este, cei care-l așteptau în holul aeroportului Rinas ar fi crezut că este un călător oarecare. Pe cât de faimos era la vremea aceea, tot pe atât de simplu și modest era celebrul scriitor. Un bătrânel cu pălărie de fetru pusă șmecherește pe-o ureche, cu ochelari fumurii și un pardesiu aruncat neglijent pe umeri.

Ajungea în Albania la vârsta la care puțini oameni se mai încumetă să străbată miile de kilometri care despart un continent de altul. Trecuse prin Paris, unde se acomodase cu frumusețile orașului și cu clima din Europa, iar la Tirana aterizase pentru a participa la ceremonia în cursul căreia avea să-i fie acordat Premiul Internațional “Kadare”. Punând piciorul pe pământ albanez, a declarat cu vocea tremurând de emoție: ”Sunt foarte bucuros că mă aflu aici, pentru că un sfert din sângele meu este albanez”, a consemnat Agenția de Presă ATSH. De fapt, Sabato s-a referit la strămoșii lui, arbăreși din Calabria, zonă situată în sudul Italiei. Comparat cu Borges, Marques și J. Cortazar, el a declarat că în biroul său de lucru are o gravură venețiană înfățișându-I pe eroul național albanez Gjergj Kastrioti Skanderbeg. Și a mai spus că voiajul în Albania, cu prilejul decernării Premiului “Kadare”, a fost programat cu multe luni înainte, recunoscând că, pentru el, această călătorie reprezintă “o întoarcere fericită” la strămoșii arbăreși. “Eu admir poporul albanez pentru rezistența lui de-a lungul secolelor”, a mai declarat în fața presei de la Tirana.

“Cu care dintre personajele dvs. puteți să vă identificați astăzi?” a fost întrebat în continuare. De fapt, reporterul se referea la unii dintre eroii cărților sale, precum “Alejandra” sau “Îngerul întunericului”. Sabato s-a gândit puțin și a răspuns: “Toate sunt materializarea subconștientului meu, care nu m-a trădat niciodată. Suntem, cu toții, o sinteză de bun și de rău, de ateism și de credință, de generozitate și de egoism, de frică și de curaj”. Întrebarea următoare s-a referit la resortul care-l împinge să scrie, la motivația scrisului, iar marele scriitor a răspuns: “Instinctul, în niciun caz rațiunea. Rațiunea nu are de-a face cu existența noastră, ea este legată de teorie și de producție. Spiritul ființei umane, în adâncul lui, nu are de-a face cu astea”, a mai spus el. Estet și filosof, autor al unor eseuri și articole de critică asupra artelor și procesului creator, Sabato a declarat că în fața personajelor sale se simte la fel ca în fața unor ființe alcătuite din carne și oase și că tot acest amalgam de sentimente constituie un complex greu de explicat. Despre soția sa, Matilde Kusminsky Richter, a vorbit întotdeauna cu dragoste și respect, dar a recunoscut mereu că a avut și alte iubiri, ceea ce este ceva firesc și normal. Și că până la urmă este ceva omenesc. “Le-am iubit pe toate. Și ce dacă? Marile culturi ale antichității au fost poligame. Doar în societatea noastră ipocrită și burgheză sunt ascunse intimitățile ființei umane.”

De-a lungul șederii sale în Albania, departe de ochii mediei, Sabato a vizitat Muzeul Istoric Național din Tirana și Muzeul Arheologic de la Durrës, unde a recunoscut că a avut astfel ocazia să cunoască istoria străbunilor săi. “Aș fi vrut să vizitez și Muzeul Istoric de la Kruja, a spus cu tristețe, pentru că am un mare respect pentru Skanderbeg, numai că vârsta își spune cuvântul”. În cadrul unei conferințe de presă acordate mediei albaneze, el le-a spus ziariștilor: “Șederea în Albania mi-a dat prilejul să mi-o amintesc pe mama mea, care avea origini albaneze. Văd că Albania mă iubește mult și eu îi sunt recunoscător pentru asta”. Și mai apoi: “Când am aflat că stau în vila fostului dictator Enver Hogea am cerut să plec imediat de acolo. N-aș fi putut sta în grozăvia aia”, a spus Sabato, care a petrecut momente grele în anii dictaturii militare din Argentina. “Eu nu am venit mai demult în Albania împiedicat tocmai de această dictatură”, a mai spus el.

Sabato a murit la 99 de ani, la domiciliul său din Santos Lugares, provincia Buenos Aires, în ziua de 30 aprilie 2011. Aproape două luni mai târziu, pe 24 iunie, ar fi împlinit 100 de ani!

Sabato și Cioran

Merită consemnate aici întâlnirile scriitorului argentinian cu lumea românească, iar  printre ele întâlnirea fabuloasă cu Emil Cioran. Momentul a fost publicat de ziarista Alina Diaconu, româncă stabilită la Paris, în revista El Cronista din Buenos Aires, la 7 februarie 1997, cu titlul „Ziua în care Sabato l-a cunoscut pe Cioran“. Sabato a relatat întâlnirea din 1989, când se afla la Paris, pentru bicentenarul Revoluției Franceze; stătea la Hotelul Madison de pe Saint-Germain, aproape de Odeon, unde locuia Cioran.

Sabato a păstrat imaginea unui Cioran „simpatic, mărunt, neliniștit“, a reținut impresia de ființă luminoasă, plăcerea dialogului ca exercițiu preferat, temele care-l interesau: politica și starea lumii, suferința omenească în toate aspectele ei – boală și ură, prietenii și povești de iubire, istorii de familie. Iar concluzia lui Sabato despre Cioran șochează: „N-ar fi fost atât de tulburat de metafizică dacă ar fi scris ficțiune“. Întâlnirea celor doi, care a durat în jur de două ore, a stârnit apoi uimire și invidie. Octavio Paz, poetul laureat al Premiului Nobel, încerca de câteva luni să-l vadă pe Cioran, fără să reușească.

Și dacă tot au apărut cele două asocieri cu Emil Cioran și cu Premiul Nobel, iată încă un fapt curios. În ultimii ani, în săptămânile ce preced anunțul făcut de juriul suedez, apărea frecvent numele lui Ernesto Sabato pe listele candidaților, dar la noi, adus în discuție, declanșa două replici: fie afirmația că a luat deja Nobelul, fie observația că nu mai trăiește, ambele false. Pasionații de lectură și chiar bunii cunoscători români ai literaturii de limbă spaniolă nu aveau vreun dubiu privind consacrarea deplină a lui Sabato, inclusiv nobelizarea. (M.D.)

Marius Dobrescu

Series Navigation

<< Dr. Dan Toma DULCIU: Regele României și Regele PoezieiPastila pentru suflet: Biserica Sfinții Petru și Pavel din Vithkuq >>