Pastila pentru suflet: Biserica Sfinții Petru și Pavel din Vithkuq

Vithkuq (în dialectul aromân, Bitcuchi) este o așezare în sud-estul Albaniei, la 20 km de Korcea (Curceaua), în sudul Moscopolei. În perioada post-bizantină era un punct important ce lega rutele comerciale ale zonei cu orașul Berat. Locuit de creștini, albanezi și aromâni, a avut o soartă asemănătoare vestitului oraș Moscopole: perioada de înflorire a fost cea a secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, iar căderea a venit în urma atacurilor albanezilor musulmani din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea. Dovezi ale înfloririi sunt bisericile ridicate atunci (reprezentative pentru acel timp și capodopere ale stilului post-bizantin) și sponsorizarea de către negustorii de aici, în 1724, a primei școli în limba greacă din Korcea.

Deși puțin cunoscut, Vithkuq-ul are mai multe legături cu Țara noastră. Aici s-a născut, în 1797, Naum Bredhi (Veqilharxhi/Vechilárgi), care a emigrat împreună cu familia, în anul 1800, în Moldova. Pe tânărul Naum îl găsim, la 1821, intendent-șef în oastea lui Tudor Vladimirescu, iar după înfrângerea revoluției, negustor și avocat la Brăila. În 1844 alcătuiește primul abecedar albanez (cu alfabet propriu), iar în 1845, a doua ediție este trimisă în locurile natale, însoțită de un apel la redeșteptare națională. Este primul semn al luptei albaneze pentru independență, iar Naum Veqilharxhi, corifeu al acesteia, unul dintre primii martiri naționali (a fost ucis la Istanbul, în urma intrigilor grecești). O altă legătură este școala care a funcționat aici pentru comunitatea aromână, susținută de Țara nostră, începând cu 1884 și până la sfârșitul primului război mondial.

Biserica Sf. Petru și Pavel (Kisha e Shën Pjetrit dhe Pavlit) din Vithkuq făcea parte, inițial, dintr-un ansamblu mânăstiresc (care cuprindea și construcții administrative și de locuit, clădiri cu două și trei caturi, având 40 de chilii) ridicat între 1759 și 1764 de către o echipă de meșteri condusă de Gjika Lena. Biserica are formă bazilicală, cu o lungime de 16 m și o lățime de 10,5 m. A fost pictată, așa cum mărturisește pisania, „cu mâna” celebrilor pictori Constantin și Athanasie Zografi, în 1764. După aproape zece ani, în 1773, era gata și catapeteasma (aprox. 9×5 m), donație a negustorilor moscopoleni. Sculptată în lemn, în stil rococo, cu motive florale, zoomorfe sau scene din viața cotidiană, este opera meșterului Dhimiter Kolec. Cele zece icoane mari și 17 mici au menționate în inscripții anii, numele donatorilor și ale pictorilor. În biserică se păstrează și tronul arhieresc, sculptat în relief, cu motive florale și zoomorfe. Venitul mânăstirii provenea, în principal, din proprietățile din Korcea, livada de măslini din Vlora și moara din localitate, ridicându-se la 400 lire/an. Biserica este singura care a rămas din întreg ansamblul monahal, restul fiind bombardat în timpul celui de-al doilea război mondial. O grea pierdere, în urma atâtor vicisitudini prin care a trecut acest colț al Ortodoxiei, o reprezintă distrugerea mai multor manuscrise importante pentru istoria Vithkuq-ului și a Moscopolei, pentru cultura și arta albaneze.   

După instaurarea comunismului, în localitate au început să se așeze mai multe familii de musulmani, iar din anii ’90 ai secolului trecut, întreaga zonă cunoaște plecarea tinerilor pentru muncă și studiu în străinătate, în special din rândul familiilor creștine. Astfel că, dintr-o localitate creștină înfloritoare, cu vestigii istorice extraordinare, Vithkuq a devenit o localitate mixtă din punct de vedere religios, în care bisericile (lipsite de susținerea materială de odinioară și afectate de lipsa actuală de interes din partea autorităților în domeniu) au ajuns să fie incluse în Lista celor mai periclitate situri din Europa, în 2018, de către principala organizație de patrimoniu de pe continent, Europa Nostra…   

pr. Gruia-Mihail Zamfirescu
Biserica Izvorul Tămăduirii – Mavrogheni, București