Dr. Dan Toma DULCIU: Regele României și Regele Poeziei

Oricâte păcate i se pot imputa regelui Carol al II‑lea, de unul poate fi iertat: a conferit culturii române un loc privilegiat. Revenit în România, după aventuri galante, declară în 1930, cu prilejul deschiderii cursurilor de vară ale Universității Populare de la Vălenii de Munte, că dorește să fie ”un Brâncoveanu al culturii românești”. Întemeind ”Fundația pentru Literatură și Artă” * ce îi va purta numele (1933), completată cu fecunda ”Revistă a Fundațiilor Regale”, și numindu-l în fruntea acesteia pe Alexandru Rosetti, cultura a avut desigur numai de câștigat. Sub auspiciile fundației au fost tipărite peste 150 de titluri de opere capitale pentru cultura română.

În ceea ce-l privește pe Eminescu, suveranul a oferit elocvente exemple de cinstire a memoriei Poetului, demne de augusta sa persoană, justificând titlul de ocrotitor al artelor și culturii, așa cum îi plăcea să fie numit.

La 15 august 1934, Regele Carol II dezvelea Statuia lui Mihai Eminescu, intitulată ”Elegie”, situată pe faleza de lângă Cazinoul din Constanța, sculptată de Oscar Han.

Vom enumera alte câteva exemple din suita de manifestări dedicate lui Eminescu, patronate de Regele Carol II.  Momentul culminant al acestei politici de punere în valoare a operei lui Eminescu a fost anul 1939.

Atunci, Fundația Pentru Literatură și Artă ”Regele Carol II”  a inițiat  tipărirea întregii opere eminesciene (Ediția Perpessicius), decizie magistrală, care a pus în valoare, în condiții grafice excepționale, creația poetului și jurnalistului Mihai Eminescu.

De asemenea, în anul 1939, ”Revista Fundațiilor Regale” dedica un serial de articole, la împlinirea unei jumătăți de veac de la trecerea în nemurire a Poetului.

Semicentenarul morții lui Eminescu a fost minuțios pregătit de asemenea și de Academia Română,inițiind în acest sens, încă din anul precedent, 1938, un program de manifestări, cuprinzând** :

– publicarea unei ediții critice, însoțită de variante, a părții celei mai alese din opera poetului;

– transformarea casei părintești de la Ipotești în muzeu;

– organizarea unei bibliografii complete a tot ce s-a scris despre poet în țară și în străinătate, dându-se în anexe și traduceri din limbi mai puțin accesibile, ca maghiara sau bulgara;

– organizarea unei expoziții a manuscriselor poetului;

– secțiile de istorie și literatură ale Academiei, începând cu 1 ianuarie 1939, vor prezenta comunicări științifice, o dată pe lună, înfățișând „multiplele aspecte ale personalității lui Eminescu”, iar la 15 iunie 1939, doi membri ai Academiei, reprezen­tanți ai acestor secții, vor face sinteze, unul a laturii istorice și ideologice, celălalt a creației poetice.

– cu acest prilej bustul poetului să fie așezat în incinta Academiei.

Astfel, cu prilejul celei de-a 9-a ”Sărbători a cărții”, (”Luna Cărții”), eveniment patronat de Regele Carol al II-lea, s-a inaugurat în Palatul Culturii Românești din Piața Senatului o lună a cărții eminesciene (5 mai 1939).

De asemenea, Academia Română a organizat, la data de 16 iunie același an, o ședință omagială, unde au vorbit C. Rădulescu-Motru, D. Caracostea și G. Murnu.

Iată ce scria presa despre manifestarea desfășurată în Aula Academiei Române:

”Eminescu  la Academia Română; Vineri, 16 Iunie a. c , prima noastră instituție culturală a comemorat în ședință solemnă pe cel mai genial și mai nefericit poet al nostru, Mihail Eminescu, de la moartea căruia a trecut o jumătate de veac . Ședința comemorativă a fost onorată cu înalta prezență a Majestății Sale Regelui Carol II și a Guvernului Său.

În cuvântarea rostită cu acel prilej, Suveranul a accentuat că importanța lui Eminescu în istoria culturii românești „este aceea că a fost primul care a dat țării o absolută încredere în forțele ei intelectuale… În cursul ascendent al culturii românești, Eminescu înseamnă deci una din pietrele de hotar cele mai importante.”

În încheiere, referindu-se la moștenirea culturală lăsată poporului român de Eminescu, Carol II a spus: ”Nimeni nu va putea clinti nici o literă din avuția ce ne‑a lăsat”.

La rândul ei, Municipalitatea bucureșteană, la propunerea lui N. Iorga,  a decis  ca tradiționala manifestare intitulată ”Luna Bucureștilor”, ediția 1939, să stea sub semnul a două importante momente: „100 ani de la nașterea Regelui Carol I” și „50 ani de la moartea lui M. Eminescu”. În cadrul acestor ample manifestări, edilii Capitalei au construit un pavilion special, numit ”Pavilionul Eminescu”, amenajat în Parcul Național ”Regele Carol II” (Parcul Herăstrău, al cărui nume a fost schimbat din nou, în anul 2017 în Parcul Regele Mihai).

”Luna Bucureștilor”, considerată un grandios eveniment cultural și urbanistic aflat sub patronajul M.S. Regelui, inaugurată în prezența suveranului, a Primului Ministru, Armand Călinescu, a întregului guvern, avea ca punct central comemorarea a 50 de ani de la trecerea în nemurire a Poetului.

În cadrul ”Cincantenarului lui Eminescu”, a fost organizată o valoroasă expoziție comemorativă, organizată de Ludovic Dauș (au fost prezentate publicului fotografii, cele 4 portrete ale lui M.E., manuscrise, autografe, pagini din reviste cu articole sau poezii, semnătura mărită a poetului, o scrisoare adresată tatălui său, volumul de poezii editat de Ludovic Dauș,  ediții ale operelor lui Mihai Eminescu, ediția „princeps”, a lui T. Maiorescu, scrisorile Poetului către Vlahuță, Coșbuc, Caragiale, Veronica Micle, articole din „Timpul”, respectiv cartea conținând poemul lui A. Cotruș dedicat lui Eminescu, sculpturi ale chipului ”Luceafărului” de O. Han, tablouri ale unor artiști contemporani.

Expoziția a fost vizitată zilnic de circa 15.000 de persoane.

Tot în anul 1939, Primăria Bucureștilor, condusă de generalul Dombrowsky, a hotărât să amenajeze o piață monumentală în Șoseaua Jianu (actuala Piață Charles De Gaulle) numită Piața M. Eminescu***; în mijlocul pieței urma a se ridica statuia poetului. În vederea realizării statuii poetului, Primăria organizase un concurs, invitând să participe sculptori cunoscuți ai vremii: I. Jalea, O. Han, C. Medrea și  Savorgin(?).

De asemenea, în amfiteatrul  ”Fundației Carol I” s‑a desfășurat un recital din opera lui Mihai Emines­cu, în interpretarea Mariettei Sadova și a lui Haig Acterian. Beneficiul realizat cu prilejul recitalului era destinat cumpărării unor volume din opera poetului, pentru a fi donate școlilor secundare din țară.

Din păcate, inițiativa prof. N. Iorga, care deschi­sese o listă de subscripție în paginile ziarului „Neamul românesc”, nu a avut succesul scontat, cu toate că redacția ziarului anunțase pe cititori că a fost strânsă suma de 1 milion lei pentru întreținerea casei memo­riale de la Ipotești și ridicarea unei statui în București.

Unde s-au topit banii pentru ridicarea statuii lui Mihai Eminescu în Capitală știind că, spre exemplu, contribuția donatorilor era consistentă? De exemplu, Ioan Bengliu, Inspectorul General al Jandarmeriei, anunțase publicul că ofițerii și subofițerii de jandarmi au strâns suma de 98.996 lei. Alte sume s-au strâns din întreaga țară.

După încheierea evenimentului din Parcul Carol II, pavilionul Eminescu a devenit ”Muzeul Eminescu”, acolo urmând a fi postată o statuie din marmură și bronz.

Chestiunea ridicării unei statui a Poetului la București este însă o poveste veche. Cu excepția unor creații aparținând unor artiști precum Ion Georgescu, Fritz Storck, D. Paciurea, Oscar Han, Cornel Medrea, Ion Jalea, C. Baraschi, Gh. D. Anghel, Ovidiu Maitec, Ion Vlad,  Ion Vlasiu, pentru a aminti câteva nume mai cunoscute, există numeroase alte inițiative care s-au soldat cu eșec. De exemplu, în anul 1925, un grup de scriitori, între care Camil Petrescu, lansează inițiativa de a ridica o statuie lui Mihai Eminescu, proiect respins însă de Cameră.

Ceea ce nu au reușit politicienii, au realizat militarii. În anul 1939, din ordinul generalului Pion, comandantul Diviziei 20 Infanterie, cu garnizoana la Tg. Mureș, au fost plantați puieți de brazi pe Dealul Comja, din Seini, scriind cu litere mari  numele poetului pe versantul de SV al vârfului Comja. Inscripția se putea vedea de către localnicii din Seini  sau de către călătorii pe calea ferată și șoseaua spre Satu Mare. Lungimea inscripției era de 116 m, iar lățimea de 32 de m. Mărimea unei litere a fost de 24/12 m, iar grosimea și distanța dintre litere de 4 m. În prezent, inscripția curajoasă, datând din 1939, este pe cale de dispariție!

O creație dedicată memoriei ”Luceafărului”, datând din epoca de sfârșit a domniei lui Carol al II-lea, este o splendidă medalie de argint, aparținând Ioanei Basarab, una dintre cele mai frumoase medalii de acest fel, bătută la Monetăria Statului în anul 1940, o raritate valoroasă, căutată de colecționarii de medalii și insigne Eminescu.

În sfârșit, martor al interesului suveranului față de personalitatea lui Eminescu este tabloul Regelui Carol II, pictat în interiorul Bisericii ”Sf. Voievozi” din curtea Complexului memorial Mihai Eminescu din Ipotești, lăcaș construit în perioada 1929-1939.

Ideea construcției acestei biserici aparținuse lui Nicolae Iorga și Cezar Petrescu, lor alăturându-li-se în chip de ctitor și Regele Carol II, lăcașul fiind sfințit la 15 iunie 1939, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu, de către mitropolitul Moldovei. Cu acest prilej, Nicolae Iorga a plantat un brad argintiu în fața bisericii.

Viena, 20 febr. 2020

* ”Fundației pentru Literatură și Artă Regele Carol al II‑lea” i s-au alăturat: ”Fundația Regală Carol I” – București, ”Fundația Regală Ferdinand I” – Iași, ”Fundația Institutului de Cercetări Științifice Regele Carol al II-a” – Cluj, ”Fundația Culturală Regală Principele Carol”.

** Caracostea, Dimitrie ”Raport cuprinzând propunerile Secțiunii literare, cu privire la comemorarea lui Mihail Eminescu în anul ș1939ț. Sesiunea generală, 16 mai – 4 iunie 1938, Ședința de la 3 iunie 1938, în ”AAR”, p. 58, Ședințele din 1937–1938, București, 1939, p. 197–198

*** Bietul Eminescu nu a avut parte de nici un fel de onoare din partea edililor bucureșteni. În timpul Celui de al Doilea Război Mondial piața s-a numit ”Piața Adolf Hitler”, apoi, în 1944, s-a numit iarăși ”Piața Mihai Eminescu”, denumire înlocuită cu aceea de ”Piața Generalissim I.V. Stalin”. După moartea dictatorului, piața a căpătat denumirea ”Piața Aviatorilor”, fiindcă în apropiere se afla o statuie dedicată eroilor aerului. După 1990, ne-am plecat capul în fața Franței, redenumind ”Piața Mihai Eminescu”  cu un nume drag nouă, românilor, mai prețios decât acela al ”Luceafărului”: Charles De Gaulle!!!, de parcă la Paris am avea, la rândul nostru, o piață cu nume de președinte român.

Series Navigation

<< Parashqevi Qiriazi, un pionier al învățământului albanez modernSkanderbeg în biroul lui Ernesto Sabato >>