Albanica – nr. 6 a văzut lumina tiparului

Share

Asociația Liga Albanezilor din România a publicat cel de-al șaselea număr al revistei trimestriale cultural-științifice „Albanica”. Urmând tradiția numerelor precedente,  „Albanica” include materiale clasice și contemporane din sfera albanologiei, dar și a relațiilor istorice și culturale româno-albaneze.

În cele peste 240 de pagini ale acestui număr, cititorii pot regăsi un dossier dedicat fotografului albanez de renume mondial, Gjon Milli, care și-a petrecut adolescența București, unde a și urmat cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr”. Ilustrațiile numărului 6 aparțin unor nume importante ale artei românești și albaneze, precum Abdurrahim Buza, Petru Aruștei, Dan Erceanu și Vangjo Vasili.

Regăsim, în paginile acestui număr, texte aparținând atât unor exponenți ai lumii academice, precum Prof. Dr. Stoica Lascu, Dr. Ina Arapi sau regretatul Robert Elsie, cât și unor scriitori români și albanezi, așa cum sunt Ismail Kadare, Bardhyl Londo sau Liviu Lungu. Nu lipsesc nici materialele semnate de Dr. Radu Săvulescu și Dr. Luan Topciu, directorul și, respectiv, redactorul-șef al revistei. De asemenea, cititorii vor putea regăsi și două dialoguri extrem de interesante: unul purtat între scriitorul Cezar Ivănescu și Clara T. Vâslan, iar celălalt avându-i ca protagoniști pe scriitorul și diplomatul Agim Isaku și pe scriitorul și criticul literar Marius Chelaru.

Directorul executiv al ALAR, Dr. Radu Săvulescu, și-a exprimat speranța că revista „Albanica” își va putea relua cât de curând periplul prin țară, întrerupt din pricina pandemiei: „Din păcate, am fost nevoiți să anulăm evenimentele de prezentare a revistei, așa cum a trebuit să procedăm și în cazul celorlalte acțiuni culturale. Lansarea numărului 5, programată la Timișoara, a fost anulată în ultimul moment, în luna martie,  iar situația curentă nu ne-a permis să ne întâlnim cu publicul nici pentru lansarea acestui nou număr. Cu toate acestea, ne-am propus mutarea acestor evenimente în mediul online, iar scurtă vreme numărul 6 al revistei va beneficia de o astfel de prezentare online. Desigur, nimic nu poate înlocui întâlnirea directă, așa că sperăm ca, pe măsura diminuării riscurilor, să ne putem întâlni cu cititorii în marile orașe ale țării”.

Revista „Albanica” se distribuie în mod gratuit de Asociația Liga Albanezilor din România către biblioteci, universități și instituții de cultură din România și din străinătate, precum și către specialiștii și pasionații de albanologie.

Albanica, nr. 6 – Cuprins

Luan Topciu, Nimeni nu se poate salva de unul singur
Prof. Dr. Stoica Lascu, Nicolae Iorga și albanezii în anii de înfăptuire a shtetit shqiptar (1912-1915)
Dr. Ina Arapi, Despre istoria traducerilor biblice în limba albaneză
Qemal Agaj, Gjon Milli: fotograf de notorietate mondială
Gjon Milli, File de jurnal, Bucureștiul
Dr. Radu-Cosmin Săvulescu, Viața creștină în teritoriile albaneze în perioada primului țarat bulgar
Cezar Ivănescu – Clara T. Vâslan, Scurtă privire asupra morții și a învierii
Agim Isaku – Marius Chelaru, Literatura trebuie evaluată pentru valorile sale autentice
Ismail Kadare, Construirea Piramidei lui Keops
Liviu Lungu, Fragment din proza „Facerea”
Bardhyl Londo, Medalion poezii
Robert Elsie, Savantul vienez care aproape a devenit rege al Albaniei: baronul Franz Nopcsa și contribuția sa la studiile albaneze
Dr. Luan Topciu, Proza albaneză – Kadare