Cuvântul rezistenței anticomuniste la BBC

Share

Londra 1949: Mit’hat Frashëri, personalitate de frunte a politicii interbelice albaneze, susținut de guvernele american și englez, este numit prim ministru al guvernului albanez în exil (Comitetul Albania Liberă). Aceasta se întâmpla la patru ani de la încetarea războiului, când la Tirana puterea politică fusese acaparată de Partidul Comunist Albanez, avându-l în frunte pe stalinistul Enver Hogea. Era începutul dictaturii comuniste în Albania, regim care a continuat, cu mari suferințe pentru poporul acestei țări, până în 1991. Pe 6 septembrie, același an, Frashëri se adresează albanezilor de la microfonul agenției media britanice BBC, arătând care sunt consecințele nefaste ale acestei cotituri istorice pentru Albania. Moartea lui, în același an, a fost o lovitură pentru forțele patriotice din exil. Și, cu toate că puterile occidentale au avut numeroase tentative de a înlătura guvernul comunist de la Tirana, opoziția din exil a fost lipsită de liderul care ar fi putut s-o unească și s-o reprezinte în forurile internaționale. Vom reda, în rândurile următoare, discursul prezentat de Mit’hat Frashëri la postul de radio BBC, în limba albaneză, pe 6 septembrie 1949, cu numai o lună înainte de moartea sa. Textul a fost publicat în presa de la Tirana de cercetătorul Kastriot Dervishi, istoric albanez dedicat studierii comunismului albanez.

Prietenii mei!

Se împlinește o săptămână de la crearea Comitetului Albania Liberă. Poate că mulți dintre ascultători, auzind această știre, au crezut că se află în fața unei surprize. Dar aceia care au urmărit desfășurarea evenimentelor din acești ultimi patru ani au știut poate că albanezii aflați în exil nu au stat în acest interval cu mâinile în sân. Acapararea Albaniei de către comuniști și îndepărtarea aliaților de pe pământul nostru au obligat mulți albanezi să ia drumul exilului nu numai pentru a se distanța de pericolul comunist, cât mai cu seamă pentru a-și continua activitatea și pentru a nu rupe legăturile cu puterile eliberatoare din occident, cu care au fost în contact și în Albania.

Această treabă, cu siguranță, nu e ușoară. Multe idei greșite, răspândite în timpul războiului și mai ales spre sfârșitul lui, aveau nevoie să fie corectate. Întreaga lume știe ce greu e să corectezi niște idei despre care ai acceptat că au fost greșite. Comportamentul acelora care au răpit puterea și au format așa-numitul guvern de la Tirana, comportamentul lor absolut inuman, cu crime nelegiuite, cu procese măsluite, sumare și fără nici un pic de legalitate, atitudinea conducătorilor de la Tirana față de marile puteri democratice ale lumii au trezit în opinia publică o ură și un dezgust față de aceste acțiuni barbare. Și, din nenorocire, mai mult de jumătate din omenire nu este în situația de a face diferența între poporul albanez nevinovat și cei care au răpit puterea cu ajutorul Rusiei. Trebuie, așadar, ca prin toate mijloacele să facem să se înțeleagă diferența dintre poporul albanez și așa-numitul guvern de la Tirana. Este de datoria noastră să nu permitem ca poporul nevinovat, victima unui grup de oameni lipsiți de conștiință, să devină unul dintre sateliții Rusiei, să fie ținta urii și disprețului lumii civilizate.

În plus, mai trebuie subliniat faptul că acest popor nu numai că nu a dorit guvernul marionetă de la Tirana, ci chiar că a fost victima activității lui criminale. În paralel cu prima noastră obligație, se simte nevoia absolută de a pune în evidență suferințele inimaginabile ale acestui sărman popor, căruia nu numai că i se refuză dreptul la viață, prin procese, lagăre de muncă, execuții și crime secrete în închisoare și în afara ei, ci, mai mult decât atât, i se pregătește moartea în orice clipă prin înfometare, lipsa alimentelor, a medicamentelor necesare și a medicilor.

Mii de copii sunt tuberculoși, iar decesele s-au înmulțit, spre satisfacția celor care au devenit stăpâni pe frumoasele vile ale Tiranei. Se înțelege că nelegiuiții aceștia sunt fericiți privind cum pier oameni nu doar nevinovați și cinstiți, ci și nobili și utili societății. Dar, în același timp, lumea din afară, lumea celor care nu acceptă nici raiul comunist și nici statutul de satelit al unei puteri străine, simte o mare părere de rău pentru Albania, pentru această țară victimă a comunismului. Pe de altă parte, cei de aici află și putem spune că văd cu ochii lor cum stăpânilor de la Tirana le fuge puterea printre degete în fiecare zi, cum se împuținează și cum dezertează membrii partidului lor. Încetul cu încetul, poporul albanez, popor căruia nu-i lipsește niciuna dintre virtuțile omenești, care suferă și plânge, care geme, dar care speră și nu uită, acest popor a început să vadă realitatea, pericolul și nenorocirea în care l-au aruncat șarlatanii comuniști. Acest popor deschide ochii și-și întărește voința.

Comitetul Albania Liberă a fost format pentru a ajuta poporul să se trezească și pentru a-i grăbi conștientizarea. Calea nostră va fi întotdeauna calea cea dreaptă. Scopul nostru este să aducem independența și să asigurăm integritatea țării noastre. Vrem ca albanezul să aibă în suflet și în minte doar binele Albaniei. Vom încerca să promovăm întotdeauna cuvântul just și să arătăm drumul drept. Acesta este angajamentul nostru în fața lui Dumnezeu cel mare. Îi rugăm pe toți adevărații albanezi să slujească Albania.

Marius Dobrescu

Series Navigation<< Un kosovar condamnat politic în Albania„Pluralismul politic” în anii 1946-1950 >>