Clarinetul, un instrument pentru toate gusturile muzicale

Share

De-atâtea ori am ascultat în concerte simfonice solo-uri de clarinet, dar niciodată nu m-am oprit asupra acestui instrument cu interes și curiozitate. L-am auzit deseori și în concerte de muzică tradițională, asociindu-se, în diferite ansambluri, acordeonului, țambalului, pianinei, percuției și saxofonului. Iar cele mai la îndemână referințe în acest sens sunt cântecele din Balcani, al căror melos exotic își are originea, pentru acest spațiu sud-est european, în arta tradițională turcească, predominantă la curțile boierilor români din Muntenia secolului al XIX-lea. Puterea de seducție a acestei muzici cu sunete alungite ca niște vocale multiplicate de câteva ori, pentru a ilustra tânguirea, durerea sau, în melodiile ritmice, invitația la dans, a trecut granița din Orient spre Balcani și a devenit una dintre speciile muzicii tradiționale în Grecia, Albania, Serbia, Bulgaria și România. Iată, de pildă, „Pââână când nu teee iubeeeeam, Dooorule, dooorule ….” – cântecul vechi orășenesc cu versuri în metru popular, publicat de Anton Pann în culegerea Spitalul Amorului (1852). În piesa lui Anton Pann clarinetul însoțește această linie a vocalelor multiple, acompaniind simetric versurile sau invers, versurile urmează muzica. Sigur, în cultura manelelor din țările balcanice, clarinetul este nelipsit, căci el, ca și taragotul de altfel, poate plânge și jeli în tonuri prelungi.

 Albanezul Laver Bariu, maestru al clarinetului

Artistul Laver Bariu (1929-2014) este o figură proeminentă a muzicii populare albaneze, cunoscut atât ca instrumentist, cât și ca solist vocal ori compozitor al unor numeroase piese devenite celebre.

Timp de 40 de ani a condus o formație muzicală de petrecere, alături de care s-a remarcat ca solist vocal și interpret la clarinet, influențând prin notorietatea și calitățile artistice generații de muzicanți. A participat cu trupa sa la toate festivalurile de muzică populară locale și naționale, a înregistrat numeroase piese pe vinil și CD ce includ piese de dans, muzică populară din Përmet și Korcea, fiind denumit peste tot pe unde a trecut „Bilbili i Përmetit” (Privighetoarea din Përmet).

Acest instrument utilizat în muzica clasică și tradițională, precum și în jazz și muzica contemporană, face parte dintr-o familie mai mare de instrumente de suflat, printre care se află oboiul, flautul, fagotul și saxofonul. Cea mai cunoscută și îndrăgită lucrare îi aparține lui Mozart, Concertul pentru clarinet în A major, K.622, dar la fel de cunoscute sunt și cele scrise de Weber, Concertul pentru clarinet nr. 1 și nr. 2 ori și Brahms, Cvintetul pentru clarinet. “Această lucrare (a lui Mozart, n.n.) te împacă cu universul însuși”, “este o terapie împotriva răutății și a cruzimii”, au mărturisit unii melomani, “muzica lui a reușit o vindecare fabuloasă acolo unde drogurile au eșuat”, spunea altcineva. Pentru mine, în numeroasele momente de carantină cauzată de pandemie, piesa lui Mozart a fost mijlocul de “transport”, fără mască și mănuși, spre minunile lumii.

Muzica, alintul lui Dumnezeu… Cu tonalitatea alto a cântecelor sale, clarinetul  seamănă cu o soprană lirică, iar studiile de specialitate clasifică instrumentul precum vocile, după variantele muzicale ce trec de la grav la acut – clarinet piccolo, alto, bas, contralto, contrabass, clarinet sopran. Sunt atât de multe varietăți în acest spațiu – după mărimi, tonalități, epoci, construcție, morfologia părților componente, încât gândul m-a dus la fabulosul Tabel al culorilor din pictură, ale căror nuanțe au niște nume atât de poetice ca armoniile acute ale clarinetului: alb de lună, azur brumă, drojdie de vin, fildeș, galben de martie etc. Și, în fond, aceste varietăți se adresează unui specialist, nu unui simplu ageamiu, iubitor de muzică, de aceea nu risc să intru pe teritorii necunoscute.

„Nu-ți poți imagina frumusețea sunetului clarinetului!”

Alături de rudele sale, saxofonul și taragotul, clarinetul, făcut din lemn în formă de tub lărgit la un capăt și prevăzut cu găuri laterale care se pot închide și deschide cu ajutorul unor clape, a fost utilizat în curentele muzicale din secolele XVII, XVIII, XIX, XX (baroc, clasic, romantic, modern, în muzica populară și tradițională din Balcani, în toate orchestrele simfonice, în muzica de cameră, muzica bretonă, klezmer etc.). Jazz-ul, pop-ul, rock-ul l-au adoptat la rândul lor, iar cea mai cunoscută melodie este cea interpretată de The Beatles, „When I’m Sixty-Four”.

Deși am crezut multă vreme că primadonele orchestrelor simfonice și ale muzicii de scenă, în general, sunt vioara și pianul, convingerile s-au nuanțat odată ce l-am descoperit pe saxofonistul, clarinetistul și compozitorul american de jazz, Sidney Bechet, unul dintre primii soliști importanți în jazz, ce l-a depășit ca număr de înregistrări pe Louis Armstrong. De asemenea, laureat al Premiului Grammy pentru întreaga carieră (1986), Benny Goodman, compozitor, dirijor, clarinetist, lider de trupă, interpret de jazz și swing american, este un reper în acest domeniu, ca și Michel Portal, compozitor, saxofonist și clarinetist francez considerat „unul dintre arhitecții jazz-ului modern european”, ori ca americanul David Krakauer, interpret de klezmer, muzică clasică și improvizație de avangardă. În muzica simfonică, la fel ca viorile, clarinetul face parte dintr-o echipă armonică, adică, la o formație de 50 de muzicieni, există 10-12 clarinete distribuite pe trei voci. Ele se află adesea în stânga dirijorului, adică în același loc cu viorile orchestrei simfonice. Mari compozitori ca Bach, Handel, Vivaldi, Schubert, Berlioz, Wagner, Verdi, Brahms, Ceaikovski, Stravinsky, Saint-Saëns, Rossini și mulți alții încredințează cel puțin unul dintre solo-urile compo­zițiilor lor acestui „personaj” duios și vesel, dar și dramatic. El susține ca ilustrație muzicală scene din filmele lui Alfred Hitchcock, se află în Forest Gump, West Side Story, Hercule Poirot ș.a.

„Clarinetul este instrumentul care reprezintă iubirea senzuală, în timp ce flautul reprezintă cel mult iubirea platonică”, proclamă Zola. Într-o scrisoare din 1768, adresată tatălui său, Leopold, Wolfgang Amadeus Mozart descrie admirația sa pentru sunetul clarinetului. „Am fost aseară la Opera din Mannheim, stăteam deasupra orchestrei. Exista un set de instrumente de suflat, printre ele, două clarinete. Tată, nu-ți poți imagina  frumusețea sunetului clarinetului! Nu-ți poți imagina sunetul astfel produs într-o simfonie prin amestecul de flauturi, oboaie și clarinete!”

Maria Oprea

Series Navigation<< Șoapta agoniei”, o carte din carantinăPastila pentru suflet: Semnificații ale zilei de 10 Mai >>