Ritualul de Paști al trecerii pe sub masă

Share

Rochițe înflorate, cu mâneci scurte și înfoiate, tivite cu dantelă albă pe margini și la gât ne făcuse mama la mașina de cusut, pentru ca noi să ne putem înnoi de Paști, după buna rânduială a bisericii. Tata ne cumpărase sandale albe și niște băști caraghioase cu moț, prea mari pentru noi, ce ne alunecau peste ochi. “Ca să le aveți și la anul”, ne avertizase el, ceea ce însemna “grijă mare, să nu le stricați!”. Deși deșteptă­ciunea noastră începuse să dea pe-afară, tărtăcuțele nu puteau crește ca în poveste, într-un an cât altele în zece, dar băștile erau obligatorii, trebuia să ne acoperim, mai ales când intram în biserică. Oamenii din sat roiau ca într-un stup: vopseau pomii cu var, curățau grădinile, cercuiau via, spălau preșurile, pre­găteau casa și acareturile pentru marea sărbătoare a Învierii Dom­nului. Cloștile scoseseră puișori gălăgioși, de toate culorile, galbeni, negri, pestriți, pitici, cu moț, cu gâtul golaș, încălțați cu pene, iar curcanul se înfoia cu coada în evantai pe lângă o curcă absentă la avansu­rile acestui poligam cu ciucurele înflăcărat de amor. Codițele noastre urmau și ele să se înnoiască. Tata ne-a luat de mână și ne-a dus la Guloiu frizeru’, un  moșuleț cu foarfecă, scaun și oglindă, unic în felul lui, care habar n-avea să tundă decât băiețește. “Tunde-le castro­n!”, a indicat tata nerăbdător, cu gândul la treaba de-acasă. Guloiu ne-a pus șervetul la gât și harști!, o dată, harști!, de două ori cu foarfeca, apoi cu aparatul de ras ne-a luat ceafa până la jumătatea capului. De jur împrejur aveam un castron în cap, accentuat de breton și ceafa albă. Eram frumu­șe­le, semănam cu indienii Korubo din jungla amazoniană.

Săptămâna Mare a Paștelui și a Deniilor! Din grădi­nile cu flori, copiii și oamenii mari culegeau zambile, lalele, liliac, narcise, lăcrămioare și le aduceau ofrandă la biserică, pe masa din fața altarului ce întruchipa Mormântul Domnului, unde se așează și Sfântul Epitaf pentru a fi sfințite. În Vinerea Mare, coborâm alegoric în mormânt, împreună cu Hristos, pentru ca apoi să înviem împreună cu El. Această coborâre și ridicare din groapa morții se face în chip simbolic, prin trecerea pe sub masa aflată în mijlocul bisericii, pe care stă întins trupul mort al lui Iisus Hristos, întipărit pe Sfântul Epitaf. Această trecere pe sub masă înseamnă chiar intrarea în Sfântul Mormânt cel dătător de Viață. Dar noi nu știam nimic din toate acestea, ni se spusese doar că “așa e bine”, să întâmpinăm Paștele curățați de rele și de păcat, trecând pe sub masă în hăinuțele noastre noi. De trei ori! Smerite, sărutam Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, după care treceam pe sub masă cu băștile noastre cu moț. La fiecare trecere, marginile epita­fului ne luau de moț, dându-ne băștile jos de pe cap, în râsul înfundat al celorlalți copii și al adulților. Sigur, ne bufnea râsul și pe noi, în timp ce cu dreapta ne închinam și cu stânga ne culegeam băștile în grabă, pentru că în urma noastră erau alții și alții care se roteau în jurul mesei.

Este Săptămâna Mare, în care ne pregătim să primim lumina Învierii. În ziua de Paști, se împart ouă roșii și alte bucate, împreună cu o lumânare aprinsă pentru sufletele celor dragi. Acestea simbolizează sângele Domnului și au puteri miraculoase de vinde­care, de îndepărtare a răului, fiind purtătoare de să­nă­tate, frumusețe, vigoare și spor. În ziua de Paști, strada noastră se umplea de copii. După o perioadă în care jucasem “Verde-stop”, un joc ce ne obliga să avem tot timpul la noi ceva verde (frunză, floare, haină etc.), în urma căruia învinșii trebuiau să dăruiască ouă colorate învingătorilor, acum ne întreceam în ciocnitul lor, câștigătorul fiind acela al cărui ou se dovedea invincibil, și spunându-ne mereu “Hristos a înviat!” – “Adevărat a înviat!”

Maria Oprea

Series Navigation << Pastila pentru suflet: Un Paște ca nicicând altădată„Prin păstrarea dialectului, pe care îl folosesc în conversațiile curente, aromânii au păstrat vie conștiința romanității și a românității” >>