Pastila pentru suflet: Un Paște ca nicicând altădată

Share

Marea încercare a postului păresimilor din anul acesta nu a fost nici liniștea din timpul rugăciunii, nici timpul acordat ei, nici abținerea de la anumite alimente, nici abstinența din timpul postului și nici vreo alta din cele obișnuite acestei perioade, ci atitudinea noastră în fața unei încercări nemaiîntâlnite: pandemia Covid-19. În istorie se cunosc mai multe pandemii: ciuma, tifosul, holera, gripa spaniolă sau alte molime, dar nici una dintre ele nu s-a ,,bucurat” de atâta mediatizare, despre nici una dintre ele nu s-a scris atâta, nu s-a informat și mai ales nu s-a dezinformat atâta… Poate că nici una dintre ele, raportat la posibilitățile zilei, nu ne-a prins atât de nepregătiți ca aceasta… De aici și atitudinea exagerată  a unor oameni în fața pericolului: pe de o parte, unii cu stocuri de alimente și medicamente, izolare totală, frică fără limite în fața posibilității infectării etc., iar alții cu creșteri de prețuri, profit maxim din vânzarea unor produse necesare, răspândire de zvonuri alarmiste etc. Perioada postului mare, care trebuia să fie una de curăție sufletească și trupescă, a fost tocmai perioada în care, la proba iubirii aproapelui, a jertfelniciei pentru el, mulți dintre noi au căzut, dar, de asemenea, mulți au trecut cu brio (mă refer aici, în special la cadrele medicale și sanitare).

Cum, în condițiile  date, Învierea Domnului nu mai poate fi trăită în vechea atmosferă, ea trebuie să fie prilej de revenire în sine, de meditație la menirea noastră pe pământ, la Jertfa Mântuitorului și la calea deschisă prin Înviere, fiecăruia dintre noi, către mântuire, dar mai ales la răspunsul nostru la chemarea Mântuitorului, la efortul nostru personal pentru mântuire.

Dar cum pot fi realizate acestea în actualele condiții? Înalt Preasfințitul Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durrësului și întregii Albanii, are câteva răspunsuri la această întrebare. Ele sunt cuprinse în interviul telefonic acordat d-nei Margarita Pournara, redactor al ziarului I Kathimerini , cel on-line acordat d-nei Marianne Ejdersten, director pentru comunicare al Consiliului Mondial al Bisericilor (WCC), în comunicatele generale de presă (din 12 și 17 martie) și în cel către mass-media (din 20 martie). În Albania au fost anulate toate slujbele în biserici, iar Sfânta Liturghie se săvârșește în capele, cu ușile închise, și este transmisă prin radio și on-line. Bisericile rămân însă deschise pe parcursul zilei, pentru rugăciuni personale. Credincioșii au fost sfătuiți să stea acasă, să evite panica, depresia și disperarea, căci credința și dragostea sunt cele mai puternice arme defensive împotriva atacului acestui virus invizibil. Întrebat fiind dacă distanțarea socială impusă cetățenilor poate fi comparată cu un monahism temporar, Înalt Preasfințitul Anastasie a răspuns că ascultarea, vot specific monahal, poate fi asumată ca ascultare către cei responsabili care gestionează această criză, ascultare față de experții care muncesc pentru cercetarea și descoperirea unor tratamente și ca ascultare a ordinului ,,stai acasă!”. Locuința noastră poate deveni astfel schitul nostru. Bineînțeles că nu este ușor, datorită pericolului permanent de conflict și ceartă, dar atunci când stăm acasă trebuie să încercăm să nu ne izolăm, ci să ne susținem unul pe celălalt prin rugăciune, cuvinte, gesturi simple, prin liniște plină de afecțiune și o stare de spirit plină de voie bună. Toți cei credincioși trebuie să intensifice rugăciunea, pentru protejarea, vindecarea celor infectați și oprirea răspândirii pandemiei. Metode noi pot fi școli de duminică și lecții on-line pentru copii, rugăciune în familie, cântatul împreună, ascultarea muzicii și a imnurilor bisericești. Experiența creștină trebuie trăită într-un mod mai profund, care să aducă aminte că Hristos crucificat și înviat a dat ucenicilor Săi pace și a eliberat de frică, promițându-le să rămână cu noi până la sfârșitul veacurilor.

În încheiere, urăm tuturor cititorilor revistei noastre un Paște binecuvântat, iar lumina Învierii să ne fie sprijin duhovnicesc în toate încercările vieții! Hristos a înviat!

pr. Gruia-Mihail Zamfirescu
Biserica Izvorul Tămăduirii – Mavrogheni, București

Series Navigation << „Privighetoarea Kosovei”a amuțit pentru totdeaunaRitualul de Paști al trecerii pe sub masă >>