Cine a fost Francesco Jacomoni?
- Despre distanțare și solidaritate
- Voluntari în vremea pandemiei
- O nouă apariție la Editura Asdreni: criticul Marius Chelaru, despre literatura albaneză
- În zilele pandemiei
- Tedi Papavrami: “Am anulat o mulțime de spectacole”
- 21 de ani de la masacrul de la Gjakova
- În ajutorul Korcei distrusă de seismul din 1931: Un gest generos al comunității din România destinat reconstruirii orașului
- Voluntari români în apărare statului albanez
- Kara Mahmud pașa și Înalta Poartă
- Cine a fost Francesco Jacomoni?
- Departament de albanologie, la Universitatea DePaul din Chicago
- Lumea boemă a lui Constantin Piliuță
- O carte-document: „România, studenții albanezi în ani”
- Capodopere din carantină: De la Boccacio la Márquez
- Adriana Gionea: Călărețul cu șoim – Misterul din tablou
- Portretul unui mare scriitor și patriot albanez: Faik Konica
- „Privighetoarea Kosovei”a amuțit pentru totdeauna
- Pastila pentru suflet: Un Paște ca nicicând altădată
- Ritualul de Paști al trecerii pe sub masă
- „Prin păstrarea dialectului, pe care îl folosesc în conversațiile curente, aromânii au păstrat vie conștiința romanității și a românității”
- Arian Jorgaqi (Tirana): Albanezii care au adăpostit evrei în anii războiului
Născut la 31 august 1893, în Reggio Calabria, a absolvit studii de jurisprudență la Roma, în 1916. A luat parte, ca ofițer, la Primul Război Mondial, după care, în 1920, s-a angajat în cadrul Ministerului de Externe italian. În perioada următoare a participat, ca secretar al delegațiilor diplomatice italiene, la conferințele desfășurate în urma războiului, după care, în 1923, este trimis la București, ca atașat în cadrul ambasadei Italiei în România. A luat parte, în calitate de secretar al delegației țării sale, la Conferința de la Locarno, apoi la cele de la Washington și Londra, în cadrul tratativelor privind datoriile de război. În perioada aprilie 1926 – aprilie 1927 este detașat la Durrës, unde îndeplinește serviciul diplomatic pe lângă Legația italiană de aici, după care se întoarce la Roma, primind funcția de șef al Biroului de istorie diplomatică. În 1929 este atașat pe lângă cabinetul ministrului italian de Externe, pentru ca în anul următor să fie promovat adjunct al acestuia cu gradul de ambasador plenipotențiar. Pe 10 octombrie 1936 este numit ministru al Italiei la Tirana, iar din 22 aprilie 1939 și până pe 16 martie 1943 îndeplinește funcția de locotenent general (guvernator) al regelui italian în Albania. Din această funcție nu reușește să stăvilească mișcarea de guerillă a albanezilor – de altfel, Italia a și capitulat în octombrie 1943 – și este înlocuit cu generalul Alberto Pariani. După sfârșitul războiului, este condamnat, împreună cu alți înalți funcționari ai regimului fascist, la 24 de ani de închisoare, dar beneficiază de amnistia decretată de guvern în iunie 1946 și este eliberat. A decedat la Roma, în 17 februarie 1973.
Luiza Qerreti