“Trilogia Albanica”, de Stefan Çapaliku, publicată la Paris

Share

Prozatorul şi dramaturgul Stafan Çapaliku a reuşit ceea ce reuşesc doar cei mai valoroşi scriitori din Balcani: volumul său “Trilogia Albanica”, reunind trei dintre dramele lui cele mai cunoscute, a fost publicat în capitala Franţei, de editura “L’espace d’un Instant”.

Volumul reuneşte cunoscutele piese de teatru: “I’m from Albania” (monodramă), “Allegretto Albania” (comedie serioasă) şi “Made in Albania” (dramă), traduse în limba lui Molière de Anna Couthures şi cu un cuvânt înainte de Ardian Marashi.

Monodrama “I’m from Albania” a fost scrisă în anul 2005 şi pusă în scenă de Laboratorul de TeatruX05, în regia Emei Andrea şi a lui Stefan Çapaliku, unicul interpret fiind aceeaşi Ema Andrea. Această monodramă a fost reprezentată în 21 de spectacole la Tirana, Elbasan, Durrës, Korcea, Vlora, Shkodër, dar şi la Tetova, Manastir, Ohër, Tuz, Brăila, Bari şi Paris.

Comedia serioasă “Allegretto Albania” a avut premiera mondială în anul 2007 la Teatrul Naţiunilor din Skopje, în regia lui Alfred Trebicka. În acelaşi an, Ministerul Culturii de la Tirana a declarat-o cea mai bună piesă de teatru a anului. A doua producţie a comediei lui Çapaliku a avut loc un an mai târziu, la Teatrul Naţional din Tirana, în regia lui Altin Basha. În anul 2009, a fost realizată versiunea românească a piesei, în traducerea lui Marius Dobrescu, la Teatrul Odeon din Bucureşti, în regia lui Cristian Dumitru. În anul 2010 “Allegretto Albania” a reprezentat Albania pentru prima dată la Bienala de teatru “New plays from Europë”, care a avut loc la Wiesbaden şi Mainz, în Germania, unde a luat premiul întâi acordat de Forumul Internaţional al Criticii. În 2011, această piesă a fost pusă în scenă la Ambassador Theatre din Washington DC, în regia lui Joe Martin şi traducerea profesorului Mark Stringham. În anul 2014 a fost realizată a cincea producţie a acestei piese la Teatrul Naţional din Podgorița, Muntenegru, în regia lui Idriz Gjoka şi traducerea lui Agron Camaj.

Drama polifonică “Made in Albania” a fost pusă pentru prima dată în scenă în aprilie 2016 la Teatrul Naţional Experimental din Tirana, în regia lui Altin Basha, şi a fost reluată de 25 de ori la Tirana, Durrës, Prishtina, Tetova, unde a primit şi premiul pentru cea mai bună dramă la Festivalul Balcanic al Teatrelor Naţionale.

Publicarea volumului “Trilogia Albanica” la Paris reprezintă un mare succes al teatrului albanez, de altfel foarte puţin cunoscut în Occident.

                                                                                                     Luiza Qerreti

Series Navigation << Poezie albaneză contemporană: Arbër Ahmetaj (n. 1965)„Fluieraş de fag mult zice cu drag…”: Povestea unui străvechi instrument popular >>