Prof. dr. Pandi Bello (Korcea, Albania): Poetul Lasgush Poradeci şi muzica

Share

(Continuare din numărul trecut)

Vocea omului, cu calităţile ei magice, face muzica poeziei să sune minunat. În cazul lui Lasgush, cuvântul este sunet. Dar nu numai cuvântul. La Lasgush, chiar şi tăcerea din text (umbra cuvântului, cum o numeşte poetul şi filosoful român Lucian Blaga) are valoare muzicală, adică sună muzical şi ea.

Uneori, tonalitatea poeziei lui Lasgush poate să se impună chiar şi numai din modul de folosire a vocalei o în poezia Geniul navei:

                                                        Valimi i anijes së letë
                                                        Qetohet, ndalohet, mbaron :
                                                        Gjeniu i anijes përjetë
                                                        Hepohet … anohet … valon

Aici, semantica textului nu-i este de ajuns autorului pentru a crea o imagine emoţionantă. Muzicalitatea vocalei o şi rezonanţa ei au îmbogăţit sentimentul poetic.

În creaţia acestui poet, în destule situaţii, întâlnim unele genuri care sunt atât literare, cât şi muzicale. De exemplu, în poezia Të ritë e viteve të mi (Tinerii anilor mei) autorul adaugă un subtitlu: Cântec. Dar, pentru Lasgush, cântecul este un concept al tradiţiei creaţiilor populare din Albania de sud-est, ca gen născut poate aici, dar apărut de asemenea şi în culturile vecine, deci cântul vechi sau cântul din bătrâni. În plus, în versificaţia lasgushiană cântecul este însăşi poezia, aşa cum e în poezia cu titlul Lamtumirë (Adio):

                                                        Pra këngët që vanë-e më s’janë
                                                        Përmbyten me mall në mërgim.
                                                        I ngrysurzmjerimesh pa anë
                                                        Vdes Yll’i të riturit t’im.

 În alte poezii ale acestui autor întâlnim şi enunţuri precum: Vaiet, Dans şi Marş. Sensul muzical al acestora este clar.

Adesea, limbajul muzical al poetului este de factură populară. Lucru pe care-l vedem nu doar în cântecele din bătrâni, ci şi în poezia pastorală, în romanţele, baladele şi rapsodiile lui. În rapsodia populară cu titlul Bjenë telat (Răsună corzile), în afară de suflul epic din conţinut, vedem în forma “simfonizată” structura şi logica îmbogăţită a unui cântec popular:

Dh’atëhere … nënë mal …
Nisi kënga me-nga-dal …;
Nisi këng’ e shenjtëruar.
E j-a mori me të shtruar…;
E j-a drodhi me të qarë…
E j-a zjeu… j-a hoqi zvarë…;
E pastaj si më s-u ndje,
Zu të ngrihet që përdhe
Gjith’ më nge… e gjth’ më nge…;
E pastaj filloj të ritet…
E të ngjitet… e të ngjitet…

      În poemul Kamadeva, cuvântul creează o bogată gamă de idei, culori şi imagini aşa încât, cu tot tiparul său principal – erotismul, se simte şi fiorul unui lirism filosofic:

Plot ëndje, plot hare,
Dorë-për-dore,
Kënduan përmbi ne
Çetat qjellore;
Gjëmuan yj e qjej
Nga gung’e lartë,
Kumbuan tej-për-tej;
Me tinguj t’artë

      Ajunge să citeşti acest poem pentru a constata că urechea muzicală interioară a poetului se distinge printr-o sensibilitate neobişnuită.

         Acest poem este rezultatul inspiraţiei poetului din poezia de cinci strofe “Kamadeva” a maestrului său unic, poetul romantic roman Mihai Eminescu, precum şi influenţa acestui poet asupra lui Lasgush în ceea ce priveşte trezirea interesului pentru filosofia şi tradiţia literară indiană. Misto Marko, un prieten al poetului, mi-a povestit că, pentru Lasgush, declamarea poeziilor lui Eminescu era o ocazie pentru a simţi satisfacţia unică pe care ţi-o aduce poezia superioară. Şi Misto Marko era un admirator al lui Eminescu. Aşa că, uneori, în timpul plimbărilor de-a lungul lacului, la Pogradec, cei doi, pe rând, vor rosti versurile acestui poet în limba română. Lasgush cunoştea limba română la acel nivel încât să poată să scrie versuri în această limbă, cum e în cazul poemului Sf. Naum. În poemul Dansul stelelor, Lasgush dă un sens cosmic iubirii. Aşa cum ard stelele, tot astfel se mistuie în flăcări şi inima tinerilor:

Sesi ndritesh përsëri!
Sesi ndizesh përsëpari!
Sesi djeg me dashuri
Posi yll margaritari!…
Dashuri! Heu! mall i ri!
Dashuri! këng’ e durimit!
Ti liri! Ti robëri!
Ti valim i shkrepëtimit!

           Caracterul intim şi cald al gândului, exaltarea şi repetarea gestului, goana mistică a stelelor care se urmează una pe alta în singurătatea cosmică au şi aici un sens melodic. În cazul acestui poem, putem face o paralelă cu poezia La steaua lui Mihai Eminescu, cu observaţia că în poemul lui Lasgush proporţiile sunt cu totul altele, adică mult mai mari. Tot astfel, sunetul nuanţat accentuează cantabilitatea limbii albaneze. Este vorba nu doar despre ritmul, rima naturală tipică acestui autor, ci şi despre bogăţia limbii lui poetice.

În acest fel, poetul transformă un fenomen vizual într-o acustică abstractă cosmogonică. Nu trebuie să fii savant pentru a înţelege că, pentru a auzi acest fel de muzică, trebuie să citeşti cu atenţie poemul, pentru că totul depinde de modul în care citeşti şi trebuie să ai o cultură, o sensibilitate şi o imaginaţie muzicală deosebite. Versurile citite în acest fel ne fac posibilă înţelegerea deplină a poetului.

      Lasgush Poradeci a prelucrat atât de fin versul, sub aspectul lui sonor, încât poeziile lui pun în faţa unor mari dificultăţi pe oricine ar încerca să scrie muzică pe ele. Ca să compui muzică pe versurile lui trebuie să stăpâneşti un talent muzical şi o inspiraţie de zile mari. Expresia lui Lasgush: “eu ştiu să cânt doar la vioară!” te face conştient nu doar de faptul că pentru poet muzica poeziei este o realitate fizică, ci şi pentru că ea stabileşte şi natura tonusului muzical al versurilor sale.

      Corespondenţa poetului cu soţia şi cu prietenii este o altă mărturie a muzicalităţii ce caracterizează scrisul lasgushian, o comoară a prozei muzicale în limba albaneză. Într-o scrisoare pe care i-o scrie lui Asdreni, pe 13 februarie 1926, de la Graz, el, printre altele, îi spune: “Vrei să simţi o uşoară mulţumire în străfundul inimii, ascultând muzica frumoasă a versurilor tale scrise cu pasiune, rostite de alţii? Da, muzica! Pentru că, aflându-mă în mijlocul valurilor negre cu muget sălbatic din 1921 încoace, nenumăratele tale ajutoare morale şi materiale au reprezentat cu adevărat valoarea unei armonii nemaiauzite vreodată de urechile mele”.

      Deci, poezia şi muzica scrierilor lui Lasgush răsună peste tot. Vocabularul lui poetic, stilul său individual este prezent în orice lucru important scris de el, indiferent de genul sau categoria literară.

      Tomas S. Eliot a spus odată că: “Muzica poeziei nu este ceva ce există separat de sensul ei. Altfel, am fi avut poezie cu o mare frumuseţe muzicală, dar fără niciun înţeles, şi o asemenea poezie eu nu am întâlnit niciodată “.

      Legat de această idee, Mitrush Kuteli, în anul 1937, în studiul Câteva observaţiuni asupra scrierii ALBANICA a d-lui Dr.Anton B.Y.Balota, a accentuat că “(…) muzicalitatea versurilor lui Lasgush Poradeci nu poate fi independentă de fondul poeziei, ba chiar ea constituie o condiţie principală a valorii lui poetice”.

      Din ceea ce s-a spus, putem considera acest poet ca pe un melodist înnăscut. Magia poeziei lui rezidă chiar în unificarea fonologică a cuvântului cu sunetul. Variantele acestei unificări sunt numeroase. În poeziile lui cu spirit şi structură populară, deci acelea născute dintr-o cunoscută spiritualitate locală, precum atmosfera rustică a Pogradec-ului, şi tonalitatea este autohtonă. În celelalte poezii, în afara ecourilor melodicii albaneze, se simte şi un melos graţios romantic, care se poate concretiza, de pildă, cu impresiile pe care ni le lasă melodiile lui Schubert.

      Ideea poetică şi substanţa muzicală în versurile acestui poet se află într-o sinteză completă şi unitară. Dar, comparându-le cu poeziile altor poeţi albanezi, vom observa că la Lasgush această legătură se concretizează încă de la naşterea versurilor, adică de la geneza poeziei.

     Fiind poetul care i-a cântat desăvârşit, cu mult dor şi pasiune, fiinţei dragi, el va rămâne veşnic poetul iubirii. În acest fel, Lasgush este în acelaşi timp şi mereu poetul tinereţii. Influenţa emoţională şi psihologică a poeziei lui este atât de mare, încât el este acceptat şi astăzi, după editarea operei sale poetice, cu tot progresul literaturii albaneze, drept cel mai mare poet pe care l-au dat acest popor.

Series Navigation << „Albania Ieri”, un dar pentru fanii filmului albanezPoezie albaneză contemporană: Arbër Ahmetaj (n. 1965) >>