„Prin păstrarea dialectului, pe care îl folosesc în conversaţiile curente, aromânii au păstrat vie conştiinţa romanităţii şi a românităţii”

Share

Interviu cu dr. Manuela Nevaci despre cercetările lingvistice în Balcani

1. Cine sunteţi dumneavoastră, dnă Nevaci? Vă rog să vă prezentaţi -pe scurt- cititorilor noştri.

Sunt cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române, Bucureşti şi conducător de doctorat la Universitatea din Bucureşti, fiind specialist în dialectologie română nord- şi sud-dunăreană, geografie lingvistică (romanică şi europeană), balcanologie, istoria limbii române şi a dialectelor ei, multilingvism, sociolingvistică.

Din lista publicaţiilor relevante pentru activitatea mea ştiinţifică amintesc: Verbul în aromână. Structură şi valori, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2006, 280 p., Graiul aromânilor fărşeroţi din Dobrogea, Editura Universitară, Bucureşti, 2011, 248 p.,  Identitate românească în context balcanic, Bucureşti, 2013, Editura Muzeul Naţional al literaturii române, 271 p.,  Dialectele aromân şi meglenoromân. Studiu sincronic, Editura Universitară, Bucureşti, 2013, 231 p., Sinteze de dialectologie română, Editura Universitară, Bucureşti, 2013, 292 p. (în colaborare cu Nicolae Saramandu), Multilingvism şi limbi minoritare în România, Editura Qual-Media,Cluj-Napoca, 2009 (în colaborare cu Nicolae Saramandu),  Atlasul lingvistic român pe regiuni. Sinteză, vol. II, 2012 (coordonator: Nicolae Saramandu; coautor),  Editura Academiei Române, 527 p., Atlas Linguarum Europae (ALE). Volume I. Neuvième fascicule. Commentaires, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2015, 285 p., coautor; (coeditor, în colaborare cu Nicolae Saramandu); Scriitori aromâni de ieri şi de azi. Antologie de texte şi studiu filologic, Editura universitară, Bucureşti, 2013, 288 p., Atlasul lingvistic al dialectului aromân, vol. I, Editura Academiei Române, 2014, [Saramandu, Nicolae (autor), Nevaci, Manuela [editor], Nevaci, Manuela (coord.), Carmen-Irina Floarea, Ionuț Geană, Teodora Toroipan, Convergențe lingvistice balcano-romanice în dialectele românești sud-dunărene, Editura Universității din București, 2017.

            În cărțile și articolele mele faptele de limbă din dialectele româneşti au fost abordate într-o perspectivă largă – romanică şi europeană –, cu referiri în ceea ce priveşte dialectele româneşti sud-dunărene, la contextul balcanic. La perspectiva sincronică (descrierea unor articole şi graiuri) s-a adăugat perspectiva diacronică, prin raportarea stadiului actual la faze anterioare de dezvoltare. Publicațiile cu referire la dialectele românești sud-dunărene se întemeiază îndeosebi pe materiale inedite, prin cercetări directe de teren la românii din sudul Dunării (aromâni, meglenoromâni, istroromâni).

2. Cât de important este studiul limbii albaneze în cercetarea lingvistică balcanică?

În cercetarea lingvistică balcanică, G. Weigand (1860–1930) punea pe prim plan albaneza, româna şi bulgara: „Wir sehen zwischen Albanisch, Rumänisch und Bulgarisch eine Reihe gemeinschaftlicher Züge, die diesen drei Sprachen einen besonderen Character aufdrücken, den ich den balkanischen

nenne, weshalb ich, wenn ich von Balkansprachen rede, in erster Linie diese drei Sprachen meine” [„Noi vedem o serie de trăsături comune între albaneză, română şi bulgară, care le conferă acestor trei limbi un caracter special, pe care eu îl numesc balcanic; de aceea, când vorbesc de limbile balcanice, mă gândesc, în primul rând, la aceste trei limbi”.] („Balkan-Archiv, I, Leipzig, 1925, p. VIII)

După cum se ştie, identificarea cuvintelor autohtone, preromane, din limba română s-a făcut prin comparaţie cu limba albaneză, unde ele se regăsesc ca elemente moştenite din iliră. Cuvintele autohtone se întâlnesc în toate dialectele româneşti (dacoromână, aromână, meglenoromână, istroromână), în proporţie inegală. În română există aproximativ 90 de cuvinte autohtone sigure, la care se adaugă alte aproximativ 40 de cuvinte autohtone probabile (Gr. Brâncuş, Vocabularul autohton al limbii române, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983). După cum se ştie, identificarea cuvintelor autohtone, preromane, din limba română s-a făcut prin comparaţie cu limba albaneză, unde ele se regăsesc ca elemente moştenite din iliră. Importanţa cuvintelor autohtone e dată de faptul că ele acoperă domenii fundamentale ale vocabularului, multe dintre ele făcând parte din fondul principal lexical al limbii române. Grigore Brâncuş a arătat că, prin bogăţia semantică şi prin numărul important de derivate, cuvintele păstrate din substratul autohton se situează pe acelaşi plan, ca importanţă, cu elementele moştenite din latină: „În ansamblul vocabularului românesc, transmisiunile din substrat au aceeaşi importanţă ca elementele latineşti. Această concluzie rezultă din cercetările privind trăsăturile semantice ale acestor cuvinte, frecvenţa, aria generală de circulaţie şi forţa lor de derivare” (Brâncuş 1983: 188).

Iată câteva exemple din termenii autohtoni românești stabiliţi prin comparaţie cu albaneza: moş (cf. alb. moshë ‛vârstă’), ghiuj ‛bătrân’ (cf. alb. gjush ‛bunic’), buză (alb. buzë), ceafă (cf. alb. qafë ‛gât’), grumaz (alb. gurmaz ‛esofag, gât, gâtlej, beregată’), guşă (alb. gushë), brâu (alb. brez), căciulă (alb. kësulë), zară (alb. dhallë), gard (alb. gardh), vatră (alb. vatër); ţap (alb. cjap), baligă (alb. bajgë), călbează (alb. këlbazë), căpuşă (alb. këpushë), ţarc (alb. thark)  bucura, cf. alb. bukur ‛frumos, plăcut’.

Fiind atât de important studiul limbii albaneze în cercetarea lingvistică balcanică, un grup de cercetători de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române participă la un curs de învăţare a limbii albaneze, curs ţinut cu dăruire de cunoscutul lingvist balcanolog, doamna profesoară Cătălina Vătăşescu.

3. Dar cel al dialectului aromân?

        Din punct de vedere geografic, „centrul uniunii lingvistice balcanice” l-a reprezentat, după unii balcanologi, sud-vestul Peninsulei Balcanice – Albania de sud, Epirul, vestul Macedoniei –, o zonă unde se întâlnea nu numai bilingvismul, ci şi plurilingvismul, aici aflându-se în contact nemijlocit albanezi, greci, slavi, aromâni, turci  (cf. Petja Asenova, La notion de l’interference et l’union linguistique balkanique, în„Balkansko ezikoznanie” nr. 20. Sofija, Izdatelstvo na Bălgarskata Akademija na Naukite 1977: 29; G. R. Solta, Einführung in die Balkanliguistik mit besonderer Berücksichtigung des Substrats und des Balkanlateinischen, Darmstadt, Wissenschaftliche Buchgesellschaft.1980: 7–8).  Pentru a sublinia rolul dialectului aromân în cercetarea lingvistică balcanică voi cita din cunoscutul lingvist albanez, Eqrem Çabej, care afirma: „Poziţia centrală, din punct de vedere geografic, pe care o are aromâna în Peninsula Balcanică a făcut ca această ramură a limbii române, în urma contactelor seculare ale aromânilor cu popoarele învecinate, să aibă multiple legături cu limbile acestor popoare” (Eqrem Çabei, Zur aromunischen Wortforschung, în „Studii şi cercetări lingvistice”, XXVII, 1976, 1: 3). Datorită faptului că spaţiul în care au trăit în timpul Imperiului otoman acoperă astăzi teritorii din nordul Greciei, Albania, R. Macedonia de Nord, Bulgaria, în majoritatea cazurilor aromânii sunt multilingvi (vorbesc dialectul matern, înţeleg sau/şi vorbesc româna literară, vorbesc limba ţării în care trăiesc şi încă o limbă balcanică). „Starea de bilingvism (ori trilingvism) a aromânilor se explică atât prin contactul lor nemijlocit cu grecii şi albanezii, cât şi prin aceea că aromâna nu a avut niciodată statutul unui idiom oficial” (Gr. Brâncuş, Raporturi lingvistice aromâno-albaneze, în „Lucrările celui de al doilea Simpozion Internaţional de Lingvistică, Editura Universităţii, Bucureşti, 2009, p. 11–20).

În ceeea ce priveşte rolul studierii dialectului aromân pentru lingvistica românească, amintim spusele lui Eugen Coşeriu: Progresul în domeniul cercetării istoriei limbii române nu poate fi conceput fără studierea în amănunt a dialectelor. Chiar studiul descriptiv al limbii române poate profita de pe urma cunoaşterii mai aprofundate a modului de funcţionare a sistemelor lingvistice ale dialectelor. „Nu poţi să faci lingvistică românească de niciun fel fără să te gândeşti dacă şi în aromână e la fel, dacă şi în istroromână e la fel. Şi vezi ce semnificaţie pot avea faptele când vezi că acolo e exact aşa, ca şi în dacoromână, de exemplu. Şi când e altfel, tot aşa, tot interesant e, ca să vezi că-i altfel” (Eugeniu Coşeriu, Limba română – limbă romanică. Texte manuscrise, volum editat de Nicolae Saramandu, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005).

Concordanţele lexicale şi morfologice realizate de dialectul aromân cu limbile romanice, precum şi convergenţele cu limbile balcanice duc la concluzia că dialectul aromân este o punte între spaţiul lingvistic romanic şi cel balcanic.

4. Aţi cutreierat zona de sud a Albaniei, în special ţinuturile populate de populaţia de origine aromână. Vorbiţi-ne pe scurt despre obiectivele şi rezultatele acestor expediţii ştiinţifice.

În ceea ce priveşte răspândirea aromânilor, am constatat concentrarea lor în câteva zone, şi anume: Përmet-Frashëri, Korcea-Moscopole, Câmpia Muzachia şi zona Greava-Nicea-Lunca din apropierea oraşului Pogradeţ.

Informaţii actualizate despre aromânii din Albania am obţinut şi de la asociaţiile lor cu filiale în localităţile: Tirana, Berat, Divjaka, Durrës, Elbasan, Fearica (Fier), Apollonia, Grabova, Korcea (Curceauă), Kuçova, Lushnja, Përmet, Pogradeţ, Seleniţa. M-a interesat îndeosebi stabilirea grupurilor dialectale, pornind de la faptul că aromânii fărşeroţi veniţi din Albania și din Grecia şi stabiliţi în Dobrogea se împart în două grupuri: şopani şi plisoţi, cu deosebiri de grai, aşa cum rezultă din lucrările Cercetări asupra aromânei vorbite în Dobrogea (1972, autor N. Saramandu) şi Graiul aromânilor fărşeroţi din Dobrogea (2007, autor M. Nevaci). Cu ocazia cercetărilor de teren efectuate în Albania, am constatat existenţa acestor două grupuri, alături de care există şi altele: căstrăńioţ, jărcăńioţ, uińiaţ, culuńiaţ, mizuchiari, megidońi. Există unele diferenţe, îndeosebi de ordin fonetic, între aceste grupuri. Unele din aceste grupuri au fost semnalate şi de Th. Capidan în monografia Fărşeroţii, dar acesta a descris numai graiul unui singur grup, fărşeroţii plisoţi. 

În afară de graiul fărşerot, în Albania există şi un alt grai, cel numit grabovean, vorbit în localităţile Greava, Nicea şi Lunca din apropierea oraşului Pogradeţ. Unii dintre locuitorii acestor aşezări s-au stabilit de-a lungul timpului în Moscopole, fapt care explică numirea graiului lor, de către unii cercetători, ca moscopolean. De fapt, în Moscopole s-au stabilit de-a lungul timpului şi fărşeroţi. De aceea nu se poate vorbi de un grai unitar în oraşul Moscopole, fapt care rezultă şi din lucrările scriitorilor aromâni din sec. al XVIII-lea, al căror grai prezintă particularităţi atât fărşerote, cât şi moscopolene. Această constatare este întărită de cercetările noastre la faţa locului şi, ulterior, de analiza hărţilor din Atlasul dialectului aromân (autor: Nicolae Saramandu, editor: Manuela Nevaci).

          Lexicul graiului fărşerot nu prezintă diferenţe semnificative faţă de restul graiurilor aromâne. Semnalăm păstrarea doar la fărşeroţi a cuvintelor moştenite din latină: stup (cu sensul de ‘albină’) şi mur° ‘perete’ şi prezenţa unor împrumuturi vechi din albaneză : ĉilimÀán°  ‘copil’. 

În anchetele directe de teren la aromânii din Albania precum și la cei din Bulgaria, Grecia, R. Macedonia, România am cules date de ordin lingvistic, etnografic, folcloric care pun în mod pregnant în evidenţă identitatea românească a aromânilor care trăiesc în prezent în aceste ţări.

Materialele publicate în urma acestor cercetări cuprind mărturiile directe ale vorbitorilor, informaţii de ordin istoric, învăţământul în limba română în Balcani, numeroase imagini foto recente, asociaţii ale aromânilor şi publicaţii în dialect, descrieri ale graiurilor actuale şi a dialectului aromân în ansamblu, ca şi o bogată colecţie de texte inedite, comentate sub aspect lingvistic. 

Am înregistrat subiecţi din toate generaţiile de vorbitori, cu grade diferite de instruire. Mulţi dintre subiecţii chestionaţi sunt plurilingvi, datorită contactului permanent prin comerţ sau păstorit cu vorbitorii limbilor balcanice (greacă, albaneză, slava macedoneană, bulgară) şi realităţilor nou create în urma destrămării Imperiului Otoman. Graniţele statelor balcanice s-au fixat în zone locuite de aromâni, separându-i în mod artificial, membrii aceleiaşi familii rămânând în ţări diferite.

Deşi s-au publicat numeroase studii despre dialectul aromân vorbit în sudul Dunării, puţine dintre ele s-au întemeiat pe cercetări directe de teren. Un asemenea studiu a publicat Th. Capidan în 1930, sub titlul Fărşeroţii, având la bază o călătorie de studii de o lună de zile efectuată în vara anului 1928 la fărşeroţii din Albania (Cercetări de teren la aromânii din ţările balcanice stabiliţi în România (Dobrogea) au efectuat  Al. Rosetti, Cercetări asupra graiului aromânilor din Albania (1930; extras din „Grai şi suflet”, IV), Nicolae Saramandu, rezultatele fiind publicate în două lucrări: Cercetări asupra aromânei vorbite în Dobrogea (1972), Aromâna vorbită în Dobrogea. Texte dialectale. Glosar (2007) şi Manuela Nevaci, Graiul aromânilor fărşeroţi din Dobrogea (2007; 2011 – ed. a II-a). Nicolae Saramandu a făcut cercetări de teren şi la aromânii din ţările balcanice, în vederea elaborării Atlasului lingvistic al dialectului aromân (ALAR); volumul a apărut ulterior, în 2014). După mai bine de opt decenii am vizitat şi eu multe din localităţile menţionate de Th. Capidan în monografia sa, localităţi în care am făcut înregistrări de texte. Am putut confirma, cu acest prilej, multe din particularităţile dialectale ale graiului fărşerot, dar am notat şi fenomene (de ordin fonetic, morfologic, lexical) nesemnalate de învăţatul aromân, unele dintre ele datorate evoluţiei recente a dialectului. Pe baza textelor înregistrate pe teren am realizat atât o descriere de ansamblu a dialectului aromân vorbit în prezent, cât şi o descriere a graiurilor, cu semnalarea particularităţilor specifice.

Prin păstrarea dialectului, pe care îl folosesc în conversaţiile curente, aromânii au păstrat vie conştiinţa romanităţii şi a românităţii. Această conştiinţă este străveche, nefiind datorată exclusiv acţiunii culturale şi de redeşteptare a conştiinţei naţionale desfăşurată de România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea prin învăţământul în limba română şi introducerea limbii române în slujba bisericească. Ea se manifestă pretutindeni, adică şi acolo unde nu a existat, de exemplu, învăţământ în limba română.

Manifestarea conştiinţei naţionale are rădăcini în istorie, cel mai important fiind „momentul Moscopole” – Albania (sfârşitul secolului al XVIII-lea), când cărturari aromâni  precum Constantin Ucuta a tipărit un manual pentru învăţarea dialectului de către copiii aromânilor. Din aceeaşi perioadă datează şi Codex Dimonie (descoperit la Ohrida, R. Macedonia), o colecţie de texte religioase traduse în aromână. Există informaţii că aceste texte s-au folosit în familiile de aromâni.

Un alt element important în păstrarea conştiinţei romanităţii o reprezintă vestigiile romane prezente la tot pasul. Prin teritoriile locuite azi de aromâni trecea, în antichitate, de la vest spre est, faimoasa Via Egnatia, cea mai importantă arteră de circulaţie construită de romani, numită şi în prezent de aromâni Calea Mare. Urmele ei se văd până astăzi, atât în Albania, de unde pornea, la Apollonia (azi Poian), pe malul Adriaticii, cât şi în Grecia sau în R. Macedonia.

Am constatat în ceea ce privește graiul aromânilor din Albania numeroase concordanţe cu dacoromâna – elemente conservatoare sau inovaţii –, dintre care unele n-au fost semnalate anterior. În cazul inovaţiilor, este vorba de inovaţii paralele, ceea ce arată că dialectele aflate la distanţă, fără contact direct între ele, ca în cazul aromânei actuale, faţă de dacoromână – evoluează nu numai divergent, ci şi convergent. Am putea adopta, în acest caz, termenul de dialect la distanţă.

Numeroasele texte înregistrate pe teren într-un număr mare de localităţi din Albania şi R. Macedonia mi-au permis o descriere actualizată pe de o parte a dialectului în ansamblu şi, pe de altă parte, a graiului, fărşerot.

Identitate românească în context balcanic, Bucureşti, 2013, Editura Muzeul Naţional al literaturii române și, Convergențe lingvistice balcano-romanice în dialectele românești sud-dunărene, Editura Universității din București, 2017 [Nevaci, Manuela (coord.), Carmen-Irina Floarea, Ionuț Geană, Teodora Toroipan] sunt două lucrări apărute în urma cercetărilor făcute la aromânii din spaţiul blacanic, inclusiv Albania. (continuarea în numărul viitor)

                                                                                                    Marius Dobrescu

Series Navigation << Prigoana comunistă împotriva bisericii catolice albanezeCine este Rita Knudsen Augestad, soţia premierului kosovar? >>