Revista „Albanica” a ajuns la numărul 5

Share

Asociația Liga Albanezilor din România (ALAR) a publicat un nou număr din revista trimestrială cultural-științifică „Albanica”. Ajunsă la numărul 5, publicația se impune deja în peisajul cultural românesc, în particular în rândul revstelor aparținând minorităților naționale. Așa cum și-a obișnuit publicul cititor, ALAR prezintă în cele peste 220 de pagini ale celui de-al cincilea număr atât texte clasice – de interes pentru comunitatea albaneză, dar și pentru relațiile româno-albaneze –, cât și articole și studii contemporane din domeniile literar, istoric, albanologic și, prin extensie, balcanologic.

Printre numele care semnează materialele din acest număr al revistei „Albanica” se numără autori precum Eqrem Çabej, Cezar Ivănescu, Robert Elsie, Anton Balotă, Paul H. Stahl sau Grigore Brâncuș, Gisèle Vanhese sau Marius Chelaru. De asemenea, sunt nelipsiți autorii care compun colegiul de redacție al publicației: Radu-Cosmin Săvulescu (directorul revistei), Luan Topciu (redactor-șef) și Liviu Lungu (secretarul general al redacției). De asemenea, în acest număr al revistei este inclus și un medalion dedicat lui Mihai Eminescu, care cuprinde nouă poezii în versiune bilingvă, română și albaneză, în traducerea lui Luan Topciu. Ilustrațiile color aparțin artistului plastic român Dan Erceanu.

Redactorul-șef al revistei „Albanica”, Dr. Luan Topciu, a făcut câteva precizări referitoare la acest nou număr al publicației: „Ne bucurăm că Albanica a intrat în cel de-al doilea an de apariție, o dată cu acest număr 5. La sfârșitul lunii februarie am prezentat revista – inclusiv numărul curent – la o importantă întrunire a diasporei albaneze, la Tirana, iar reacțiile au fost pozitive și încurajatoare. De asemenea, faptul că noi colaboratori se adaugă redacției este unul îmbucurător. Albanica este și va rămâne un proiect deschis tuturor cercetătorilor, profesorilor și oamenilor de cultură din România și din străinătate, ale căror preocupări ating zona albanologiei”.

Revista „Albanica” se distribuie în mod gratuit de Asociația Liga Albanezilor din România către biblioteci, universități și instituții de cultură din România și din străinătate, precum și către specialiștii și pasionații de albanologie. Mai multe informații se găsesc pe pagina de internet a organizației, www.alar.ro

Albanica, nr. 5 – Cuprins

  • Luan Topciu, „Primitivii unei noi civilizații
  • Eqrem Çabej, Perioada preistorică: albaneza, limbă indo-europeană
  • Paul H. Stahl, Triburi și sate din Sud-Estul Europei. Albanezii. Regiunea tribală (II)
  • Anton Balotă, Viața familială la albanezi
  • Grigore Brâncuși, Observații asupra etimoanelor albaneze din DLRM
  • Radu-Cosmin Săvulescu, Aspecte ale organizării bisericești din teritoriile albaneze în epoca sinoadelor ecumenice: IV. Dardania
  • Robert Elsie, Islamul și ordinele de derviși în Albania
  • Cezar Ivănescu, Logos, eros și agape
  • Liviu Lungu, Eminescu, da, Eminescu!
  • Medalion Mihai Eminescu. Poezi / poezii. 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu
  • Gisèle Vanhese, Între număr și noapte. Ura me tri harqe de Ismail Kadare
  • Marius Chelaru, Când morții sunt mai deștepți decât viii sau o altfel de „Arbëria” ivită din și pierdută în roua dimineții (despre romanul „Despotul” al lui Agim Isaku
  • Luan Topciu, Literatura albaneză postbelică (1944-1990)