Bătălia de pe râul Marița (1371)

Share

Este considerată prima confruntare a principilor balcanici cu forțele otomane, în tentativa acestora de a pătrunde în Europa. După căderea Adrianopolului în mâinile turcilor și înmulțirea incursiunilor otomane spre inima peninsulei, o numeroasă armată a prinților și feudalilor sârbi, macedoneni și bulgari a înfruntat forțele otomane în valea râului Marița, din Tracia, în apropiere de Cernomen (în Grecia de astăzi). Printre aceștia s-a aflat și prințul Aleksander, din Vlora, în fruntea oamenilor săi. Cronicile vremii spun că oștirea aliată număra până la 60.000 de soldați și era comandată de regele sârb Vukașin Mrniavcevici și de fratele acestuia, prințul Ugleșa, în vreme ce forțele otomane nu depășeau 15.000 de oșteni (circa 800-1000, după Laonic Chalcocondil) și luptau sub comanda lui Evrenos bey și Lala Shahin pașa. Inițial, forțele aliaților balcanici, profitând de absența sultanului Murad, aflat în Anatolia, ar fi urmărit să atace și să elibereze Adrianopolul. Numai că destinul a hotărât altceva.  

Deși mai puțin numeroși, turcii au pus în aplicare o tactică ce i-a luat prin surprindere pe cavalerii balcanici, atacând tabăra acestora înainte de venirea zorilor. Bătălia s-a dat în dimineața de 26 septembrie 1371 și s-a terminat prin înfrângerea completă a prinților balcanici. Printre cei uciși s-au numărat regele Vukașin, prințul Ugleșa, dar și despotul albanez Aleksander. În luptă au fost uciși mii de sârbi și aliați ai lor, iar alte sute s-au înecat încercând să treacă înot râul Marița.

Bătălia de pe râul Marița a deschis turcilor calea spre Macedonia și Grecia centrală și de nord și a precedat-o pe cea de la Câmpia Mierlei (Kosovopolje), din 1389, care a decis intrarea Peninsului Balcanice, pentru câteva secole, sub ocupație otomană.

Luiza Qerreti

Series Navigation << Armele care au făcut să tremure un imperiuComunitatea musulmană din Albania, în secolul XX >>