Securitatea statului albanez (Sigurimi)
- La început de an – un bilanț pozitiv și noi provocări
- Instituții culturale albaneze în România
- O pagină din istoria comunității: Nikolaq Zoi
- Securitatea statului albanez (Sigurimi)
- O mare șansă ratată: eșecul istoric al prințului de Wied
- Andrei Șaguna și Emanuil Gojdu, sărbătoriți în anul 2020
- Filmul “Amanet”, premiat la Salerno
- Tabloul din Ambasadă
- La aniversarea lui Eminescu și a Culturii române
- Proză albaneză de azi: Arbër Ahmetaj – Crăciun fericit!
- Din presa albaneză: A fost lansat la București volumul „24 martie. Cronica infernului kosovar”
- Pipele încrustate ale lui Isuf Skënderi
- Pastila pentru suflet: Mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Moscopole
- Muzica bizantină, moștenire intangibilă a umanității
- „Urmăresc cu atenție cinematografia albaneză”: Interviu cu Dan Burlac, regizor și producător român de film
- Canionul Nivica, în atenția turiștilor și cercetătorilor străini
- Decizie istorică: Kosova repatriază foști jihadiști
- Albanezi de succes: Nazim Salihu, hair-stilistul lui Kenny Rogers
- “Illyria” și polițiștii albanezi din New York
Sigurimi, instituția care a ajutat la instaurarea și menținerea „dictaturii proletariatului” în Albania, a fost constituită la 20 martie 1943, în urma Conferinței de la Labinot, sub titulatura de Biroul Informativ. Între 1943-1944 este cunoscută ca Serviciul Informativ de Război, după care, în octombrie 1944, devine Direcția de Apărare a Poporului, cu secțiuni în județe și orașe. Surse din cadrul instituției au declarat că, în structura acesteia, 22% dintre cadre erau analfabete, 64%, cu școala primară neterminată, iar 14%, cu șapte clase și școala medie. Niciun cadru nu avea studii superioare. În scurt timp, instutuția devine o structură militarizată, având ca scop urmărirea și sancționarea adversarilor politici, fără a fi organ profesional de anchetă. În martie 1946, Direcția este încadrată în structurile Ministerului de Interne cu denumirea de Securitatea Statului. Primul conducător al acestei instituții, cu rang de ministru adjunct, a fost Nesti Kerengi. După 1948, Sigurimi a fost condusă de Partidul Comunist, fără a exista însă o bază legală pentru aceasta. Exercitându-și rolul represiv încredințat de partid, în cei 50 de ani de funcționare au fost executați pe considerente politice 5.037 de bărbați și 450 femei; au fost condamnați la detenție 16.788 bărbați și 6.367 femei; condamnați și internați în lagăre de muncă 48.217 bărbați și 10.792 femei; alungați din orașe și zonele de frontieră 11.536 familii; cetățeni străini: executați 64, întemnițați 1215 bărbați și 38 femei. Cele mai cunoscute închisori și lagăre de muncă se aflau la Gjirokaster, Tepelena, Vlora, Korcea, Berat, Elbasan, Durrës, Tirana, Burrel, Shkodra și Peshkopia.
Luiza Qerreti