Andrei Șaguna și Emanuil Gojdu, sărbătoriți în anul 2020

Share

Două mari personalități ale culturii române, Emanuil Gojdu și Andrei Șaguna, aromâni cu origini în fastuoasa Moscopole a Albaniei, vor fi celebrați anul acesta de către Societatea de Cultură Macedo-Română prin numeroase acțiuni omagiale. Contribuția acestor mari mecena în domeniul protecției, sprijinirii și dezvoltării artelor, literaturii și științelor a dus la emanciparea fără precedent a învățământului și culturii românești.

Atât mitropolitul ortodox al Transilvaniei, Andrei Șaguna (1808-1873), cât și avocatul Emanuil Gojdu (1802-1870), militanți pentru drepturile românilor ortodocși din Transilvania secolului al XIX-lea și-au donat întreaga avere, și la propriu și la figurat, nației române, cu scopul de a sprijini creșterea culturală a acesteia. Investiția lor în înființarea de școli, gimnazii, universități, acordarea de burse, editarea de manuale, în organizarea întregii Biserici Ortodoxe Române, a Mitropoliei Transilvaniei etc. a  însemnat un progres istoric remarcabil ce  reprezintă și acum un reper semnificativ în viața comunității românești. Un tezaur spiritual viu.

Andrei Șaguna (Anastasie, la botez) a fost fiul unei familii de aromâni originari din Grabova, în apropiere de Moscopole, emigrați și stabiliți în Miskolc, Ungaria, unde copilul Andrei a început școala (1817). Urmează gimnaziul catolic la călugării piariști (Ordin catolic fondat în 1621, dedicat învățământului gratuit, n.n.) din Pesta, deoarece tatăl lui, Naum Șaguna, trecuse la catolicism în 1814. Studiază la Universitatea din Pesta, Facul­tatea de Filosofie și Drept și la Seminarul Ortodox din Vârșeț. După absolvire a fost pe rând ierodiacon la mănăstirea sârbească Hopovo, profesor la Seminarul Teologic din Carloviț și secretar al Consistoriului arhidie­cezan, ieromonah, protosinghel, consilier metro­politan, arhimandrit, egumen. În iunie 1846 este numit Vicar general al Episcopiei Ardealului, cu sediul la Sibiu, în decembrie, ales Episcop, iar în 1864 devine Arhiepiscop și Mitropolit al reînființatei Mitropolii a Ardealului cu reședința în Sibiu. Printre numeroasele acțiuni ale lui Andrei Șaguna, de restaurare a școlii și religiei românești, amintim convocarea Congresului național-bisericesc al românilor ortodocși din întreaga Mitropolie (1868), care a aprobat Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania. În el au fost afirmate principiile fundamentale după care a funcționat această biserică până în 1925: autonomia față de stat și participarea laicilor (2/3) alături de clerici (1/3) la conducerea activităților bisericești. A organizat învățământul primar și mediu ortodox românesc din Transilvania și l-a așezat sub îndrumarea Bisericii, unde preoții erau directori ai școlii din parohia lor, protopopii, inspectori, iar episcopul (sau arhiepiscopul), „inspector suprem” al unităților de învățământ din întreaga eparhie, regulament înscris și în Statutul Organic. Spre sfârșitul vieții sale, existau aproximativ 800 de școli la Sibiu, un gimnaziu cu 8 clase și o școală comercială la Brașov, un gimnaziu cu patru clase la Brad. De asemenea, s-au tipărit peste 25 de manuale școlare, în mai multe ediții, semnate de Șaguna însuși sau de alți profesori, durata cursurilor de teologie de la Sibiu s-a mărit de la șase luni la un an, iar în 1853 a înființat un Institut teologic-pedagogic cu două secții, pentru care a cumpărat câteva case pentru școală și internat. Numeroși tineri au primit burse de studii pentru Universitățile din Austria și Germania, din fonduri create de Andrei Șaguna, a întemeiat ASTRA („Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român” – 1861), al cărei prim președinte a fost timp de cinci ani, a înființat ziarul „Telegraful Român” care apare și astăzi etc.

Mitropolitul Andrei Șaguna, devenit președinte al Adunării Naționale românești de pe Câmpia Libertății de la Blaj, este una dintre personalitățile de seamă implicate în evenimentele din 1848-1849, ce a fost delegat să prezinte împăratului Austriei, în mai multe rânduri, la Innsbruck, Viena și Guvernului din Pesta, revendicările românilor. A ajuns astfel membru în Senatul imperial din Viena (1860), deputat în Dieta Transilvaniei (1863-1865), copreședinte al Conferinței naționale-politice a românilor (1861) și al Congresului național al românilor (1863), ambele la Sibiu, poziții din care a militat pentru cauza românilor transilvăneni. În 1871, a fost ales  membru de onoare al Societății Academice Române și președinte de onoare al Societății „Transilvania” din București.

Pentru toate aceste valori în care a crezut și pe care le-a promovat – educația și cultura – Mitropolitul Andrei Șaguna a fost canonizat în anul 2011 sub numele de Sfântul Andrei Șaguna și este pomenit în fiecare an, la 30 noiembrie, odată cu Sfântul Andrei, ocrotitorul României. Moaște ale Sfântului Andrei Șaguna vor fi aduse de la Rășinari-Sibiu, în mai 2020, de către Societatea de Cultură Macedo-Română, cu binecuvân­tarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și așezate într-o raclă de argint spre închinare, la Biserica Izvorul Tămăduirii – Mavro­gheni, din București. 

„Egala îndreptățire a naționalităților”

Person1848alitate importantă a istoriei politice și culturale românești, avocatul cu origini moscopolene, Emanuil Gojdu, a fost unul dintre militanții de frunte ai luptei pentru apărarea drepturilor românilor în Transilvania. S-a născut la Oradea (pe atunci, în Imperiul Habsburgic), unde a absolvit liceul romano-catolic, după care s-a înscris la Academia de drept din Oradea, la Academia de Drept din Pojon și Budapesta, în ultimul oraș deschizându-și cabinet de avocatură. Participant activ la Revoluția din 1848, Gojdu, patriotul progresist de acum un veac și jumătate, a cerut independența religioasă a românilor din Imperiul Habsburgic față de Mitropolia de la Karlovicz, casa lui fiind loc de întrunire cu deputați și personalități ale vremii ce nutreau aceleași idealuri „pentru egala îndreptățire a naționa­lităților”. Se mândrea cu originile sale de român ortodox. „Ca fiu credincios al Bisericii mele, laud dumne­zeirea, căci m-a făcut român; iubirea ce am către Națiunea mea mă îmboldește a stărui în fapta ca, încă și după moarte, să erump de sub gliile mormântului, spre a putea fi pururea în sânul Națiunii”. Se știe, iar noi am relatat în numeroase articole, că, prin Testamentul făcut la Budapesta (4 noiembrie 1869), Emanuil Gojdu și-a lăsat uriașa avere acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care aparține de confesiunea orientală ortodoxă, pentru acordarea de burse studenților și pentru ajutorul preoților, înființându-se în acest sens o Fundație omonimă ce a funcționat între 1870 și 1917. Printre beneficiarii acestor stipendii se remarcă Traian Vuia, Octavian Goga, Constantin Daicoviciu, Victor Babeș ș.a. Banii Fundației erau prevăzuți să fie cheltuiți în acest scop timp de 200 de ani, adică până în… 2071! Din nefericire, diversele interese politice au afectat funcționarea și administrarea patrimoniului Gojdu, alcătuit din clădiri și aur, ce au rămas în proprietatea Ungariei, până în prezent nerestituindu-se nimic din averea patriotului român. Memoria acestui mecena, intelectual de seamă și neobosit luptător pentru cauza românilor, va fi cinstită anul acesta de Societatea de Cultură Macedo-Română, alături de cea a Mitropolitului Andrei Șaguna.

Maria Oprea

Series Navigation << O mare șansă ratată: eșecul istoric al prințului de WiedFilmul “Amanet”, premiat la Salerno >>