Pastila pentru suflet: Biserica Sfântul Nicolae din Moscopole

Share

Ne continuăm şi în numărul acesta al revistei noastre periplul la bisericile moscopolene, oprindu‑ne astăzi la biserica Sfântul Nicolae – ultima dintre cele cinci păstrate în  vatra oraşului, despre care nu am scris în rubrica noastră.

Biserica Sfântul Nicolae (Ayiu Nicola – în dialect aromân şi Shën Nikollas sau Shën Kollit – în limba albaneză) este, cu excepţia bisericii Sf. Atanasie, care serveşte doar ca biserică de cimitir, singurul lăcaş de cult unde se slujeşte astăzi în oraş. Părintele Thoma Samara oficiază slujbele în limba albaneză şi în dialectul aromân.

Biserica este construită în plin centrul actualului oraş, fiind înălţată în primul sfert al veacului al XVIII‑lea, în perioada iunie 1721 – septembrie 1722. Din ansamblul arhitectonic făcea parte şi biserica Sfântul Eftimie, astăzi ruinată. Biserica Sfântul Nicolae este cea mai bine conservată biserică veche din oraş şi singura care păstrează toate elementele de identificare a stilului moscopolean: naosul cu Sfântul Altar, exonartexul, pridvorul pe partea de sud şi clopotniţa la intrare. Turnul clopotniţă, care străjuieşte biserica, păstrează forma în care a fost refăcut în anul 1936. Are trei niveluri deasupra bolţii de intrare, fiecare cu bolţi pe toate cele patru laturi şi este acoperit cu tablă, spre deosebire de biserică, care păstrează vechea învelitoare de ploci.

Intrarea se face dinspre răsărit, prin bolta turnului clopotniţă, pe o alee pietruită, pe lângă pridvor, oferind posibilitatea admirării colonadei acestuia. Deasupra coloanelor, între arcade, încastrate în zid, sunt cruci şi decoraţiuni florale, vegetale sau antropomorfe, făcute de către meşterii timpului, din cărămidă sau teracotă. Intrând în pridvor, admiri frescele fraţilor Constantin şi Athanasie Zografi din Curceaua (Korçë), realizate în anul 1750: primul nivel, cu chipuri de sfinţi, în mărime naturală, iar deasupra lor, pe bolţi, scene din Apocalipsă (prima lor reprezentare de acest fel, pictată cu cinci ani mai devreme, se află în pridvorul bisericii Sfântul Atanasie, din aceeaşi localitate). Deasupra intrării în biserică este pictat patronul ei, Sfântul Nicolae, în veşmânt liturgic arhieresc, purtând Sfânta Evanghelie în mâna stângă, iar cu dreapta binecuvântând pe cei care intră să se închine.

În anul 1726, marele artist al epocii, David din Selenica, având alături pe unul dintre zugravii Onufrie, a pictat biserica în stilul şcolii de pictură din epoca paleologă, cunoscută ca şcoala macedoneană. Deşi restaurată doar parţial, pictura lasă să se întrevadă frumuseţea ei de odinioară: în registrul inferior chipuri de sfinţi, în mărime naturală, deasupra – un registru de medalioane cu chipuri de sfinţi, apoi scene din pilde şi din viaţa Mântuitorului. De asemenea, scene din viaţa Sfântului Nicolae. La intrarea în biserică, pe partea stângă, se află portretul ctitorului, în picioare, îmbrăcat în costum negustoresc de epocă, cu caftan îmblănit şi căciulă, oferind biserica Sfântului Nicolae, care apare în veşmânt arhieresc, aşezat pe un scaun fără spetează. Acesta îi arată donatorului Sfânta Evanghelie şi îl binecuvântează. Deasupra Sfântului Nicolae, în medalioane, sunt Mântuitorul, care îl binecuvântează pe Sfânt, şi Maica Domnului. Scena subliniază faptul că sfinţii sunt cei ce mijlocesc pentru noi către Mântuitorul, că această mijlocire se face cu binecuvântarea Sa şi că toate faptele milosteniei şi dărniciei noastre sunt cunoscute în ceruri.

Tâmpla a fost pictată, între 1722 şi 1726, de către ieromonahul Constantin, alt mare pictor al veacului al XVIII-lea. Astăzi, icoanele vechi lipsesc din biserică, vizitatorul putând admira doar arta sculpturii în lemn: înspre partea de miazăzi, o parte din catapeteasma veche, cu vizibile urme ale unui incendiu, care este continuată spe miazănoapte de una mai nouă şi, în naos, tronul arhieresc (sculptat în 1758, prin dania lui Atanase Gojdu). Amintim că biserica a trecut şi ea, de-a lungul anilor, prin atacuri, incendieri, cantonări de trupe străine şi cutremure devastatoare, la care se adaugă lipsa de interes şi neintervenţia autorităţilor în salvarea capodoperelor de artă bisericească, atât din perioada comunistă, cât şi din cea actuală…

Datorită frumuseţii picturilor, adevărat monument de artă, biserica Sfântul Nicolae a fost declarată în anul 1948 monument de clasa I, fiind şi singura din Moscopole care, în perioada comunistă, nu a fost transformată în magazie sau depozit de muniţie, ci doar închisă şi neîntreţinută.

  Cu ocazia apropiatelor sărbători, dorim tuturor cititorilor revistei noastre ca Sfânta Naştere a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos să le aducă lumină în suflet, nădejde şi pace, iar noul an, 2020, să le fie bogat în bucurii şi împliniri duhovniceşti!

pr. Gruia-Mihail Zamfirescu
Bis. Izvorul Tămăduirii–Mavrogheni, Bucureşti

Series Navigation << Moş Gerilă şi Moş CrăciunZece secole de catolicism pe teritoriul Albaniei >>