Moş Gerilă şi Moş Crăciun

Share

Nu ştiu cine şi cum l-a impus pe Moş Gerilă în tradiţia românească a sărbătorilor de Crăciun. Majoritatea dintre noi crede că această substituire se datorează unor comunişti zeloşi, ce au îndeplinit astfel un act de servitute faţă de Uniunea Sovietică şi un gest de revizuire politică în favoarea ateismului cultivat în societatea egalitaristă. Cu alte cuvinte, au încercat şi reuşit să-l anuleze pe legendarul Moş Crăciun şi să-l impună pe Moş Gerilă, ca şi cum i-ai suprapune pe sfântul Petru şi Sfântul Pavel. Din păcate, generaţia de dinainte de 1989 credea în Moş Gerilă pentru că el era popularizat în şcoală, la serbări, în cărţile cu poveşti, la radio. În acele vremuri dominate de totalitarism s-a produs o confuzie totală, până la identificarea unuia cu celălalt. În realitate, însă, cei doi „moşi” aparţin unor mitologii şi culturi diferite şi nu pot fi înlocuiţi unul cu celălalt. Cu alte cuvinte, ne-am însuşit o cultură străină, impusă odată cu ideologia partidului unic, iar cei doi eroi ai sărbătorilor de iarnă, Moş Gerilă şi Moş Crăciun, nu reprezintă aceeaşi figură mitologică a nopţii de 25 Decembrie.

Moş Gerilă

Moş Gerilă este un personaj din cultura nordică slavă, o zeitate precreştină ce aparţine gheţurilor şi regiunilor polare, şi este simbolul Anului Nou. El se numeşte Ded Moroz (Дед Моро́з, „Bunicul îngheţ”) şi a fost convertit şi naturalizat în tradiţia rusească prin legendele care circulau despre acest zeu al frigului, iernii şi îngheţului. Portretul lui Ded Moroz, aşa cum îl ştiu copiii ruşi – bătrân, cu palton de blană, lung până la pământ, roşu, albastru sau alb, cu căciulă de blană semirotundă, toiag înalt pentru magie, cu stea în vârf – a fost construit de regimul sovietic prin anii ’20. Pentru a nu străbate singur gheţurile, el călătoreşte împreună cu nepoata sa, Snegurochka (Ninsoriţa, Fulgişor de Nea), şi uneori cu un băieţel care întrupează Anul Nou. Comuniştii sovietici, care prigoniseră şi marginalizaseră biserica, l-au interzis pe Ded Moroz, iar sărbătorile religioase, alungate din tradiţia creştină, au devenit zile lucrătoare. Zeul iernii a căzut în dizgraţie, deoarece era considerat un „produs al activităţilor anti-umane ale capitaliştilor”. Ca urmare a impunerii ideologiei anticonfesionale, Biserica Ortodoxă Rusă îl considera pe Ded Moroz personificarea tradiţiilor păgâne, ceea ce şi era, însă devenise atât de popular, încât era dificil să-l scoţi din mentalul colectiv, din ambianţa sărbătorilor de iarnă. Astfel că, în anii ’30, „Bunicul îngheţ” a fost reabilitat şi şi-a reluat locul ca patron al Noului An şi, din raţiuni comerciale, al Crăciunului. Se crede că Ded Moroz locuieşte undeva în nordul gheţurilor polare, iar unele surse menţionează că locul lui natal ar fi Laponia, dar, din motive de promovare turistică, sunt indicate şi Arkhangelsk sau regiunea Vologda, oraşul Veliky Ustyug. Trenurile care pleacă din Moscova şi Sankt Petersburg către Veliky Ustyug aduc mii de turişti acasă la Ded Moroz, numărul lor crescând rapid, aspect ce a dus la dezvoltarea oraşului şi scăderea şomajului. Spiritul Zeului Gheţurilor a făcut minuni cu toiagul său magic. Peste un milion de scrisori de la copiii din Rusia şi din alte ţări primeşte Ded Moroz, acasă la el, în Laponia sau la Veliky Ustyug.

Moş Crăciun

Pentru a ne alinia ideologiei sovietice, moşul bun al sărbătorii de Crăciun, care aduce daruri copiilor, a fost rebotezat în România după confratele lui rus în perioada comunistă laică, fenomen ce a durat până în 1990, când a fost reînscăunat în tradiţia strămoşească, alături de reni, sania zburătoare şi spiriduşii care îl ajută la pregătirea cadourilor. Acesta, îmbrăcat într-un costum roşu, cu cizme negre şi curea albă peste mijlocul nu tocmai subţirel, locuieşte tot într-o zonă friguroasă a Pământului, în Finlanda. Satul lui Moş Crăciun din Finlanda a fost înfiinţat în 1985 şi, de atunci, a primit peste 13 milioane de scrisori din peste 197 de ţări. Copiii din România au expediat peste 35.000 de mesaje cu dorinţele lor. Cum, de multe ori, Sfântul Nicolae din 6 decembrie, cel care lasă în ghetele copiilor cuminţi daruri, este confundat, din cauza aceleiaşi meniri de a împărţi cadouri, cu Moş Crăciun din 25 decembrie, imaginea fizică a acestora se suprapune uneori. În realitate, a existat în secolul al IV-lea, în provincia Licia din Anatolia, bizantină pe-atunci, un episcop creştin, Sfântul Nicolae din Myra (Demre), care făcea daruri oamenilor săraci. Se spune că trei fete sărace au primit din partea lui câte 100 de galbeni ca zestre pentru a se putea mărita.

Este remarcabil faptul că albanezii au păstrat în etimologia substantivului ce-l denumeşte pe Moş Crăciun rădăcina numelui episcopului din Demre, iar moşul creştin cu barbă albă este „Babadimri” (Moşul din Demre).

De-a lungul istoriei, sfântul sărbătorii de Crăciun a fost înfăţişat şi asemănat cu diferiţi zei, cu Odin de exemplu, sau cu sărbătoarea precreştină Yule a popoarelor  germanice, din 21 decembrie, când copiii îşi umpleau încălţămintea cu legume, iar zeul le oferea dulciuri în locul acestora. Ori cu Sfântul Nicolae al olandezilor (Sinterklaas), îmbrăcat cu haine bisericeşti, ce se urca pe hornurile caselor prin care trimitea cadouri. Imaginea de azi a moşului rotofei cu barbă, ochelari şi costum roşu se datorează lui Haddon Sundblom, un desenator american cu origini suedeze şi finlandeze, care a folosit acest chip în 1931, în campania de publicitate desfăşurată de Coca-Cola, rămasă neschimbată până în prezent.

La români, „Crăciunul” are propria sa legendă, care spune că acesta era un cioban, zeu sau moş, care a refuzat s-o primească pe Fecioara Maria să nască în staulul lui. Însă Crăciuneasa, soţia lui milostivă, o găzduieşte pe ascuns şi-L moşeşte pe Iisus. Ca pedeapsă, Crăciun taie mâinile nevestei lui, dar Fecioara Maria le lipeşte la loc, minune ce face ca soţul necugetat să se convertească la creştinism. De bucurie, el aprinde un foc în curte din resturi de brad şi joacă hora cu slugile lui. Mitul este un amestec de legende, pentru că creştinismul încă nu apăruse atunci. Romulus Vulcănescu spune că bătrânul Cră­ciun îi întruchipează pe magii care au venit la ieslea lui Iisus cu daruri, aici „moş” din numele său însem­nând „întemeietor”, „ziditor”, „începător”.

Sărbătoarea actuală a Crăciunului are origini geto-dace şi romane, iar în această perioadă aveau loc Saturnaliile, ceremonie dedicată zeului Saturn (de la mijlocul lui decembrie până pe 1 sau 6 ianuarie), desfăşurată după ce se încheiau lucrările agricole. În civilizaţiile precreştine, era ziua naşterii zeilor, iar romanii considerau data de 25 decembrie ziua naşterii Soarelui, adoptată ulterior de biserica creştină ca zi de naştere a lui Iisus. Pe vremea aceea, Saturnaliile erau marcate de diferite ritualuri, festivităţi, distracţii, reminiscenţe ale acestora practi­cându-se şi în prezent ca semn al bucuriei încheierii unui an şi întâmpinării unuia nou cu speranţă.

În ţările din Europa şi în România, desigur, sărbătorii lui Moş Crăciun îi sunt ataşate diverse obiceiuri locale: apare pe un cal alb şi pune cadourile în saboţi de lemn (Olanda); vine împreună cu Albă ca Zăpada (Rusia); înaintea lui soseşte bătrâna Befana pe mătură pentru a-i verifica pe copii dacă au fost cuminţi şi a le lăsa daruri (Italia); este un pitic îmbrăcat în roşu căruia îi place să mănânce orez cu lapte (Suedia); copiii aruncă scrisorile pentru Moş Crăciun în sobă ca dorinţele lor să ajungă la el, prin coş (Anglia); sunt 13 Moşi Crăciun, câte unul pentru fiecare zi a sărbătorilor de iarnă, care aduc cadouri, iar pentru copiii răi, un cartof (Islanda) etc.

Dar perioada magică a lui Decembrie nu înseamnă numai cadouri, ea este dominată de împodobirea bradului şi de colinde : „Astăzi s-a născut Hristos”, „Domn, Domn să-nălţăm”, „O, ce veste minunată”, „Moş Crăciun cu plete dalbe”, „Bună dimineaţa la Moş Ajun”, „Stille Nacht” (cântată în peste 180 de limbi), „Santa Claus Is Coming To Town”, „Jingle Bell”, „Noel”. Brazii, gătiţi multicolor, sunt şi ei vedetele acestui festival al iernii şi al Crăciunului. Se spune că Letonia este autoarea primului brad împodobit din istorie (1510), după care acest ritual începe să se răspândească în toată Europa. La români, primul brad ornamentat a fost văzut la curtea regelui Carol I (1866), iar obiceiul a devenit imediat unul popular. În 1895, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Grover Cleveland, a decorat bradul de la Casa Albă cu becuri colorate şi instalaţie electrică, după care fiecare dintre noi a adoptat şi utilizat această idee.

Ziua lui Moş Crăciun este ziua de naştere a lui Iisus, aleasă datorită numeroaselor sărbători ce aveau loc în foarte multe ţări, aceasta fiind la început 25 decembrie ori 6 ianuarie, iar mitul unui zeu salvator născut din fecioară era cunoscut în diferite culte păgâne, precum cele ale egiptenilor şi grecilor. Dar data de 25 decembrie a fost instaurată defintiv de împăratul roman Aurelian (270-275), în timpul festivalului dedicat Zilei de naştere a Soarelui Necucerit (Dies Natalis Solis Invicti), iar mai târziu, creştinii au ales acest moment ca zi de naştere a lui Iisus Hristos.

Maria Oprea

Series Navigation << Nobelistul Peter Handke, boicotat de ţările balcanicePastila pentru suflet: Biserica Sfântul Nicolae din Moscopole >>