Istorie recentă: 30 de ani de la evenimentele care au schimbat Europa

Share

În urmă cu trei decenii, lumea comunistă fierbea. După o lungă agonie, sistemul politic se afla într-o situaţie critică şi a început să se prăbuşească brusc, odată cu căderea Zidului Berlinului, simbol al divizării Europei între blocul democratic şi cel comunist. Rând pe rând, ţările socialiste de pe bătrânul continent au marcat, mai mult sau mai puţin paşnic, sfârşitul unei epoci totalitare, cu excepţia României, unde înlăturarea regimului ceauşist şi dobândirea libertăţii s-au produs cu vărsare de sânge, cu  sacrificiul a 1166 de oameni şi a mii de răniţi, în toată ţara. Printre cele câteva cauze importante care au dus la declinul comunismului s-au numărat nivelul slab economic, social şi ideologic, monopolizarea puterii de către activul de partid, schimbările reformatoare ale lui Gorbaciov, alegerea cardinalului polonez Karol Józef Wojtyla drept papă (Ioan Paul al II-lea, la 16 octombrie 1978) ş.a. În România,  greva minerilor din Valea Jiului (1977) şi protestele muncitorilor braşoveni (1987) au fost evenimentele de amploare ce au anunţat schimbările care aveau să aducă intrarea ţării pe drumul democraţiei reale.

La 11 ianuarie 1989, Ungaria devenea primul stat socialist care permitea legal înfiinţarea de partide politice şi organizarea de adunări publice, începând astfel cea mai paşnică revoluţie din blocul comunist. Acum este proclamată Republica Ungară (23 oct.1989) şi sunt eliminaţi din Constituţia sa termenii „populară” şi „socialistă”.

Prin organizarea primelor alegeri democratice într-o ţară comunistă, la 4 iunie 1989, Polonia marchează victoria sindicatului Solidaritatea, condus de Lech Walesa, iar la 19 august se formează primul guvern necomunist.

Germania. „Când eşti în întârziere, eşti pedepsit pe viaţă”, i-a spus Mihail Gorbaciov lui Erich Honecker, şef al statului est-german încă din 1976, în legătură cu situaţia economic a ţării sale. Pe fondul unei mari manifestaţii publice, în 18 octombrie, liderul german renunţă la funcţie şi este înlocuit de Egon Krenz, pentru doar două luni. Un amplu protest cu peste trei sferturi din populaţia Berlinului de Est duce la căderea guvernului, iar în 9 noiembrie cade şi Zidul ce împărţea acest oraş şi cele două ţări, RDG şi RFG, încă din 13 august 1961. 

Ţările satelit ale Uniunii Sovietice – Estonia, Letonia şi Lituania – şi-au câştigat independenţa, de asemenea, paşnic. La 23 august 1989, peste două milioane de oameni au format un lanţ uman de 600 de kilometric, ce traversa cele trei state, afirmându-şi astfel dorinţa de libertate şi forţând Rusia să-şi retragă trupele din ţările baltice.

Cehoslovacia s-a eliberat de comunism prin ample manifestaţii publice, ca răspuns la intervenţia brutală a poliţiei asupra protestatarilor ce comemorau Primăvara de la Praga şi pe Jan Opletal, studentul ucis de trupele naziste în anul 1939. Scriitorul Vaclav Havel, aflat la conducerea Forumului  Civic, o mişcare a forţelor de opoziţie a artiştilor şi studenţilor, a susţinut protestele zilnice ale populaţiei, urmate de arestări masive, ce au condus ulterior la organizarea de alegeri libere în luna iunie 1990.

Bulgaria a devenit stat democratic în urma mişcărilor populare şi prin implicarea formaţiunii civice Ecoglasnost , adversară a regimului comunist încă din anii ’80. Decisivă a fost, de asemenea, opoziţia “gorbacioviştilor” din Partidul Comunist Bulgar, care au reuşit printr-o lovitură de stat, în 10 noiembrie 1989, să-l înlăture de la putere pe Todor Jivkov. Scânteia care a aprins aceste reacţii a fost hotărârea lui Jivkov de a asimila şi slaviza numeroasa minoritate turcă de pe teritoriul Bulgariei, obligându-i pe aceşti etnici să-şi schimbe numele şi să nu-şi mai folosească limba maternă în public.

Comuniştii din Iugoslavia au pierdut puterea în anii ‘90 în faţa partidelor separatiste, ca urmare a alegerilor multipartite desfăşurate în republici, care şi-au declarat  independenţa paşnic sau în urma unor conflicte armate. Excepţie a făcut Muntenegrul, devenit stat independent mult mai târziu. Preşedintele comunist Milošević, ales în 1990, a fost principalul susţinător al războaielor din Iugoslavia. Fiind un stat federativ multietnic, fiecare republică s-a desprins la rândul ei din trunchiul iugoslav, perioada fiind marcată prin ceea ce istoricii numesc Războaiele iugoslave .

Ultimul bastion comunist l-a reprezentat Albania, dominată de regimul dictatorial al lui Enver Hogea, personaj sinistru care a părăsit scena politică printr‑o moarte liniştită în 1985, puterea fiind preluată de unul dintre apropiaţii săi, Ramiz Alia. În 1990 încep  demonstraţiile politice studenţeşti la Tirana, amplificate în toate localităţile ţării, care au dus la multipartidism şi la pierderea alegerilor de către partidul comunist, în 1992, an care marchează intrarea ţării într-o nouă eră, cea a democraţiei.

Maria Oprea

În tot acest context politic agitat, doborârea regimului comunist din România a avut desfăşurarea cea mai sângeroasă şi a generat una dintre tranziţiile cele mai chinuite din fostul “lagăr socialist”. Începută prin revolta de la Timişoara, din 16 decembrie 1989, şi continuată prin alungarea lui Ceauşescu şi a clicii din jurul lui, Revoluţia din decembrie a însemnat trecerea ţării de la un regim dictatorial, la o democraţie parlamentară ce ar fi trebuit să copieze modelele similar din vestul continentului. Doar că, în spatele evenimentelor sângeroase de la sfârşitul lui decembrie ‘89 şi pe seama sutelor de victime din Bucureşti, Timişoara şi celelalte oraşe mari, în care “terorişti“ neidentificaţi nici după 30 de ani au semănat panică şi moarte pe străzi, foştii comunişti din linia a doua au acaparat puterea şi au deviat mersul ţării spre o democraţie “originală“ şi o economie ce numai de piaţă nu se putea numi. Aşa se face că, nici acum, după trei decenii, evenimentele din decembrie 1989 şi cele care au urmat, inclusiv mineriadele din deceniul următor, nu şi-au găsit rezolvarea în justiţie. Privatizările haotice din anii ‘90, crizele economice repetate şi zig-zagurile politice au făcut ca România, o ţară care dispunea de mari resurse naturale şi de o forţă de muncă bine calificată, să fie astăzi la coada Europei în ceea ce priveşte puterea economică şi nivelul de trai.

Marius Dobrescu

Series Navigation << Folclor aromân la Teatrul NaţionalLansare la Târgul naţional Gaudeamus: Fehmi Ajvazi: „24 martie. Cronica infernului kosovar” >>