Concert de suflet la Catedrala „Sfântul Iosif” din București

Share

În seara zilei de marți, 10 decembrie, Asociația Liga Albanezilor din România a organizat, la Catedrala romano-catolică „Sfântul Iosif” din București, un concert caritabil dedicat victimelor cutremurului care a lovit Albania în 26 noiembrie și menit să evidențieze solidaritatea româno-albaneză în această perioadă dificilă.

În deschiderea concertului, deputatul Bogdan-Alin Stoica a mulțumit înca o dată statului român și societății civile pentru sprijinul acordat Albaniei și pentru solidaritatea manifestată în aceasta perioada delicată. Parlamentarul și-a exprimat recunoștința pentru donațiile făcute de cetățenii români, de companiile și organizațile din România și și-a exprimat convingerea că acestea vor continua și în apropierea sărbătorii Crăciunului.

În primul plan al evenimentului s-a aflat Corul SOUND, dirijat de maestrul Voicu Popescu, care a prezentat publicului un program de colinde românești și piese internaționale cu tematică religioasă. Între cele două părți ale programului coral, Grupul „Serenada” al ALAR, coordonat de solista vocala Florentina Barbu și avându-i la chitară pe Daniel Berteșteanu, iar la lăută pe Ramy Fares, a interpretat șase piese lirice albaneze de mare sensibilitate.

Concertul a fost organizat cu binecuvântarea Monseniorului Ioan Robu, Administratorul apostolic al Arhidiecezei Romano-Catolice de București. Pe lângă membrii comunității albaneze, în Catedrala „Sfântul Iosif” au fost prezenți numeroși prieteni ai ALAR, precum și deputații care reprezintă în Parlamentul României minoritățile macedoneană (doamna Venera Popescu), bulgară (doamna Mihaela Csokany) și poloneză (doamna Victoria Longher). De asemenea, a fost prezentă o echipă a Televiziunii Române.