Orientul printre noi – Narghileaua, deliciul fumătorilor rafinaţi

Share

Un concept des întâlnit în lumea modernă este acela de interferenţă a culturilor; se vorbeşte adesea despre întâlnirea şi întrepătrunderea lor la nivelul de exigenţă al secolului în care trăim. Numai că “întâlnirea” culturilor nu se face doar în mediile academice, la teatru sau la concert, ci şi în viaţa de zi cu zi, pe stradă sau la cafenea.

Concret: am întâlnit adesea, mai ales la restaurantele şi cafenelele cu specific oriental, o seamă de clienţi aşezaţi comod pe fotoliu, trăgând din narghilea. Şi mi-am amintit că unele dintre ilustraţiile la materialele din revista noastră arată dregători albanezi musulmani în postúri asemănătoare: stând pe perne sau canapele comode şi trăgând din lulea sau din enigmatica narghilea. Cel mai celebru exemplu este cel al cârmuitorului Epirului, fiorosul Ali paşa din Ianina, reprezentat uneori fumând tutunul parfumat al narghilelei.

Dar ce este narghileaua şi de unde vine ea? Conform explicaţiilor din dicţionare, narghileaua este un instrument de fumat oriental folosit în general în Orientul Mijlociu sau Africa, dar mai nou şi în Europa sau America. Originile sale se găsesc la graniţa Indiei cu Pakistanul, iar cunoscătorii spun că ar avea o vechime de peste o mie de ani. La început, construcţia narghilelei era simplă, folosind o nucă de cocos şi un tub ataşat acesteia, şi era folosită atunci când se fuma opiu şi haşiş.

Istoria narghilelei continuă în Imperiul Persan, care cuprindea atunci Pakistanul, Afganistanul, o mare parte din Asia Mică şi câteva regiuni din nordul Africii. În această călătorie, narghileaua a căpătat savoarea dată de o specie deosebită de tutun negru iranian, cultivat şi astăzi. Acest tutun este umezit şi împachetat în capătul de ceramică, iar deasupra lui se aşează cărbunii aprinşi, pentru a oferi o aromă puternică. Narghilelele create în Imperiul Persan erau confecţionate manual, din lemn, având diverse forme.

În Imperiul Otoman, narghileaua a pătruns acum circa 500 de ani şi s-a bucurat de o mare popularitate, cu precădere în rândul membrilor aristocraţiei, oamenilor înstăriţi şi intelectualilor. Treptat, narghileaua clasică a suferit schimbări în formă şi în mărime, apropiindu-se de forma existentă azi. Alama şi sticla au înlocuit lemnul, iar mozaicul şi pictura au devenit elemente estetice. De asemenea, a crescut şi calitatea tutunului, acesta fiind combinat cu ierburi aromate, esenţe şi parfumuri naturale de un mare rafinament.

O creştere în popularitate a fost înregistrată odată cu apariţia cafenelelor ca locuri de întâlnire în Imperiul Otoman, în urmă cu două-trei secole. Umezirea şi împachetarea tutunului au fost ridicate la rang de mare artă, iar atingerea cărbunilor de către neiniţiaţi era considerată lipsă de politeţe. Din Imperiul Otoman, narghileaua s-a răspândit în lumea arabă, fiind foarte folosită şi apreciată în state ca Egipt, Maroc, Liban, Siria, Arabia Saudită, Kuweit şi Emiratele Arabe Unite. Odată cu trecerea timpului, au crescut şi pretenţiile fumătorilor de narghilea. Aşa se face că designul a fost îmbunătăţit şi a ajuns la aspectul pe care îl cunoaştem astăzi.

Narghila sau Shisha, cum este cunoscută în lumea orientală, este astăzi foarte populară în întreaga lume. Fumatul ei a devenit o activitate socială, un bun pretext pentru grupuri de prieteni şi chiar străini de a se întâlni şi a socializa, de a aborda fel de fel de subiecte, începând cu cele de politică, religie şi afaceri curente sau doar pentru a petrece un timp împreună. Cu o mare varietate de arome de tutun disponibile şi diferite modele de narghilele, există întotdeauna o aromă de tutun sau o shisha decorată artistic care să se potrivească gustului oricărui client. Mai trebuie menţionat că s-a menţinut şi funcţia ritualică, socială, căci a fuma narghilea este un semn important de atenţie şi respect între prieteni. În prezent, aşa cum spuneam la început, numeroşi clienţi ai cafenelelor şi cluburilor cu specific oriental, stând la taifas într-un grup de cunoscuţi, preferă narghileaua în detrimentul trabucului sau al ţigărilor datorită fumului său parfumat, care-ţi aminteşte de atmosfera celor O mie şi una de nopţi.

Desigur că textul de mai sus nu este un îndemn la fumat, cu atât mai mult cu cât însuşi autorul lui este un inamic al acestui obicei nesănătos. Dar mi se pare că acest obiect, narghileaua, realizat în prezent sub forme atât de sofisticate, şi rolul său social, au semnificaţii mult mai complexe, depăşind banala obişnuinţă a fumatului.

Marius Dobrescu

Series Navigation << Un actor român cu sânge albanez: Dragoş BucurFrăţia serenadei, în Bazarul vechi din Korcea >>