Divorţul şi urmările lui, tot mai prezente în societatea albaneză

Share

În anul 2018, conform celor mai noi informaţii raportate de INSTAT, numărul de divorţuri din societatea albaneză a crescut, ajungând la 19,9 divorţuri din 100 de căsătorii. În cele mai multe cazuri, cauza despărţirii soţilor o constituie lipsurile materiale, în principal absenţa mijloacelor de trai necesare convieţuirii, mai ales în cazul familiilor cu copii. 

În afara proceselor de divorţ, experţii în domeniu au raportat o creştere în 2019 şi a numărului de procese pentru stabilirea pensiei alimentare pe care unul dintre părinţi, de obicei tatăl, o datorează în urma divorţului minorului rămas în grija mamei. “Cuantumul pensiei alimentare, de 7000 de leka pe lună (echivalentul a circa 60 de euro, n. red.), este insuficient şi nu reprezintă în niciun caz preocuparea pentru interesul superior al copilului. Absenţa oricărui angajament pentru a restabili echitatea în această problemă atinge direct situaţia a mii de copii în ultimii ani şi continuă să o facă zi de zi, în lipsa unui standard acceptabil. Trebuie o abordare specifică în această chestiune, cu aportul esenţial al instituţiilor implicate, un studiu concret cu specialiştii din branşă pentru crearea unui standard care presupune satisfacerea nevoilor fizice, psihologice şi sociale ale fiecărui copil, în acord cu demnitatea fiecărui individ şi cu standardele internaţionale stabilite în acest scop”, a afirmat avocatul Denisa Daka din Tirana. Ea a adăugat că pe listele instanţelor, printre celelalte probleme de familie, există şi o creştere a plângerilor privind pensile alimentare. “Lipsurile materiale, problema unui minim de consum pentru copii penalizează zi de zi numeroase familii. Încă nu există un studiu punctual referitor la necesarul minim pentru un copil, iniţiativă ignorată total de instituţiile responsabile şi, prin urmare, nu există nici un standard orientativ şi obligatoriu în această problemă”, a mai spus avocata citată. Ea a menţionat ca deosebit de importantă necesitatea ca în bugetul statului să se prevadă un capitol special în acest scop.

Conform Judecătoriei Tirana, plângerile pentru pensie alimentară, din ianuarie şi până la sfârşitul lunii octombrie, anul acesta, s-au cifrat la 22, dintre care un număr de 12 au fost soluţionate, iar alte opt sunt în curs de rezolvare. În opinia specialiştilor în dreptul familiei, aceasta se întâmplă atunci când soţii parte în proces se opun acordării pensiei alimentare lunare sau când instanţa stabileşte pensia minimă prevăzută de lege.

Psihologii de pe lângă Judecătoria Tirana au declarat pentru periodicul “Monitor” că două din patru soţii divorţate nu primesc sumele complete stabilite de instanţă pentru întreţinerea minorilor. O altă parte sunt obligate să-şi abandoneze locul de muncă în speranţa găsirii unui serviciu cu un program în concordanţă cu cel al copilului (situaţie valabilă atunci când nu-şi permit angajarea unei bone sau înscrierea minorului într-o grădiniţă sau şcoală privată). Iar în tentativa găsirii unui alt loc de muncă, adeseori femeile divorţate sunt victima prejudecăţilor şi a dificultăţilor de tot felul.

Ca o paranteză: în Albania, familia tradiţională nu a cunoscut fenomenul divorţului, acesta devenind o realitate la ordinea zilei mai ales după democratizarea societăţii albaneze, respectiv după 1991. În anii regimului comunist, divorţul era un subiect tabú şi se întâlnea destul de rar.

Marius Dobrescu

Series Navigation << Artişti albanezi în lume: Erza Muqolli şi-a lansat primul albumUn actor român cu sânge albanez: Dragoş Bucur >>