Maica Tereza: „Ne-am închinat viaţa lui Dumnezeu şi celor săraci”

Share

Interviul care urmează a fost realizat în urmă cu 41 de ani, la 28 martie 1978, de prelatul catolic Don Lush Gjergji, la Skopje. Încă de atunci, chipul Maicii Tereza părea învăluit într-o aură sfântă, în lumina pe care Creatorul o distribuie asupra celor care-L slujesc cu abnegaţie.

Născută la 26 august 1910, la Skopje, Maica Tereza (Anjeza Gonxhe Bojaxhiu) a înfiinţat ordinul religios Misionarii Carităţii la Calcutta, India, în 1950. Şi tot la Calcutta a trecut la cele sfinte, în 1997. A primit Premiul Nobel pentru Pace şi recunoştinţa a milioane de oameni care au beneficiat de asistenţa ordinului religios condus de ea. A fost beatificată de Biserica Catolică la 19 octombrie 2003, iar la 4 septembrie 2016 a avut loc canonizarea Fericitei Maici Tereza de Calcutta, la Vatican, în Piaţa Sf. Petru. Să-i dăm, aşadar, cuvântul lui Don Lush Gjergji.  

Încă de la prima mea întâlnire cu Maica Tereza, la Roma (1969), am urmărit-o mereu cu credinţă pe drumurile lumii, pentru a mă îmbogăţi din experienţa vieţii ei. Dar nici după atâţia ani nu sunt sigur că o cunosc bine, că o înţeleg şi, mai ales, că sunt în stare să fiu ca ea. Fiecare întâlnire cu ea este o experienţă profundă, o provocare, o dorinţă de a fi altul… de a fi asemenea ei… În toţi aceşti ani am urmărit-o, am admirat-o, vorbind cu ea şi rugându-ne împreună. Am însoţit-o în vizita făcută în patria ei şi la episcopia noastră (1970, 1978, 1980, 1982, 1986), apoi la fondarea casei Misionarilor Carităţii la Zagreb (1979) şi la Skopje (1980). Am fost de mai multe ori cu ea la Roma şi am petrecut zile minunate, de neuitat, în Norvegia (Oslo, 8-13 decembrie 1979), împreună cu fratele ei,  Lazri, cu nepoata, Age Bojagiu, şi cu episcopul nostru albanez, Sfinţia sa Nikë Prela şi ceilalţi. În toate aceste ocazii am avut discuţii interesante şi utile, prieteneşti, cu Maica Tereza, dintre care sugerez câteva şi cititorilor noştri, pentru a o putea înţelege mai bine, pentru a o urma în drumul ei spiritual, pentru a încerca să-i urmeze pilda, într-o oarecare măsură, în viaţa cotidiană, pentru că numai în felul acesta ea poate fi un sprijin decisiv al credinţei noastre, în dragostea noastră pentru Dumnezeu şi pentru cei din jur.

Maică Tereza, sunteţi prezentă în multe locuri pe glob. Cum vă simţiţi călătorind prin lume, văzând şi trăind alături de suferinţa omenească? Puteţi să ne spuneţi ceva despre activitatea dvs. în mijlocul celor săraci?

Da, am trăit fel de fel de experienţe. Îmi amintesc cum îi adunam pe cei care mureau pe drum, apoi străduinţa cu copiii abandonaţi, înfometaţi. Până acum am îngrijit 36 de mii de oameni pe moarte, dintre care 16 mii au şi murit, dar cel puţin au murit împăcaţi. Oameni din întreaga lume, care suferă de singurătate, uitare, de foame şi de boli …

Câte case de rugăciune aveţi în lume?

Avem 112 case ale Misionarilor Carităţii în toată lumea, unde i-am dedicat vieţile noastre Domnului şi celor săraci. În aceşti 27 de ani nu am refuzat pe nimeni. Avem 46.000 de bolnavi de lepră, multe sedii pentru muribunzi, şcoli, spitale. Pronia cerească ne ajută mereu.

Cine sunt aceia care găsesc oamenii pe drum şi-i aduc la dvs.?

Îi căutăm şi noi după puterile noastre. În unele situaţii, ni-i aduc cei lângă care trăiesc, sau chiar poliţia, căci acum toată lumea ştie cine suntem, ştie că ne străduim pentru aceşti oameni şi că-i primim cu inima deschisă. Noi îi numim, cu dragoste, oamenii noştri, aşa cum şi alţii le spun “oamenii Maicii Tereza”.

Trebuie că e mare numărul surorilor care lucrează cu atât de mulţi nevoiaşi. Câte surori s‑au dedicat acestei activităţi?

Acum avem 1.450 de “Surori Misionare ale Carităţii”, care se străduiesc cu săracii. Nu facem diferenţe de rasă, de naţionalitate, de castă, de religie ş.a.m.d. Ne interesează un singur lucru: faptul că oamenii aceştia nu au nimic, că sunt bolnavi, flămânzi, însetaţi, căci însuşi Iisus a spus: “Mereu am fost flămând, bolnav, fără adăpost, iar voi m-aţi ajutat”.

Aveţi solicitări şi din Iugoslavia?

Până acum avem doar 5 surori şi 2 fete care se pregătesc pentru viaţa monahală. Sper că vom avea şi alte solicitări, pentru că în Congregaţia noastră avem surori din 35 de ţări diferite..

După părerea dvs., care este cea mai grea boală a omenirii?

Cea mai grea boală nu este nici lepra, nici cancerul, ci singurătatea, să fii ignorat şi uitat de toţi. Cei care nu au dragoste, bucurie, apropiere umană, oamenii aceştia suferă cel mai mult. Iar numărul lor e în continuă creştere.

Dorinţa de a vă avea din nou printre noi aici, la Skopje, împreună cu surorile Ordinului, este împărtăşită de numeroşi oameni. Ce ne puteţi spune despre asta?

Aceasta este o mai veche dorinţă a mea, de a mă întoarce la poporul meu albanez, în oraşul meu natal, la episcopia Skopje-Prizren, printre fraţii şi surorile mele.

Am auzit că în India şi peste tot în lume sunt mulţi oameni care vă apreciază. Este adevărat că dvs. şi surorile din Ordin călătoriţi gratis în India?

 La începutul noii mele vieţi a trebuit să călătoresc destul şi asta costa mulţi bani, drept pentru care mi-am exprimat dorinţa ca, în timpul călătoriei, să mă fac utilă, să fac ceva bun, de exemplu, să am grijă de călătorii din avion, însă am fost refuzată. Dar ţara mea mi-a dat voie, mie şi surorilor mele, să călătorim gratis prin India. Suntem singurele persoane care se bucură de acest drept, de acest privilegiu în India.

Se spune că sunteţi pe lista Premiului Nobel pentru Pace. Cum veţi primi acest semn de recunoştinţă?

Va fi o mare satisfacţie pentru mine, pentru că noi am planificat să construim 200 de locuinţe pentru cei săraci, pentru familiile lor. Dacă îl voi lua, va fi foarte bine, dacă nu, va fi la fel.

Cum vă simţiţi în mijlocul poporului dvs., în oraşul natal, la Skopje, după atâţia ani?

Sunt fericită că mă aflu aici pentru a doua oară de la plecarea mea ca misionar. Prima dată am venit aici în anul 1970. Îmi este foarte greu să-mi amintesc atâţia oameni. Lucrez cu mii de oameni, aşa că nici aici nu mi-i amintesc pe toţi. Am amintiri despre oraşul meu natal, Skopje, deşi acesta s-a schimbat mult, despre biserica Inimii Sfinte, despre activitatea noastră de aici. Mi-i amintesc mai ales pe preoţii cu suflet mare, care mi-au dat o bună educaţie. Mă gândesc mai ales la familia mea, la răposatul meu tată, Kola, şi la mama mea, Drane, care trăieşte acum împreună cu sora mea, Age, la Tirana, la fratele meu, Lazri, care trăieşte la Palermo. M-am întâlnit adesea cu el la Roma sau la Palermo, pentru că acolo, încă din anul 1974, avem un azil pentru bătrâni şi săraci. Pe mama şi pe sora mea nu le-am văzut din anul 1928, de când am plecat ca misionar la Zagreb…(Aici, chipul i s-a înnegurat, ba chiar s-a întristat, căci, după cum mi-a spus, a încercat de multe ori prin intervenţii la autorităţile politice din Albania să primească viză pentru a intra în ţară şi pentru a-şi lua mama şi sora, dar a fost imposibil. Autorităţile albaneze nu i-au dat voie să le întâlnească… După o scurtă pauză, a continuat.) Până acum am reuşit să facem totul prin iubire şi rugăciune, dar nu şi asta. Mai sunt şi limite, şi piedici pe care nici iubirea nu le poate depăşi. Doar Dumnezeu ştie de ce trebuie mama şi sora mea să sufere astfel. Fără îndoială că rugăciunile şi sacrificiile lor mă ajută mult în misiunea mea. Totul spre lauda Domnului nostru!

Când credeţi că veţi reveni la Skopje?

Numai Dumnezeu ştie, poate cu ocazia sfinţirii noii catedrale, dacă voi fi invitată, sau cu ocazia inaugurării casei noastre.

Sunteţi o călugăriţă misionară. Aţi mers în misiuni pentru a ajuta la salvarea sufletelor. Acum aveţi un alt fel de muncă, o altă misiune. Cum vă îndepliniţi nevoia de rugăciune?

Îmi place întrebarea dvs. Noi trăim şi lucrăm pentru Dumnezeu, prin dedicaţia noastră, prin regulile noastre. Dumnezeu este iubire pentru toţi. Este părintele tuturor, iar noi suntem instrumentele acestei iubiri pentru toţi, dar mai ales pentru cei în suferinţă. Munca noastră ca misionari este să-i apropiem pe oameni de Dumnezeu, de iubirea Lui, în numele căruia depunem mărturie prin toate acţiunile noastre. Chemarea nostră este sfinţenia, căci suntem trimişii Domnului peste tot în lume.

Traducerea: M. Dobrescu

Series Navigation << Acoperămintele pentru cap la femei„Maica Arbëria”: Inva Mula, într-un concert internaţional dedicat Maicii Tereza >>