„E Pluribus Unum. Coabitarea în societăţi multietnice. Exemplul finlandez”

Share

În cadrul programului „Agora Dialogului intercultural”, desfăşurat ca secţiune a Festivalului ProEtnica de la Sighişoara, ediţia 2019, au fost prezentate diferite studii ştiinţifice despre legislaţia privind protecţia minorităţilor naţionale în Europa şi modelele sale specifice ca instrumente ale dezvoltării paşnice pe bătrânul continent. Lucrările au adus în dezbatere sisteme particulare ale drepturilor minorităţilor din Balcani, Finlanda, Ucraina, Grecia şi România.

Uniunea Europeană a impus, după 1990, prin încheierea unor tratate internaţionale bilaterale sau multilaterale, obligativitatea statelor membre sau aspirante de a asigura şi respecta drepturile comunităţilor etnice aflate pe teritoriul lor. Însă, deşi legea este unitară în cadrul său general, ea este departe de a se manifesta uniform în relaţia grupurilor etnice cu populaţia majoritară. Şi România prezintă un caz particular pentru că, deşi legea este aplicată conform normelor europene, există derapaje şi manifestări ofensive ale exprimării identităţii. Diferenţieri specifice întâlnim de aseme­nea în sistemul din Catalonia, Tirolul de sud, Finlanda şi, aş adăuga, Albania, Bulgaria, Serbia şi  Grecia.

Prezent la dezbaterile organizate în „Agora Dialogului intercultural”, profesorul Emmanuel Acquash de la Universitatea Abo din Finlanda a susţinut o lucrare despre minorităţile din această ţară, intitulată „E Pluribus Unum. Coabitarea în societăţi multietnice. Exemplul finlandez”, studiu ce ne-a determinat să facem o paralelă cu situaţii similare din România. „E Pluribus Unum”, unul dintre mulţi, reprezintă, în acest caz, minoritatea suedeză din Finlanda, care exercită o putere considerabilă în administraţie şi în politică, caz asemănător cu cel al etnicilor maghiari din România.

Alături de minoritatea suedeză, în Finlanda trăiesc comunităţi de sami, ruşi, germani, turci, romi. Cu o populaţie de 5,3 milioane de locuitori şi o densitate medie de 17 persoane pe kilometrul pătrat, ea este cea mai slab populată ţară din Europa, după Norvegia şi Islanda. Cu toate acestea, Finlanda, considerată una dintre cele mai fericite regiuni din punctul de vedere al calităţii vieţii, este printre cele mai bogate şi competitive economic ţări din lume, deţine cel mai bun sistem de educaţie din Europa şi este apreciată ca una dintre cele mai paşnice din lume.

Finlandezii vorbesc limba finlandeză, care este limba dominantă pe toată întinderea ţării, dar limbile oficiale sunt finlandeza şi suedeza, aceasta din urmă fiind limba maternă a aproximativ 5% din populaţie. Explicaţia constă în trecutul istoric şi politic al ei, Finlanda, începând cu sec. XIII şi până în sec. XIX, fiind parte a Regatului Suediei. Statutul limbii (timp de 600 de ani aici s-a vorbit suedeza) s‑a păstrat până în zilele noastre, datorită faptului că minoritatea suedeză a avut un grad ridicat de putere. În comunităţile lor, ca şi la maghiarii din Ţinutul Secuiesc, limba predominantă este cea a vorbitorilor etnici majoritari, aşa cum, în cazul acestei regiuni româneşti, este maghiara. Vreme de mai multe secole, istoria Transilvaniei a fost confluentă cu cea a Regatului Maghiar, Ardealul bucurându-se totuşi de autonomie cu administraţie proprie.

Probleme specifice sunt şi în „cea mai fericită ţară”. În mariajele mixte, limba suedeză se pierde, iar aceasta este o problemă în cadrul comunităţii. Ei au radio, şcoli, dar multe au început să se închidă din cauza numărului redus de etnici. 

Sistemul din Finlanda oferă garanţii legislative de protecţie a minorităţilor naţionale, definite şi asigurate pe baza nevoilor specifice fiecărei comunităţi şi a ponderii lor, pe când, în România, toate minorităţile, indiferent de numărul de etnici ai minorităţii respective sau de teritoriul pe care-l ocupă, au statut egal şi câte un deputat în Camera Inferioară. O situaţie specială o prezintă comunitatea maghiară, care deţine partid politic, grup parlamentar şi, în funcţie de alianţele conjuncturale, miniştri în Guvernul României.

La nivel european, tematica minorităţilor constituie unul dintre cei opt piloni ai unei veritabile orchestre a interculturalităţii, alături de cultură, migraţie, religie, educaţie, locul de muncă, multiling­vism şi tineret, aflate pe agenda politică a fiecărui stat. Nu ştiu dacă din acest articol reiese cât de fericiţi sunt finlandezii (şi sunt, după cum atestă statisticile), dar aici vorbim de un cumul de factori care însumează încrederea în stat, în guvernare, în poliţie, sistemul de învăţământ, care cuprind curăţenia, disciplina, sistemul de sănătate, nivelul de trai. Statul are grijă ca fiecare locuitor să aibă un minim necesar pentru o viaţă fericită. Este o ţară unde nu există cerşetori, oameni şi animale fără adăpost.

Maria Oprea

Series Navigation << Maestrul necontestat al sculpturii albaneze: Odhise Paskali„Albania, zâmbetul strălucitor al ospitalităţii” >>