Prelatul Gjergj Fishta despre parlament (1923)

Share

Clasa noastră politică trebuie să convoace cât mai urgent Sfatul ţării sau Adunarea Constituantă, căci este nevoie de o reformă din temelii atât în ceea ce priveşte structura politică, cât şi cea culturală, iar pe acest fundament să fie edificat definitiv statul albanez.

Cuvintele acestea îi aparţin marelui patriot, om de cultură şi cleric Gjergj Fishta (1871-1940) şi au fost rostite în clipe de mare cumpănă pentru naţiunea albaneză, în anul 1923. Amintim cititorilor noştri că, după încheierea Primului Război Mondial, tânărul stat de pe ţărmul Mării Adriatice a avut de înfruntat numeroase provocări istorice, începând cu situaţia politică tulbure din ţară şi până la pretenţiile repetate ale vecinilor de a-şi însuşi zone întregi din teritoriul naţional. Textul acesta face parte dintr-un articol publicat în revista “Hylli i Dritës”, nr.11, din noiembrie 1923.

Este o crimă să aduni Sfatul ţării şi să cheltuieşti banii statului, obţinuţi din sudoarea sărmanului popor, pentru a asculta vreun neisprăvit, vreun idiot sau intrigile şi ambiţiile vreunei caste, pentru o comedie atât de banală şi de mizerabilă, a mai spus el.

Apoi a continuat: În primul rând, delegatul pentru Adunarea Constituantă trebuie să fie albanez. Când spun albanez, înţeleg chiar albanez, adică albanez ca limbă şi albanez din naştere – să fie născut între graniţele Albaniei şi nu albanez adoptat, fiu vitreg al Albaniei, albanez cu două paşapoarte în buzunar şi cu casa pe spinarea calului, azi aici, mâine cine ştie unde, ca pasărea care-şi schimbă cuibul în funcţie de anotimp. De la această regulă vor face excepţie aceia care, prin cărţile lor valoroase, au luminat şi îmbogăţit literatura albaneză, iar cu banii şi activitatea lor patriotică au ajutat la triumful idealului nostru naţional. În al doilea rând, delegaţii trebuie să fie bărbaţi de onoare şi de mare probitate morală. Iar în al treilea, dintre candidaţii albanezi şi de onoare, trebuie aleşi cei mai învăţaţi şi cei mai înţelepţi. Alegătorul care îl alege pe delegat, pe deputat, în numele unui partid politic, are o mare responsabilitate faţă de popor. Materialul din care e făurit poporul albanez, creştin sau mahomedan, e unul sănătos. Iar dintre candidaţi, fie că fac parte din partidul la putere, fie din opoziţie, trebuie aleşi doar bărbaţii onorabili şi pricepuţi, doar aceştia să fie aleşi. Iar ei, când vor merge în Adunarea Constituantă, trebuie să lucreze la fel şi de la putere, şi din opoziţie. Căci bărbaţii onorabili vor vedea şi singuri de care parte e dreptatea. Ei se pot orienta şi singuri, e suficient ca acolo să nu se afle idioţi şi măscărici, sforari şi intriganţi. Sistemul politic şi administrativ de acum trebuie smuls din rădăcini, dacă vrem ca Albania să rămână în picioare şi să progre­seze.

Marius Dobrescu

Series Navigation << Musulmanii au celebrat Kurban Bayram-ulNikolla Nacio, într-un raport al consulului Austro-Ungariei la Bucureşti >>