Nikolla Nacio, într-un raport al consulului Austro-Ungariei la Bucureşti

Share

Raportul este datat 22 iunie 1893, iar semnatarul său este consulul general austro-ungar la Bucureşti, Fr. Suzzara. Destinatarul raportului este contele Gustav Kalnoky, una dintre figurile proeminente ale diplomaţiei imperiale la sfârşitul sec. al XIX-lea.

Cunoscut om de stat, Kalnoky a fost trimisul Austro-Ungariei la Copenhaga, apoi ambasador la St. Petersburg, iar între 1881 şi 1895 a fost ministru de Externe al cabinetului de la Viena. Documentul, redactat în original în limba germană, se află la Arhivele Naţionale din Bucureşti, dosar 22/1893 – Fond Casa regală.

În rândurile ce urmează, Suzzara face un portret extrem de interesant liderului coloniei albaneze de la Bucureşti, N.N. Nacio (1843-1913), precum şi unele aprecieri politice pertinente pe tema relaţiilor acestuia cu statul român, evaluând cu exactitate situaţia din mediile româneşti, dar şi din peninsula Balcanică. Raportul poate sluji oricând drept sursă documentară de prim rang celor interesaţi de starea de spirit a albanezilor din diaspora cu două decenii înaintea evenimentelor care au dus la independenţa Albaniei. (M. Dobrescu) 

Suzzara către Kalnoky

Nr. 7115 Raport Politic

Mi-am mai luat acum câtva timp îngăduinţa ca, în convorbirile pe care le-am avut în cadrul înaltului minister, să menţionez existenţa la Bucureşti a societăţii albaneze “Drita”.
Este adevărat că această societate, ca atare, încă nu a atras în mod deosebit atenţia opiniei publice; cu atât mai activ se arată a fi însă fondatorul şi conducătorul ei, N.N. Nacio.
Nu am avut posibilitatea să mă lămuresc prea bine dacă sus-numitul este absolut dezinteresat, însă nu mă pot împiedica să constat că omul acesta, care este lipsit de mijloace materiale şi nu are nici o poziţie în societate, face dovada unui spirit activ şi a unei tenacităţi de-a dreptul surprinzătoare în urmărirea ţelului său, şi anume: să facă propagandă în favoarea ideii naţionale albaneze.
În acest scop a întemeiat o gazetă proprie, intitulată “Skipetar”, care a apărut la început aproape cu regularitate, în limbile albaneză şi română, acum însă doar sporadic, şi anume numai atunci când redactorul ei reuşeşte să acopere costul tipăririi.
Un alt pas l-a făcut “Drita” prin deschiderea unei şcoli albaneze la Bucureşti (în strada Luminii nr.1), care, din cauza insuficientei afluenţe a fondurilor abia îşi duce existenţa.
Potrivit scrisorii alăturate cu care mi-a fost trimis cândva statutul, scopul acestei instituţii îl constituie educarea tineretului care urmează să se manifeste în Albania ca apostoli ai idealului naţional şi să creeze o contrapondere faţă de curentele antinaţionale.
Este semnificativ paragraful 22 al statutului, potrivit căruia elevilor acestei instituţii li se pune în vedere că li s-ar aplica pedeapsa strămoşească a “tăierii gâtului” dacă ar trăda cauza sacră.
Ţinta principală a eforturilor societăţii o constituie întemeierea de şcoli naţionale chiar în Albania; în această direcţie au şi fost înregistrate unele succese, chiar dacă modeste.
Deşi relaţiile mele cu dl. Nacio nu au depăşit niciodată nivelul unor convorbiri amicale despre legăturile cu conaţionalii săi, el îmi dă de ani de zile asigurări, după cum este cunoscut şi d-lui conte Goluchowski (Agenor Goluchowski, reprezentantul diplomatic al Austro-Ungariei la Bucureşti – nota red.), cu privire la încrederea deplină ce mi-o acordă, fără însă ca eu să o merit; mult mai probabil este că o face cu gândul  ascuns de a putea obţine prin intermediul meu vreun ajutor din partea înaltului guvern cezaro-crăiesc.
Am făcut totul pentru a nu lăsa să încolţească în el o asemenea speranţă, cu atât mai mult cu cât chestiunea nu intră în cadrul domeniului meu de activitate; în schimb, nu m-am putut împiedica să mă simt mişcat de cauza pentru care militează el cu atâta ardoare şi convingere. Tipul albanezului mi-a devenit şi mai simpatic; în anii din urmă am avut posibilitatea să intru în relaţii mai apropiate cu albanezii şi să apreciez la ei o calitate de nepreţuit: o credinţă nestrămutată şi un devotament cu adevărat mişcător din partea fiecăruia faţă de cei ce-I tratează cu simpatie. Oare nu ar trebui ca acest brav popor, astăzi, ce-i drept, divizat de vrăjmăşii de clan şi neputând fi luat deocamdată în considerare ca un întreg, să fie chemat odată şi odată să joace un rol în configuraţia politică a Peninsulei Balcanice?
Strâmtorat între greci şi slavi şi duşmănit deocamdată atât de unii, cât şi de ceilalţi, poate totuşi, dacă i se trezeşte sentimentul naţional şi structura sa internă capătă forme mai solide, nu numai să facă front comun împotriva tuturor acestora, ci şi să dobândească o importanţă decisivă înclinând spre unul sau altul dintre vecinii săi.
Ţara şi populaţia ei oferă, ca să spun aşa, un teren virgin şi acela care pătrunde din timp acolo şi se pricepe să câştige simpatii ar putea la un moment dat să tragă foloase din aceasta. Italienii urmăresc un asemenea scop încă mai de mult, dar cu foarte puţin succes; iar faptul că Rusia urmăreşte şi ea acelaşi lucru este de asemenea cunoscut.
În legătură cu maşinaţiunile celei din urmă, au devenit vizibile şi aici unele indicii, şi tocmai aceasta mă determină să supun atenţiei Excelenţei Voastre relatarea de mai jos.
Se află în prezent aici un anume Haralamb Hristo Koţov, ce se dă drept albanez, cu toate că în satul Boboştiţa de unde se trage el, deşi situat pe teritoriul Albaniei, se vorbeşte bulgăreşte.
Este în vârstă de aproximativ 24 de ani; a studiat la început la şcoala bulgară din Salonic şi s-a înscris după aceea la Universitatea din Odessa; şi el pare să facă propagandă pentru albanezi, dar cu o orientare rusească.
Anul trecut, sus-numitul şi-a vizitat meleagurile natale şi a folosit acest prilej pentru a difuza un număr de icoane şi calendare ruseşti, ca şi mai multe odăjdii preoţeşti, tot ruseşti. El a putut scăpa poliţiei turceşti, care-l pusese atunci sub urmărire, numai cu ajutorul autorităţilor consulare ruseşti.
Acum a apărut din nou aici, pentru a se pune în relaţii cu membrii societăţii “Drita”, probabil din însărcinarea profesorului Kucibinski de la Universitatea din Odessa.
De data aceasta încearcă să-I ispitească cu un “Albanski marş” (Albanikon Egertirion), compus chiar de el şi tipărit la Odessa, al cărui text nu este decât un imn de slavă închinat Rusiei.
Koţov oferă societăţii “Drita” de aici şi, în general, cauzei albaneze, perspectiva unui ajutor rusesc generos, ceea ce a determinat conducerea societăţii să trimită d-lui Kuciubinski scrisoarea de mulţumire pe care am transcris-o alăturat.
D. Nacio, care în gazeta lui s-a pronunţat întotdeauna cu mare vehemenţă împotriva oricărei influenţe greceşti sau slave, nu este decis ce ar trebui să facă împotriva ofertelor ruseşti, la care eu n-aş putea altceva decât să-i amintesc zicala: “e mai bine să iei decât să dai”.
Nu voi neglija să aduc la cunoştinţă Excelenţei Voastre fazele ulterioare prin care poate să treacă această chestiune, dacă se vor dovedi cât de cât demne de interes.
Date fiind marile suspiciuni ale autorităţilor turceşti, agitatorii naţionali n-au putut face deocamdată mare lucru în Albania; de aceea nu este exclus ca, dacă se va ajunge odată la o propagandă albaneză eficace, aceasta să-şi aleagă drept teren de activitate România, unde s-au stabilit vreo 30.000 de albanezi şi unde vederile liberale ale ţării sunt favorabile unor astfel de mişcări patriotice.

Suzzara


Series Navigation << Prelatul Gjergj Fishta despre parlament (1923)Bardhyl şi primul stat al ilirilor >>