„Dacă ai noroc, poţi prinde o cameră la hotelul Adriatik”

Share

Deşi statul comunist construise o bază materială decentă, în anii ‘80 turismul albanez nu era considerat o “industrie”

Înainte de anii ’90, statul albanez nu considera turismul o ramură economică aducătoare de profit. În anii ‘70, pe plajele sau în hotelurile albaneze puteai întâlni adesea grupuri de turişti din ţările nordice care beneficiau de sejururi gratuite din partea statului comunist.

Aceştia erau membri ai unor partide comuniste autointitulate marxist-leniniste, adică total diferite de partidele comuniste clasice “revizioniste”, iar şederea lor în Albania era considerată o răsplată pentru promovarea în ţările de origine a regimului stalinist de la Tirana. În perioada respectivă, turiştii străini nu puteau veni individual în Albania, ci doar în grupuri organizate prin cele câteva agenţii care aveau relaţii contractuale cu societatea de stat Albturist.

Printre aceştia se numărau şi turişti din Marea Britanie, deşi între cele două ţări nu existau relaţii diplomatice încă de la terminarea ultimului război mondial. Exista, totuşi, o agenţie britanică de turism care aducea în Albania, în fiecare vară, cel puţin zece grupuri de turişti englezi. În anul 1982, printre turiştii britanici care aterizau la Rinas se afla şi Philip Ward, un ziarist specializat în călătorii care-şi sintetiza experienţele exotice în cărţi şi ghiduri turistice. Era autorul unor volume de călătorii în Liban, Iran, Cipru, Irlanda, Egipt, Malta şi Indonezia. Scopul vizitei lui în Albania era chiar acesta: redactarea unui ghid turistic despre misterioasa Ţară a Vulturilor. Rezultatul voiajului său în Albania a fost o lucrare de 166 de pagini, publicată la Londra în 1983, care a fost, de fapt, primul ghid turistic străin despre Albania editat de la război până în acel moment. Numai că lucrarea lui Ward nu a fost un simplu îndrumar de călătorie, ci o mini-enciclopedie cuprinzând o mulţime de informaţii utile despre istoria, cultura şi tradiţiile albanezilor. El a avut grijă să afirme, încă de la început, că lucrarea sa nu urmăreşte niciun scop politic, ci doreşte doar să-i informeze pe cei interesaţi de a vizita Albania.

În capitolul de informaţii generale, Ward spune: Eu am vizitat Albania în perioada mai-iunie 1982 ca membu anonim al unui grup de turişti şi nu am avut parte de niciun privilegiu, plătind totul fără a cere vreo gratuitate. Compania “Regent Holiday UK” oferă tuturor aceleaşi facilităţi şi, dacă ai un interes personal, trebuie să soliciţi asta agenţiei înainte de plecare, pentru ca Albturist să poată organiza o vizită la şcoală sau fabrică, studio artistic sau cooperativă agricolă, acolo unde vrei. Grupul nostru a vizitat o fabrică de textile, o grădiniţă de copii, o fermă de stat în sud şi alta în centrul ţării, am întâlnit un judecător, un poet şi pe redactorul-şef al revistei Drita, o revistă săptămânală de cultură.

Autorul se referă la modul pozitiv, printre altele, la organizarea vizitei, la natura Albaniei, nivelul de ospitalitate şi istoria ţării, lăsând să-i scape totuşi câteva observaţii legate de politica statului albanez. Autorităţile albaneze, spune el, sunt convinse că în fiecare grup de turişti se ascunde un agent secret de la CIA, KGB, MI5 sau British and Foreign Bible Society. Compania  “Regent” ne-a prezentat la plecare acest aspect. Cetăţenii americani şi ziariştii străini nu pot intra în Albania. De asemenea, nu au acces bărbaţii cu părul mare sau cu barbă. Dacă autorităţile au nemulţumiri legate de aceasta, vizitatorul poate fi tuns la intrarea pe teritoriul ţării. Nu există vreun loc unde să schimbi bani şi este interzis să aduci leka. Însoţitoarea noastră de la Albturist, Flora, ne-a salutat la sosire şi ne-a spus să acceptăm două interdicţii: fără fotografii la obiectivele militare, porturi, buncăre sau personalul militar. De fapt, am fost sfătuit să nu pozez pe nimeni înainte de a-i cere voie.

După o prezentare generală a condiţiilor unei vizite în Albania, Ward oferă câteva informaţii utile pentru cei care ar vrea să călătorească aici, începând cu modul în care pot ajunge, cazarea, hotelurile cele mai bune, preţurile, cursul de schimb, dar şi unele comportamente care ar trebui evitate.

Mai întâi şi mai întâi când trebuie să vii în Albania şi, mai ales, cu ce? Iată ce răspuns le dă Philip Ward amatorilor de excursii inedite: Cei care vor să exploreze noi ţări pentru informaţii, frumuseţe şi satisfacţii ar putea s-o facă primăvara (aprilie-mai) sau toamna (octombrie-noiembrie) dacă vin în Albania. Cei care caută o plajă cu preţuri scăzute pot veni la Durrës în iunie, iulie şi august sau la Saranda şi Butrint. Iar în munţi, din aprilie în octombrie. La întrebarea ce mijloace de transport sunt mai convenabile, tot el răspunde: Ar fi frumos să fie posibil să zbori direct la Tirana sau să navighezi din Corfu la Saranda. Dar până atunci când autorităţile nu vor permite intrarea liberă în ţară, inclusiv viza individuală, hiking şi camping, utilizarea maşinii personale sau până ce vasele de croazieră mediteraneene nu vor ancora la Durrës, trebuie să te mulţumeşti cu rezervarea şi organizarea de la “Regent Holiday.”

În ceea ce priveşte liniile aeriene spre Tirana, autorul ghidului constată că: Relaţiile diplomatice dintre Franţa şi Albania sunt mai bune decât cele dintre Marea Britanie şi Albania, aşa că dacă vorbeşti franceza poţi utiliza zborul direct Paris-Tirana oferit de “Pakistan International Airlines” sau un alt zbor direct, Roma-Tirana, o dată pe săptămână, cu Alitalia, ori Roma-Tirana-Bucureşti cu Tarom. Mai există şi alte trei zboruri directe pe săptămână, de la Tirana la Belgrad.

Compania britanică care opera în Albania în anii ’80 oferea circuite începând din aprilie până în ianuarie. Cel mai scurt circuit în Albania era de zece zile, iar în 1982 tariful pentru acest interval varia între 265 şi 275 lire sterline. Două circuite de vară pornesc de la Durrës şi costă între  280 de lire pentru 13 zile şi 305 lire pentru 17 zile. Fără îndoială că cel mai rentabil circuit este cel de două săptămâni în iunie şi septembrie şi costă 350 lire sterline. O cameră single costă 2.70 lire pe noapte în timpul sezonului, între 28 iulie şi 28 septembrie, scria în ghid.

Itinerarele erau stabilite de Albturist, drept pentru care ghidul prezenta o listă cu circuitele oferite şi tarifele pentru ele. O vizită la tabăra de pionieri din Durrës costa 6 leka, iar o vizită la una dintre fermele de stat, 18 leka, în condiţiile în care lira sterlină valora oficial 12.5 leka. 

Alte informaţii recomandau turiştilor cele mai bune hoteluri şi restaurante, preţurile pentru diferite feluri de mâncare, gramajul acestora etc. sau le sfătuiau pe doamne şi domnişoare să nu poarte ţinute provocatoare, fuste mini, iar domnii părul prea lung. Unul dintre hotelurile de lux de la Durrës era “Adriatik”, foarte aglomerat în timpul sezonului turistic, iar la Tirana hotelurile “Dajti” şi “Tirana”, ultimul având 15 etaje. În Albania era interzisă, de asemenea, introducerea de cărţi şi publicaţii religioase, biblia sau coranul, ori a cărţilor considerate de autorităţi ca fiind ofensatoare. Nu încerca să aduci sau să scoţi din ţară leka albaneze, era unul dintre sfaturile adresate turiştilor străini. Dacă-ţi rămân bani, chiar mărunţiş, cheltuieşte-i pe băuturi, ţigări, chibrituri sau mici cadouri. Sume mai mari pot fi cheltuite la Tiranë sau Durrës în ultima zi a voiajului. Unele magazine din hoteluri primesc doar leka, altele doar valută. Bacşişul, niciodată în bani. Poţi cinsti pe cineva cu o ţigară, cu o carte ori cu o pereche de ciorapi de damă.

Odată cu căderea regimului comunist, după anul 1990, turismul albanez s-a reinventat şi a devenit una dintre ramurile economice aducătoare de profit. Natura minunată a ţării, clima blândă, infrastructura reconstruită şi baza materială din ce în ce mai modernă au transformat această ţară mediteraneană într-o destinaţie de vacanţă preferată de tot mai mulţi turişti.

Marius Dobrescu

Series Navigation << Podul Frëngu, viitoare atracţie turistică