ALAR a fost prezentă la ProEtnica 2019

Share

Cea de-a XVII-a ediție a ProEtnica – Festivalul Intercultural Sighișoara s-a desfășurat în cetatea transilvană în perioada 21-25 august 2019 și a inclus o mare varietate de evenimente. Ca de obicei, toate minoritățile naționale din România au luat parte la festival, cu standuri de prezentare, ateliere meșteșugărești și ansambluri artistice. De asemenea, nu au lipsit expozițiile de artă, conferințele și dezbaterile și nici recitalurile invitaților speciali.

Standul de prezentare al Asociației Liga Albanezilor din România a atras din nou atenția publicului, care s-a arătat interesat de cele mai recente apariții editoriale, de revistele Drita și Albanica, dar și de activitățile și programele derulate de organizație. La fel ca la târgurile de carte, au atras atenția lucrări precum Ghid de conversație român-albanez, de Dr. Luan Topciu, La răscruce de veacuri, de Marius și Maria Dobrescu, precum și culegerea de poeme ale celebrului scriitor Visar Zhiti, grupate sub titlul Aripa frântă / Flatra e mundur.

Ansamblul Serenada a oferit două reprezentații pe scena principală a festivalului, încântând audiența cu dansuri populare albaneze, originare atât din nordul, cât și din sudul țării. Cu această ocazie, componenții ansamblului au oferit celor interesați și câteva informații cu privire la costumele populare albaneze purtate, informații care au fost preluate și de corespondenții posturilor de televiziune naționale prezenți la eveniment.

„Ne bucurăm foarte mult să ne aflăm iarăși la Sighișoara, pentru că ProEtnica este, cu siguranță, cel mai important festival interetnic din România”, a declarat Mădălin Mitrache, coordonatorul Ansamblului Serenada. „Prin cele două reprezentații pe care le-am susținut pe scena principală am încercat să oferim publicului puțin din sufletul poporului albanez. De asemenea, am interacționat direct cu cei din public, ne-am plimbat prin cetate în costumele tradiționale, tocmai pentru a întări această idee de comuniune, de conviețuire armonioasă dintre etniile care locuiesc în România”, a adăugat Mădălin Mitrache.

Proiectul ProEtnica este implementat de Centrul Educațional Interetnic pentru Tineret Sighișoara, în parteneriat cu Departamentul pentru Relații Interetnice și Consiliul Județean Mureș, în calitate de parteneri cu aport financiar, precum și de Guvernul României, prin Ministerul Culturii și Identității Naționale, în calitate de finanțator.