Zodia absolvenţilor: funda cu amintiri
- Două decenii de ALAR
- Expoziţie de artă grafică şi video la Craiova
- Albanezii emigrează în ritm accelerat
- Festivalul Internaţional de Teatru de la Butrint, ediţia a 17-a
- Influenţa Revoluţiei culturale chineze în viaţa politică albaneză
- Nunta regelui Ahmed Zogu: câteva detalii
- Reforma religioasă
- Confiscarea aurului
- Concurs de proiecte „Karl Gega” la Prishtina
- Vocea de neuitat a muzicii uşoare albaneze
- Oraşul Patos îşi valorifică identitatea culturală prin street art
- Copiii nevăzători pot vedea obiectele din muzeu
- Zef Serembe – liricul arbăreş cu suflet de vagabond
- Portretul lui Ali Paşa Tepelena în scrierile literare
- Proză albaneză contemporană – Ramiz Gjini: „Cum să aduci hoții pe drumul cel bun”
- Simboluri şi semne mitologice pe Giubleta albaneză
- Pastila pentru suflet: Biserica Sfântul Ilie din Moscopole
- „Specializarea arnăuţilor în arta militară datează din vremea îndepărtată a Bizanţului”
- Maia Morgenstern: Albania şi jocul de-a ţările
- Zodia absolvenţilor: funda cu amintiri
S-a sunat de ieşire… Orele s-au terminat iar catalogul s-a închis. Tinerii ştiu de-acum că vreme trece, vreme vine, că pătratul lungimii ipotenuzei este egal cu suma pătratelor catetelor, iar H2O este indispensabilă şi în mare parte poluată, că Suceava nu se află în Hunedoara şi că România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Şi mai ştiu că sunt obligaţi să viseze şi să aibă idealuri, să lupte pentru ele cu tenacitate şi trudă, să preţuiască prietenia, să respecte valorile. Inocenţa prinde acum contur pe fiecare fundă de absolvire, prinsă în piept cu un ac de siguranţă, în dreptul inimii. „Afară bate vântul / Se rup trandafirii / În clasă plâng colegii / În clipa despărţirii”. „Nu sunt Eminescu / Nici Alecsandri / Dar o amintire / Îţi pot oferi”. „Mâna mea va putrezi / Peniţa va rugini / Însă scrisul meu rămâne / Amintire pentru tine”.
Ecuaţii, copiuţe, note, meditaţii, teste, evaluări, primii fiori ai dragostei… Este iunie, luna absolvenţilor! De data asta, clopoţelul cântă Gaudeamus, imnul încheierii şcolii, al deschiderii unor noi uşi şi trepte „Suite de bătrânii mei pe brânci / Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă / Cartea mea-i, fiule, o treaptă. / Aşeaz-o cu credinţa căpătâi. / Ea e hrisovul vostru cel dintâi.” Fundele cu amintiri sunt folderele personalizate în care s-au arhivat gândurile şi urările unor copii care se despart cu greu de cei opt ani în care au împărţit aceleaşi clase, aceleaşi temeri, premii sau mustrări. Ori aceiaşi ani de liceu „Cu emoţii la română / Scumpii ani de liceu, / Când la mate dai de greu./ Ani de liceu, / Când ţii soarele în mână, / Şi te crezi legendar Prometeu…”
Pline de catrene sau maxime scrise cu pixul de colegi şi profesori, cocardele sunt mândre, unice şi emoţionate pentru că ele sunt cele care păstrează regretele de despărţire şi urările de drum bun în viaţă, şi nu memoria telefonului. „Albanezii nu au aşa ceva”, mi-a mărturisit o jurnalistă de la Tirana, după ce i-am povestit de tradiţia fundelor de absolvire, de atmosfera exuberantă de sărbătoare, de festivismul gălăgios al şcolii şi al străzii. Chiar dacă elevii folosesc cele mai sofisticate gadget-uri cu touch screen pe care îşi pot transfera amintirile dragi, pozele de la diverse manifestări şi bairamuri, din parc ori de la orele de sport, ritualul fundelor are o anumită sacralitate pe care fiecare generaţie o respectă cu sfinţenie. Frumuseţea şi naivitatea textelor, puritatea gândurilor trezesc nostalgii ca un album vechi cu fotografii de familie. Iar eu cred că cine n-a purtat panglică cu hieroglifele colegilor nu a fost niciodată tânăr. „Pe calea tristului amurg, / Se scutură cu jale floarea, / Căci anii cei frumoşi se duc, / Lăsând în urmă doar uitarea.” „Viaţa e asemenea unei ore de matematică în care aduni, scazi, împarţi şi când ai realizat că ai greşit s-a sunat de ieşire.” „Am împărţit aceeaşi clasă. Am avut şi reuşite, dar acum tot ce avem sunt doar căi diferite!” „Şi o să fie clasa goală în clipa despărţirii, vom pleca pe drumuri separate, fiecare în altă parte.”
În prezent avem robe, iar la finalul ceremoniei de absolvire tocile se aruncă spre cer, în semn de eliberare, bucurie şi speranţă, ca la americani. Dar fundele cu amintiri, ca şi oracolele, sunt unice şi de neînlocuit pentru că ele poartă amprenta fizică a fiecărui coleg de clasă, manuscrisul naivităţilor şi inocenţei copilăriei ce bate la uşa maturizării. „Amintirea nu se scrie / Pe o foaie de hârtie / Ci pe-o inimă curată /Să nu poata fi uitată”…
Maria Oprea
Cocarda tricoloră a apărut în timpul Revoluţiei Franceze ca emblemă şi simbol al patriotismului, purtată de soldaţi la chipiu şi de civili în piept, la evenimente solemne, sub formă de insignă sau panglică militară.