Simboluri şi semne mitologice pe Giubleta albaneză

Revista Drita nr. 28 - iulie 2019

• Două decenii de ALAR
• Expoziţie de artă grafică şi video la Craiova
• Albanezii emigrează în ritm accelerat
• Festivalul Internaţional de Teatru de la Butrint, ediţia a 17-a
• Influenţa Revoluţiei culturale chineze în viaţa politică albaneză
• Nunta regelui Ahmed Zogu: câteva detalii
• Reforma religioasă
• Confiscarea aurului
• Concurs de proiecte „Karl Gega” la Prishtina
• Vocea de neuitat a muzicii uşoare albaneze
• Oraşul Patos îşi valorifică identitatea culturală prin street art
• Copiii nevăzători pot vedea obiectele din muzeu
• Zef Serembe – liricul arbăreş cu suflet de vagabond
• Portretul lui Ali Paşa Tepelena în scrierile literare
• Proză albaneză contemporană – Ramiz Gjini: „Cum să aduci hoții pe drumul cel bun”
• Simboluri şi semne mitologice pe Giubleta albaneză
• Pastila pentru suflet: Biserica Sfântul Ilie din Moscopole
• „Specializarea arnăuţilor în arta militară datează din vremea îndepărtată a Bizanţului”
• Maia Morgenstern: Albania şi jocul de-a ţările
• Zodia absolvenţilor: funda cu amintiri

Istoricul şi etnologul albanez Jaho Brahaj a publicat nu de mult un articol prin care evidenţiază unicitatea giubletei (xhubleta), fusta tradiţională a femeilor albaneze din nordul ţării, Kosovo şi Muntenegru. Acesta argumentează că, datorită formei de clopot, texturii, a simbolurilor de cult şi mitologice aflate în partea din spate a giubletei, acest obiect de îmbrăcăminte tradiţională ar fi trebuit să se afle deja în lista patrimoniului cultural al UNESCO.

Giubleta este considerată un element important al culturii şi identităţii naţionale albaneze. Această fustă populară, croită din cinci bucăţi de pâslă neagră, traversată de 13 sau 17 benzi orizontale, roşii sau argintii, cântărind uneori între 15 şi 20 kg, este purtată cu două curele atârnate pe umeri. Se pare că originile ei se regăsesc în mileniul doi î.Hr., ipoteză argu­mentată de imagini asemănătoare cu acest port desco­perite pe unele figurine neolitice din Bosnia şi din bazinul mediteranean. Partea din faţă se numeşte paranik (înainte), iar cea din spate, unde forma clopotului este mai accentuată şi decorată cu diverse semne simbolice, se cheamă prapanik (înapoi). În unele locuri, în faţă se ataşează un şorţ din lână neagră. De asemenea, diferă forma (îngustă sau largă), decoraţiunile şi culorile folosite în special în ziua de azi: cele albe sunt purtate de fetele nemăritate, iar cele negre sau albastre, de femeile căsătorite, deşi, în trecut, giubletele au cunoscut o gamă ceva mai mare de nuanţe. „Păunul nu avea atâtea culori câte aveau giubletele din Kelmend, în secolul al XVII-lea”, se spune. Diminuarea culorilor în ultimele două secole se datorează restrângerii utilizării acestora la zonele muntoase. Kelmend este numele unui trib şi al unei regiuni din nordul Albaniei (munţii Kelmendi, Malet e Kelmendit), aflată la graniţa muntoasă dintre Albania şi Muntenegru (Malësia e Madhe). Majoritatea locuitorilor sunt romano-catolici şi o parte sunt musulmani. Kelmendii vorbesc un grai al dialectului Gheg, întâlnit în Albania de Nord.

Istoricul Jaho Brahaj arată că semnele ţesute pe prapanikul giubletei înguste (partea din spate a fustei), se datorează femeilor de pe ţărmul Drinului, din zonele Puka şi Lekbibaj, care au trăit aici şi ţesut aceste vestimentaţii de generaţii întregi. Semnele introduse pe prapanik dezvăluie elemente de cult cu semnificaţii mitice, specifice patrimoniului spiritual albanez. Decoraţiunile ţesute pe spatele giubletei reprezintă elemente antice de origine păgână ca soarele, vulturul, luna, stelele ori şarpele. Cele mai multe dintre ele urmăresc îndeaproape grafia ilustrată de vestimentaţiile străvechi purtate în satele izolate din munţi. Unele modele sunt un mixaj între crucea catolică şi cea ortodoxă, ţesute împreună cu motive islamice şi simboluri evreieşti. De asemenea, ele pot fi geometrice, zoomorfe şi pot codifica sau reprezenta informaţii sociale despre clanuri, despre statutul lor, despre vârstă etc.

Poeta Luljeta Dano, colecţionară de artă populară, e de părere că tradiţia confecţionării giubletei se pierde, pentru că aceasta, în tiparul ei original, a încetat să fie produsă în jurul anilor 1950-1960, deoarece realizarea este foarte sofisticată. Giubletele supravieţuiesc acum în special în colecţii de familie şi private, iar statul deţine şi el 33 de piese valoroase. Însă femeile de la munte, din nordul Albaniei, le poartă încă în mod firesc, ducând mai departe tradiţia giubletei ce este considerată, alături de lăută, element al identităţii naţionale.

Maria Oprea